Sep 20
Scris de
Diana.

PLAI X… în așteptarea soluției ecuației

0

Final de PLAI, ediția a X-a. Duminică noaptea sau mai degrabă început de luni. Cu o săptămână în urmă. Ora 1. La barul Scârţ de la PLAI încă se mai hăhăie şi hâşâie unii. Voluntarii strâng deja de ceva vreme paleţi, saci de gunoi şi alte cele rămase în urmă. Ba chiar m-ajută o voluntară să trezim un participant îmbrăcat destul de subţire care adormise pe un sac.

Alt voluntar, mai mult obosit decât nervos, îi roagă, dar îşi mai pierde din răbdare, pe cei ce sprijineau barul la Scârţ să plece la casele lor. “E târziu, festivalul s-a terminat, suntem obosiţi şi vrem să strângem”. Eu mă uit c-un ochi la ei, cu celălalt la cortul de party, amintindu-mi cum am sărbătorit finalul de festival cu voluntarii anul trecut, sub cortul african, pe ploaie, până aproape dimineaţa. În drum spre ieşire am găsit prea puţini dintre voluntarii pe care-aş fi vrut să-i salut şi să-i felicit. Le transmit asta acum!

Am mai aruncat înc-o privire prin muzeu, reperând cumva atracţiile festivalului, majoritatea deja adunate şi am plecat cu un sentiment pe care nu-l puteam defini altfel decât… X.

Apoi am văzut acest anunț:

Mulțumim foarte mult pentru cea mai frumoasă ediție de PLAI! În toți acești ani am învățat și crescut cu voi și suntem extrem de recunoscatori pentru toate experiențele, provocările, lacrimile și zâmbetele, tot ce înseamnă să oferi necondiționat și să ai atâția oameni diferiți în jurul tău care simt la fel. Am primit și cel mai frumos cadou de la public: prezența! ‎A fost PLAIul pe care l-am visat.

Nu ne puteam imagina o retragere mai frumoasă de la coordonarea festivalului PLAI. Au fost 10 ediții pe care nu le vom uita niciodată!

În 2006 când am creat festivalul nu am avut niciun obiectiv privind longevitatea. Am dorit doar să creăm un eveniment relevant pentru Timișoara. Sperăm că am atins acest obiectiv și mulțumim tuturor celor care au crezut și au sprijinit visul nostru!

Vom rămâne în continuare voluntari activi în cadrul PLAI și vom oferi orice sprijin necesar cerut de echipa frumoasa PLAI, dacă vor decide continuarea acestui proiect sau dezvoltarea altora.

Vă îmbrățisam,

Țuca și Tako

Anunţat cu necunoscute, dezvăluite apoi pe scenă, festivalul s-a încheiat cu o nouă necunoscută. PLAI va rămâne momentan X şi sperăm ca la anul surpriza să fie aceea că Festivalul PLAI continuă. Dintre toate festivalurile muzicale de pe la noi, acesta mi-e cel mai drag. Chiar dacă m-a intrigat cu artiștii surpriză, și asta doar pentru că știu câteva suflete care s-ar fi bucurat și-ar fi venit la Timișoara pentru Koop sau Everlast. În rest, chiar a fost cel mai fain PLAI ever! De-aici m-aștept să meargă tot mai sus și nu vreau alt gând când vine vorba de festival.

12036554_10153346273184877_1062906331690043622_n

Cam toți timișorenii care au auzit de PLAI au fost și ei intrigați, taximetriștii credeau că am venit de la Cluj să cânt la PLAI, voluntarii mă întrebau în fiecare zi dacă știu cine cântă, iar când aflam câte o literă începea să-mi bubuie capul. Am avut o criză ciudată de bucurie când am aflat de Koop și a fost concertul meu preferat de anul ăsta. Nici nu-mi imaginam alt festival care i-ar putea aduce. M-am simțit ca într-un puzzle duminică după ce mi s-a spus că artiștii din seara respectiva încep cu B și M și A. Am ales însă, în fiecare zi, să nu-mi bat prea mult capul cu întrebările astea, ci să mă bucur de alte activități de la PLAI, pentru că nu doar despre muzică e festivalul și cam asta a vrut să se transmită prin PLAI X. Și până la urmă, a fost o reușită, dacă ne gândim că aproximativ 11.500 de oameni au participat la PLAI în cele trei zile de festival.

PLAI, festivalul făcut de 10 ani de voluntari, a adunat de-a lungul timpului și a dezvoltat o serie de activități care transformă, pe timp de zi, pentru un weekend pe an, Muzeul Satului într-un loc plin de surprize pentru participanți. Nu e un festival de deconectare, ci de reconectare. Iar muzica aleasă să încheie fiecare seară reușește cumva să fie, dacă nu chiar mulată pe așteptări, atunci cel puțin o surpriză pentru fiecare.

12002806_10153346274044877_48596972878370853_n

Anul acesta, bis-ul de după bis-ul celor de la Amadou & Mariam a fost un mini concert cântat cu drag de trupa ce n-ar mai fi coborât de pe scenă, aplaudat și fredonat de un public ce n-ar mai fi plecat de acolo. Un adevărat cadou din partea organizatorilor. Mi-a confirmat-o fiecare “Africa, Africa” cântată de fiecare persoană cu care m-am întâlnit după concert.

Dacă anul trecut singurul meu regret după PLAI e că n-am plimbat un câine (anul ăsta erau prea obosiți câinii pe când am ajuns eu la ei, dar mă bucur că n-au rămas neplimbați), anul ăsta n-am nici un regret. Mă bucur doar c-am făcut parte din surpriza PLAI X, pentru că era cât pe ce să-l ratez.

Și pentru că ne-am întrebat, uneori chiar când artiștii erau pe scenă, oare cine cântă la PLAI?, las aici lista cu artiștii de anul ăsta cu două mențiuni – KOOP pe scena PLAI a fost cea mai frumoasă surpriză muzicală ever pentru mine (n-au mai cântat de 6 ani, au făcut-o pentru prima dată sub ochii și încântarea noastră, iar de-acum le zicem Koop Oscar Orchestra), iar Mayra Andrade mi-a sărit direct în playlist, de pe scenă.

Artist rezident: Argatu

Everlast, Koop Oscar Orchestra, Mayra Andrade, Bratsch, Amadou&Mariam

FLVN0157

Dar cu povești despre muzicile, oamenii și altele culese de la PLAI, voi reveni într-un nou text.

Festivalul PLAI 2015 este organizat în parteneriat cu Casa de Cultură  a Municipiului Timişoara şi cu susţinerea Consiliului Judeţean Timiş.

Sponsori: Grolsch, Raiffeisen Bank, Continental, Accenture, Draxlmaier, Kathrein, AQUA Carpatica, Institutul Francez Timișoara, Digi Mobil, Elba, Sar Security

Parteneri media: Digi24 și UTV

Sep 11
Scris de
Diana.

Tare pe scurt, de ce abia aștept PLAI 2015 #PLAIX

0

Pe foarte scurt vă spun că sunt tot mai aproape de PLAI, festivalul ajuns la a zecea ediție, care e anul ăsta plaiX și care nu ne transmite prea multe informații muzicale încă. Pe mine nu mă deranjează, nici nu mi-am bătut capul să aflu, aș fi venit oricum, chiar dacă-mi devin tot mai grele deplasările. Pentru mine, deși n-am participat decât la două ediții, dar am auzit povești faine despre toate, PLAI e festivalul la care vin oricum, și aș veni cu ochii închiși, în așteptarea zâmbetelor garantate și a bucuriilor pentru urechi.

Aștept surprizele și-s pregătită pentru ele. Taximetristul ce m-a adus aseară de la gară, când a aflat că am venit la PLAI, m-a întrebat dacă nu cumva sunt cântăreață. Toată lumea e curioasă care-s artiștii și bănuiește pe oricine. Zic să ne relaxăm și să așteptăm numai cu emoție ce ne-a pregătit minunata echipă de voluntari ce face festivalul ăsta tot mai frumos și atipic de la an la an. Între timp, mă voi bucura de varietatea celorlalte activități, pe care le puteți descoperi și voi în program. Și, desigur, aștept cu nerăbdare plimbarea prin:

luminarium

AoA – Luminarium – photo credit Richard Osborn

Atât, scurt, că-s grăbită să-mi termin treaba, să mă pregătesc pentru zilele la muzeu (chiar și pe ploaie) și să mă deconectez apoi cu ajutorul PLAI de toate cele.

Aug 6
Scris de
Diana.

Untold vs. Electric Castle – o confruntare fără sens

3

Ca orice om ce-și petrece suficient timp cu newsfeed-ul în față, pe lângă multe alte povești despre Untold (am zis că dacă mai citesc multe știri și statusuri îmi explodează capul), a apărut și, i-aș spune mai degrabă evitabila comparație, dar la ce faună avem pe net, rămâne inevitabilă, între festivalul cu lucruri nespuse încă și Electric Castle.

N-am înțeles comparația, dar nici n-aș fi scris nimic despre, dacă nu vedeam azi această postare:

REACTIE

Motive care m-au convins să scriu:

-postarea propriu zisă (pare a fi a unei persoane care până nu demult se plângea că EC e în timpul bacului, acum a apărut Untoldul și nimic nu mai contează)

-faptul că apare pe un eveniment de pe FB ce numai al festivalului EC nu e (oameni buni, pe lângă faptul că nu coincide data, a fost anunțată recent, deci nu-i musai s-o țineți minte, aruncați o privire la descriere și gazda evenimentului)

-frenezia și neregulile din jurul Untold

-de ce nu are rost o astfel de comparație

-o să trasez totuși o comparație care s-arate, cât de cât, că nu-i loc de comparații

Trecând peste modelul barurilor, stilul de anunțat artiști, formularul de acreditare pt presă, dar și  pestenebunia cu plouă la Untold, care chiar e luată după modelul ploualabontida.com  unde e vorba de reacții/lucruri făcute de fanii evenimentelor, nu de organizatori, deci nu văd unde e problema, că nu poți ține în frâu oamenii și nici nu-i tocmai cazul să răspunzi de toate reacțiile publicului. Contează însă cum îi construiești. Ceea ce mă duce la primul argument contra comparației dintre cele două festivaluri:

Publicul & muzica

Publicul vine pentru muzică. Publicul din alte orașe nu are treabă cu un parc închis, cu ce rămâne în urmă (am înțeles că incă pute prin parc, e cam distrus și n-au dispărut încă toate gardurile). Da, a fost multă lume la Untold. Foarte multă – pentru o primă ediție, însă mai toată concentrată pe stadion.  La EC, la ediția de anul ăsta cel puțin, nu găseai hamac liber nici la Prodigy. Nu e un festival ce se bazează doar pe headlinerul serii. Oamenii sunt mereu peste tot. Nu-s liniștită la EC, cum spuneam c-am fost în prima zi de Untold, tocmai pentru că vreau în mai multe locuri în același timp.

Personal, prefer muzica de la EC. Chiar dacă au fost câteva trupe/dj pe care i-am văzut și în lineup-ul EC, cred că asta i-a ajutat mai degrabă pe organizatorii Untold, având deja confirmarea că trupele respective au prins destul de bine la publicul clujean.


gramatik

Spațiul de desfășurare

Tot așa, personal, prefer locul de la EC. Nu mă deranjează plimbarea până acolo, nici dormitul chircit în mașină sau în cort. E festival, e excursie, e plecat din oraș, e castel și sat cu oameni faini. Sunt descoperiri.

Mai obosită am fost după turele de stadion-parc-Piața Unirii și retur. Și dacă tot se încăpățânează lumea înspre o a doua venire a lui Untold la Cluj, sper și susțin mutarea festivalului în Valea Gârbăului, pentru că dacă tot sunt promisiuni că revin ăștia mari, Armin și Guetta… eu mă-ndoiesc că nu va merge iar valul de mulțime după ei.

Reguli și nereguli

Electric Castle e un eveniment curat. Chiar și cu noroi, am mai spus-o. Nu a început cu așa forță ca Untold, pentru că n-a avut nici buget imens, nici așteptări imense, ci evident a fost un proiect pornit din suflet, nu de dragul de a încununa titlul de Capitală Europeană a Tineretului la nivel maxim.

Cred că un festival bun se crește treptat. La a 3-a ediție, EC a ajuns destul de mare, însă lasă loc de mai mult. S-a adaptat în timp prin amenajare, lineup și sunt convinsă că vor veni cu surprize și anul următor. Prima e data – 14-17 iulie 2016.

În jurul Untold-ului s-a aflat de la început un nor gros de fum. Ceață. Beznă. Artificiile luminează scurt și nu curăță. Din contră. Găsiți în presă mai multe detalii. Însă e încă vag totul. Dar sper să se facă lumină. Nu recomand Ziar de Cluj de obicei, dar acum vă trimit acolo să aflați mai multe.

Nu-s bătută-n cap să nu pricep că dacă faci un festival cu bilet, trebuie să închizi cumva spațiul respectiv, dar nu-mi place alegerea Untold. Din ce știu, în spațiile publice nu poți lua bani pe bilete la evenimente. Artmania ridica garduri mai demult în Piața Mare, la Sibiu. Nu mai poate, dar are loc în continuare. Gratis.

Aug 4
Scris de
Diana.

Niște impresii de la Untold

0

M-a prins weekendul departe de taste, dar am participat în continuare la nebunia de festival numită Untold… de data asta cu mai multă groază și mai puține momente de relaxare decât în prima zi.

Văd că despre Untold, oricum și orice ai scrie, tot ți-o iei în freză de la careva. Profit de faptul că am bad hair day cam everyday și îndrăznesc să-mi vărs și eu impresiile despre acest festival.

Cel mai probabil urmează un articol destul de lung, cu diverse notițe bipolare despre nespusul festival și un salt de idei dintr-o parte în alta, la fel ca traseul meu în cele 3 zile – alergatul dinspre parc/stadion spre piața Unirii de câteva ori pe zi e destul de obositor.

- încep cu We are rocking the City (festivalul Amprentei, adoptat de Untold că deh, promiseseră și ceva gratuit)… dacă nu mă prindeam că pe la 23 trebuie să fie liniște în centru, aș fi pierdut singurul concert așteptat din festival – al trupei Travka, programat sâmbătă la 22 40. Normal, a început mai devreme și a fost destul de scurt – s-au lungit și Grimus (pe care parcă tot George de la Travka i-a salvat la ultima melodie), dar și programul a fost făcut cam pe genunchi. Păcat, pentru că în Unirii chiar au fost câteva concerte faine.

- până la finalul festivalului tot nu am dat de un program în limba engleză, sunt sigură că au fost, dar am apelat la aplicație și-a mers destul de lejer așa.

Foto: Dorian Man

Foto: Dorian Man

Sunet de poveste

- vineri, la The Forest (care a rămas până la finalul festivalului scena mea preferată -un fel de jazz in the park mai liniștit și cu muzici mai pe sufletul meu), i-am ascultat pe Nopame și mi-a plăcut combinația de electro jazz a grupului.

- i-au urmat Club des Belugas, care au lăudat sunetul la soundcheck și au mulțumit organizatorilor pentru asta, așa că trebuie să mulțumesc și eu, public, pentru sunet, că am dat cu această ocazie, în sfârșit, de un concert Robin and the Backstabbers cu sunet bun, dar mi-am și dat seama, astfel, că sunetul nu e singura lor problemă.

Fiori vechi și reci

- revenind… la Club des Belugas, doi domni la 50+: - Vezi ce-nseamnă calitatea? – Da, mi s-a făcut pielea de găină (și îi arată mâna zburlită)

- cam puțini fiori muzicali am simțit pe la Untold, dar și ăia s-au transformat rapid în fiori reci, când încercam să ajung sau să plec dinspre Cluj Arena – însă a meritat pentru Gentleman și, deși mi-ar fi plăcut și Subcarpați pe stadion (că tot spuneau că până acum doar sub el, în parcare, au cântat), m-a întors din drum mulțimea deja așezată/avicii-ată

- sâmbătă am descoperit că Silent Strike e doar dj set, deși nu scria nicăieri așa, a fost bine oricum.

Muzică populară pentru oameni fumați

- concertul Patrice a fost minunat, deși în continuare se simțea starea de așteptare, fiind mai mulți cei veniți pentru… Armin probabil.

- prin teoria lui Patrice aproape cântată despre faptul că only Today is important și c-ar trebui să fim fericiți că suntem alive, un tânăr cu ochelari de soare a trecut de la ăăă, bullshit, normal că sunt viu, doar nu-s mort, la aplauze și țopăieli mai mult decât motivaționale

foto: Raul Ștef

foto: Raul Ștef

- observate tot la concertul Patrice: Eu n-am venit mai în față la Patrice, că aștept alt Dj. (o tipă cu tricou cu Armin) – Păi ăsta nu e Dj, e cântăreț de muzică populară pentru oameni fumați! (am râs)

- în drum spre The Forrest, am regăsit, fericită, zona de chill, chiar peste drum, un loc cu hamace, leagăne printre crengi, ornate cu alte crengi, muzică de liniștit mințile copaci numai buni de sprijinit și lumini colorate – un loc de care dai fie că te-ai rătăcit, fie că vrei să-ți faci selfie, fie că ai făcut greșeala să fumezi la Untold și nu-ți mai găsești liniștea, ori, în cazul meu, că te grăbești spre cel mai liniștit și ferit loc din perimetru, cu sunete cosmice.

- leagănele erau mai degrabă selfie spot – lumea nu se mai bucura de… legănat, cât de postat botul de rață într-un loc special. O fetiță a alergat bucuroasă spre un leagăn proaspăt elibera, însă a fost ridicată rapid chiar de mama ei, care a vrut și ea o poză.

- tot acolo, după un drum cu slalomuri forțate prin mulțime, se pare că e greu să te ferești de mărgelate ce vor poze. M-am trezit cu un telefon în mâinile ce-mi tremurau deja și apoi cu reproșuri că nu e bună poza. Ce bine!

Americanii nu-s de vină 

- am cunoscut un jurnalist american ce face vara asta tură de 15 festivaluri în 15 țări, printre care și Untold. Probabil va apărea în curând ceva de la festival aici: http://www.musicfestivaljunkies.com/

- nu era fan Guetta sau Armin, dar a fost surprins de Irie Maffia și de concertele de la The Forest și îi pare rău că n-a stat mai mult la concertele din Piața Unirii.

- festivalurile de genul ăsta sunt de mare amploare și la ei și se miră cât de bine prind prin Estul Europei.

- s-a mirat și rușinat de faptul că știm (și râdem) de hip-hop-ul creștin american și că avem și noi ceva similar (l-am pus la curent în timp ce ascultam ceva underground hip hop la Shelter – cam cel mai ok loc de petrecut relaxat sâmbătă noaptea, după evadarea de la Untold)

Ca să nu te pierzi la drum, mergi singur!

- pe măsură ce se întuneca, pe la the chill apăreau tot felul de rătăciți de grup, panicați că s-au pierdut de restul. De-aia prefer să merg singură la festivaluri, să nu fiu târâtă de dragul prietenilor la te miri ce concerte ce nu-mi plac, iar spre deosebire de cei ce umblă-n grup, eu n-am senzația că m-am pierdut de restul. Cam ăsta cred c-ar trebui să fie feeling-ul general de festival.

- alt feeling, tot la zona chill, unde n-aveai nevoie de DJ ca să te bucuri de muzică - îmi place să cred că toate melodiile de dragoste sunt dedicate sinelui. Parcă prea mult, și muzical, îi iubim mai mult pe alții decât pe noi. Dedicăm melodii oricui, dar nu nouă.

foto: Ștefan Socaciu

foto: Ștefan Socaciu

Prea mult zgomot pentru nimic

- Cu acest gând mi-am dat seama că am stat prea mult pe acolo, așa că m-am întors la explorat. 2 minute pe stadion la Armin van Buuren mi-au fost de ajuns s-ajung la o concluzie: prea mult zgomit pentru nimic.

- Nu dați cu pietre, am revenit a doua seară la Guetta (doar pentru că ascultam The World is mine în liceu) și am stat mai mult de 5 minute. Cam 10. Am fost, e drept, fascinată de mulțimea în sincron la urlete și dat din mâini, dar după ce m-am obișnuit cu imaginea, m-a lovit zgomotul (nu sunt vreo snoabă și n-am zis că nu o înțeleg… ci pur și simplu nu îmi place și m-a și speriat puțin implicarea miilor de fani).

- also, zona vip powered by Fratelli e exact cum mi-am imaginat. Se aruncă cu șervețele – pentru mine ăsta fiind cel mai potrivit vizual la acest gen de muzică.

- cât am stat la Guetta, sus în tribune, un tânăr ce se recomanda drept crew și artist se mira că nu știu cine-i și mi-a zis să stau că o să-l văd imediat pe scenă. Nu știu ce am ratat, probabil nici nu vreau să știu, iar abordarea lui a sunat cam așa: Tu ești de la presă? de unde? bine, nu-mi spune dacă nu știi, că nu te dau în gât că ai făcut rost de badge (wtf?) Apropo, o să mă vezi pe scenă, nu-ți spun cine sunt, dar poți scrie că ai făcut interviu cu mine și am zis că e foarte fain! 

dan tautan

Foto: Dan Tăuțan

Detector de minori 

 - o altă discuție auzită în drum spre parc – o minoră (15 ani), fără brățară roșie, a participat la ceva concurs (habar n-am exact la ce, că erau stand-uri cu tot felul pe acolo) – iar problema a fost că i-au cerut datele și i-a luat foarte mult să se gândească din ce an să se fi născut, pentru a fi majoră. Așa că a spus 95. (pe mine mă îngrozește puțin faptul că sunt oameni majori născuți după 95, dar asta ține strict de cum (nu)mai simt cum trece timpul)

Ca o concluzie… Untold m-a speriat, deci așteptările mi-erau destul de justificate. Nu, nu faci un așa festival mare în mijlocul orașului. Cred că locul unde a eșuat Peninsula la Cluj în 2013 ar fi fost cel mai potrivit și apropiat. Pe de altă parte, fuga printre oameni, căutatul unui loc liniștit și totuși cu muzică ok, m-a inspirat și m-a făcut să scriu povești în miez de noapte. Nu despre festival ori oamenii întâlniți, cât despre mine. Lucru ce-mi lipsea, e drept.

Foto: Chris Nemeș, Dorian Man, Raul Ștef, Ștefan Socaciu, Dan Tăuțan

Jul 31
Scris de
Diana.

Scurte despre prima zi de #UntoldFestival

1

Cum mi-a fost ieri doza scurtă de Untold:

- deși așteptam cumva cu frică evenimentul (mulți oameni, diverse necunoscute, controverse, garduri, păreri), am fost ieri mai relaxată ca la orice alt festival – nu m-am grăbit la nici o scenă (ce înseamnă să fii mai nepriceputeanu’ când vine vorba de lineup), dar în același timp am dat de lucruri știute și plăcute: Akua Naru​, Tom Odell, Danaga​, Gramatik și ceva sunete cosmice la zona de chill.

- în același ton relaxant, e primul festival la care am prins hamac liber, fără să-l vânez o vreme – e drept, lumea se înghesuia mai degrabă înspre Cluj Arena, la celelalte scene, mai ales din parc, rămânând doar fanii sau rătăciții.

- în Polivalentă e cald, dar e mai liber la baie. E cool că și la stadion poți merge liniștit la baie; dacă știi cum să te învârți, poți evita toi-toi-urile.

- artiștii străini invitați nu o să știe să-ți spună despre ce-au văzut în Cluj în afară de aeroport, camera de hotel și zona unde au cântat; de asemenea, nu știu mare lucru despre România, muzica românească, ori tradițiile noastre, dar știu totul despre muzica lor și, sincer, cred că-s deschiși să povestească. Sunt unele întrebări care ar putea fi evitate la conferințele de presă grăbite, zic.

- Akua Naru a cântat despre dreptate - la “do you believe in justice?” răspunsul părea să fie afirmativ de ambele părți ale gardurilor.

akua naru

- la Danaga a fost o mică pană de curent, dar ne-a înveselit la fluier, ca un șaman spiritual ce e.

- programe n-am reușit să găsesc aseară decât în maghiară. #nemprobléma

- la Tom Odell, pe stadion, se simțea o stare de așteptare (poate n-a fost cea mai potrivită scenă pentru el) – also – la conferință spunea că nu e pe FB, dar folosește twitter-ul, recomand celor de la Untold să-și actualizeze contul, unde nu s-a mai postat din mai, în special pentru interacțiunea cu artiștii și invitații străini. Se pierd astfel destul de multe reacții.

- dacă ai cap ori răbdare măcar să te plimbi puțin, nu prea dai de cozi.

- n-am prins nebunia de pe stadion la numele mari ale zilei, dar am văzut foto, filmări, urmărit reacții suficient cât să înțeleg că a fost BINE.

- închei cu începutul, prima trupă din cadrul Untold sau mai degrabă We are rocking the city, pe care am prins-o, este ARES, formată din niște puștani care mi-au înseninat ziua cu un Enter Sandman surprinzător.

Programul pe zile se găsește pe untoldfestival.com și, poate și prin parc. :)

Eu sunt curioasă azi de Gentleman, mai bag o tură de Subcarpați (momentan, prea mult nu strică), merg să-i descopăr pe Nopame, să nu rămân în urmă cu proiectele muzicale românești, dau o tură de Piața Unirii, că-i cu lună amară programul de azi, iar luna de pe cer e cam plină, așa că o fi bine, iar dacă mă mai țin picioarele, mă-ntorc la stadion să văd dacă pricep ce-i cu Aricii.

Relaxați-vă!

foto: Vlad Cupșa, Raul Ștef

Jul 8
Scris de
Diana.

Jazz TM 2015 – the epic electric day 3

0

Luni, după Jazz TM, când alarma mi-a sunat în voie, eu auzeam de fapt saxofonul lui Guillaume Perret. Așa că mi-am prelungit somnul, sperând că festivalul nu s-a încheiat. Treptat, sunetul s-a transformat într-un zgomot isteric. E grea desprinderea de un festival drag, cu un așa lineup, chiar dacă, la plecare din hotel, Dianne Reeves probabil mă confundă cu cineva, îmi face cu mâna și îmi urează o zi bună.

Pentru mine, ultima zi de Jazz TM a început cu soundcheck-ul celor de la Exit Oz și mi-am continuat-o, muzical, cu concertul aceleiași trupe, redescoperită acum la ea acasă, în altă formulă, dar cu un sound și-o energie la fel de captivante. Muzica lor te poartă prin ceva povești, ușor psihedelice, ce-i drept, cu oareșcare motive românești și câteva versuri, pe alocuri, alături de care nu poți face altceva decât să râzi. Saxofonist și vocal, Alex Iovan, e cunoscut oricum, pe interneți, de cine are ochi să-l urmărească, prin umorul lui incredibil de sec, deloc secătuit de inspirație. Poveștile muzicale ale celor de la Exit Oz, spre surprinderea mea, nu erau prea cunoscute prin publicul timișorean. Zic că-i păcat, dar în același timp e bine că JazzTM le-a scos la iveală. Poate așa se vor depăna mai des.

Exit Oz Foto: Seba Tătaru

Exit Oz
Foto: Seba Tătaru

În timpul concertului lor, l-am surprins pe Guillaume Perret filmându-i de undeva din public, ca mai apoi să asculte în backstage, alături de trupa lui, toți cu zâmbetul pe buze, câteva bucăți de dark jazz românesc. Cred că le-a intrat din prima la suflet, pentru că n-aveai cum să nu remarci, încă de la primele sunete din proiectul The Electric Epic, asemănarea dintre trupe.

Cu toate astea, Guillaume Perret & The Electric Epic m-au făcut să nu-mi schimb deloc gândurile cu care am pornit la festival. A fost, într-adevăr, cea mai așteptată trupă pentru mine, iar concertul lor a devenit apoi momentul meu preferat din ediția cu nr. 3 de JazzTM. Printre bucuriile de a fi parte din festival și de a avea acces în backstage, se numără și faptul că am reușit să-mi cumpăr albumul lor, să primesc un autograf de la frumusețea de om talentat ce se cheamă Guillaume Perret și să-l ascult cu drag exact acum, când tastez aceste rânduri. Nu știu exact ce să vă spun despre concert, a fost o explozie treptată, de sound-uri electronice și metal, îmbinate de un saxofon stăpân pe tot ce se petrecea pe scenă. Iar micuțele lor lămpi (nu știu cum se cheamă) mi-au amintit, inevitabil, de concertul la care asistam în urmă cu exact o săptămână, la Bonțida aka The Prodigy pe scena EC.

Guillaume Perret & The Epic Electric Foto: Flavius Neamciuc

Guillaume Perret & The Epic Electric
Foto: Flavius Neamciuc

Dianne Reeves a ajuns duminică la Timișoara. Până înainte de concert, am reușit s-o văd doar în fotografii. Eu am rămas cumva prinsă în epic electric show-ul de mai devreme, dar n-am putut să nu-i remarc naturalețea vocii, cum face să pară atât de natural și frumos ceea ce aproape oricine ar transforma într-un la la la tâmp. Pe lângă voce, s-au cam remarcat instrumentiștii. Basul și chitara încă-mi sună-n cap când îmi amintesc clipele de la festival (la fel se întâmplă și cu melodia lui Liv Warfield pe care am tot auzit-o prin backstage, deși artiștii erau demult plecați în următorul punct din turneul început la Timișoara). La Dianne Reeves am văzut mai lume emoționată în jur decât la orice alt concert din festival și, chiar dacă nu mi-a ajuns direct la suflet, că mi-era deja prea îndesat de bucurii muzicale, m-a fericit destul faptul că o cântăreață de așa renume încheie festivalul într-un mod atât de simplu (aparent), natural, și aproape de cei prezenți în ultima seară la Jazz TM. Aceeași atitudine o are și în rest, după cum vă spuneam la început, salutând cu drag pe oricine îi zâmbea.

Foto: Flavius Neamciuc

Foto: Flavius Neamciuc

public jazz tm

Foto: Flavius Neamciuc

Nu știu exact câți spectatori au fost în weekendul ce tocmai a trecut la Jazz TM (am văzut tot felul de cifre prin presă). Dar au fost mult mai mulți decât în celelalte două ediții la care am participat. Numele invitaților nu m-au dezamăgit nicicând și aștept curioasă să fiu surprinsă și atrasă de lineup-ul ediției următoare, de unde n-am cum să lipsesc. Momentan știm atât – în perioada  1-3 iulie 2016 se desfășoară a 4-a ediție de Jazz TM.

jazz tm 1

Fotografii, articole și multe alte detalii găsiți pe pagina de Facebook a festivalului: JazzTM.

 Foto: Seba TătaruFlavius Neamciuc

Jul 5
Scris de
Diana.

Jazz TM – cu paşi mărunți spre dezlănțuire – ziua 2

0

După două zile de stat în Timişoara, după ce m-am tot plâns de căldură şi am ascultat multă muzică live, am ajuns să cânt şi eu, dar la cea mai mică trompetă din lume. Da, sunt deşteaptă, aşa că am răcit, însă nu știu exact dacă ăsta e motivul pentru care pe la 20:35 am simțit că intru în transă, ori mai degrabă Ana Cristina Leonte Quintet, care au dat startul celei de-a doua seri la Jazz TM, cântându-ne și încântându-ne cu melodii de pe albumul Secret Lover și nu numai. Am stat cu ea la o poveste scurtă azi, pe care o veți putea citi zilele următoare în Revista Bulevard.

ana cristina leonte

Înainte să vă povestesc despre concertul celor de la The Ruff Pack, o să fac ceva ce n-am mai făcut până acum pe blog, trag un embed la un post de pe FB, ca să nu mă repet:

Sa spui ca faci hip hop jazz si s-o dai pe Beatles.. asta inseamna sa fii mafiot. The Ruff Pack la #JazzTM m-au bagat pe confuzii placute!

Posted by Diana Câmpean on Saturday, July 4, 2015

Concertul băieților a fost cel mai prietenos lucru din festival. Chiar dacă pe primele două melodii încă mă întrebam “Oare când încep?”, suprizele de mai apoi au făcut așteptarea să merite. Celelalte surprize au fost trompetistul Lee Hogans și percuționistul Mino Cinelu (care parcă a avut în plan să cânte cu un sfert din trupele din festival). S-au adunat niște energii în jurul lor care, auzit-am, s-au stins abia târziu în noapte, după un jam session.

ruff pack

Unii se întreabă dacă mai este muzică după Liv Warfield și NPG Hornz, alții, din alte orașe, au plecat cumva liniștiți spre casele lor, cu gândul la concertul ăsta ca fiind the one! Noi, care-am avut prilejul să fim și ziua prin zonă, ne-am bucurat cumva de două concerte în același format, soundcheck-ul lor fiind un adevărat spectacol în care nu se puteau abține să nu dea tot din ei. E vorba de o echipă ca o familie, și deși fiecare membru are proiectul lui separat, când se întâlnesc și cântă se simt minunat și totul funcționează ca la carte. Liv ne-a povestit ieri despre dragostea ei pentru muzică, apoi ne-a cântat și răscântat ca să înțelegem mai bine. Ba chiar a coborât de pe scenă între oameni (pe câmpul de luptă – nu știu de ce caut predestinarea în numele artiștilor), îndemnând publicul să danseze. Cu pași mărunți, dar siguri, publicul din Timișoara a început să se dezlănțuie. Au fost mai mulți și mai bucuroși ca niciodată și au primit din plin… The Unexpected (numele ultimului album al lui Liv Warfield – care-o scoate din orice cutie, îi permite să fie ea, să cânte cum simte și să se desprindă de etichete).

liv warfield

Eu spun că mai e muzică după Liv Warfield, chiar dacă, e drept, a fost magic ce s-a petrecut aseară la Timișoara. Programul ultimei seri de JazzTM sună cam așa:

20:00 – Exit Oz,  21:00- Guillaume Perret & The Electric Epic, ora 22:30 – Dianne Reeves

Mai multe detalii despre festival găsiți pe:   www.JAZZ™.ro | iar pe www.facebook.com/JAZZ™Official descoperiți în timp real fotografii, impresii și filmări de la concerte și soundcheck.

Foto: Flavius Neamciuc

Jul 4
Scris de
Diana.

JazzTM 2015 – the place to be (ziua 1)

0

Dupā prima tură de jazz în Piața Victoriei mi-am spus că nu ştiu dacă vreo seară de aici o va întrece la capitolul muzică, dar când scriu asta, cu soundcheck-ul lui Liv Warfield în fundal, mă aştept la mari surprize.

Dar să o luăm de la începuturi – vin la festival de la prima ediție şi aproape că mi-au crăpat obrajii (nu în sensul ăla) de bucurie aseară când am văzut câți oameni au venit încă de la primul concert al serii: Brum. Pe băieți i-am tot ascultat live în diverse locuri, iar ieri, dând din cap şi din picioare pe ritmurile lor sălbatic de electronice, mi-am deschis urechile/ochii şi la reacțiile celor din jur: un pompier bătea cu mâinile pe volan prins de ritmul muzicii, nişte tipi aflați la o primă audiție (sper) au remarcat chiar de la start: uite că ăştia şi încep cu brum brum brum.

foto: Flavius Neamciuc

foto: Flavius Neamciuc

Muzical, stilul lor nu e foarte aproape de jazz, au spus și la conferință, însă atitudinea şi mentalitatea trupei numai jazz pot fi. Oricum prima seară de jazz, simțită din program, s-a axat mai mult pe o atitudine jazz decât pe clasicul sens al termenului, ceea ce nu e lucru deloc rău (pe mine cel puțin m-a bucurat maxim programul). Aseară au cântat câteva piese de pe albumul lor proaspăt, Today, lansat anul acesta în martie, album cu care se vor plimba prin țară, așa că stați cu ochii pe Brum, poate vă intersectați.

Prezentat drept un grup eclectic – un mix de clasic şi jazz, presărat cu vibe-uri electronice într-un mare fel, Aufgang au fost invitați şi la festivalul Enescu, un eveniment de mare amploare, care le-a intrat la suflet. Revenind în România, deja şi-au format o părere, poate chiar prea frumoasă, despre români:

Avem amintiri frumoase de la festivalul Enescu, am dat de un public călduros şi curios de muzica noastră. Am regăsit în Romania diversitate, chiar şi în felul cum arătați, impact multicultural, flexibilitate, curiozitate, sete de a cunoaşte alte culturi. Din aceste motive este o țară foarte bogată, cu oameni de încredere. Îmi aminteşte de Liban, țara unde m-am născut - Rami Khalifé, Aufgang.

Rami - Aufgang Foto: Flavius Neamciuc

Rami – Aufgang
Foto: Flavius Neamciuc

Aufgang nu-şi etichetează stilul muzical, nici nu se bazează foarte mult pe influențe –muzica e bună şi atât, nu contează de unde provine. În improvizație, muzica are un ritm natural. Deşi avem influențe din jazz – muzica noastră nu e jazz – mai spune Rami.

Dar să vedeți cum le-a fost concertul… Deși i-am ascultat pe youtube de când au fost anunțați în program, pot spune că live am descoperit cu totul altceva. Cu un start de concert de parcă chemau ozeneurile – desigur, m-am simțit chemată, am luat o gură de cafea rapid să alunec mai ușor pe rază și m-am lăsat răpită până în ultimul moment. Rami Khalife și Aymeric Westrich și-au dat sufletul aseară pe scena JazzTM și ni l-au dat nouă.

Foto: Flavius Neamciuc

Foto: Flavius Neamciuc

Ce-i drept, chiar aveam nevoie de două suflete pentru ce urma. Dacă iau în calcul gusturile mele și surpriza cosmică numită Aufgang, ei au fost preferații mei de ieri. Dacă mă iau după simțire, Marcus Miller și minunatul lui band câștigă detașat. Dacă m-ar fi întrebat cineva aseară, în timpul ultimului concert, cum mă simt, aș fi spus că nu mai simt, nu mai gândesc – muzica lor mi-a dat eliberare fără să mă lase în vreun fel să mă desprind de ea. Ultimul album, Afrodeezia chiar asta prezintă și uite că mi-aș fi dat seama fără să știu. Scopul principal al proiectului ce combină muzică din Caraibe, Brazilia, America Centrală/Nord/Sud – Africa etc este de a sărbători supraviețuirea împotriva sclaviei. Oamenii sunt ființe minunate, dar există acest instinct de a domina, de a controla… încă mai avem de evoluat, a spus Marcus Miller în timpul conferinței de presă, transmițând în același timp cât de nerăbdător este să urce pe scenă. Spre bucuria noastră, nu a fost nerăbdător să coboare, ne-a oferit mai mult decât ne așteptam, și ne-a cam transformat (cel puțin pe mine) pentru două ore, dacă-mi permiteți jocul de cuvinte puțin mai dur, în sclavii muzicii lor.

Foto: Seba Tătaru

Foto: Seba Tătaru

Cam așa a fost ieri și a fost bine. Astăzi urcă pe scena Jazz TM: 20:00 Ana-Cristina Leonte | 21:00 The Ruff Pack | 22:30 Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz.

Mai multe detalii despre festival găsiți pe:   www.JAZZ™.ro | iar pe www.facebook.com/JAZZ™Official descoperiți în timp real fotografii, impresii și filmări de la concerte și soundcheck.

P.S – nu o spun doar pentru că sunt eu aici și-mi cam place, dar zilele astea, Timișoara is the place to be!

Foto: Seba Tătaru, Flavius Neamciuc

Jul 1
Scris de
Diana.

JAZZ™ 2015 e pentru toate gusturile. De la influențe hip-hop, funk, metal, la electronic și jazz cu premii Grammy

0

Timișoara vine la Cluj la Jazz in the Park (Exit Oz, Sebastian Spanache Trio, Blazzaj – ce bine că i-am prins pe toți), iar eu merg la Timișoara, la JazzTM, un festival ajuns la a 3-a ediție, festival pe care n-am de gând să-l ratez nicicând. Îmi pare rău de suprapunere, ce-i drept, dar mi-e și dor de o plimbare spre Banat. Partea bună e că Exit Oz fac parte din ambele programe, iar festivalul din Cluj a început de ieri, așa că nu pot decât să fiu foarte mulțumită de alegere.

jazz tm afis

Pe lângă Exit Oz, în programul dedicat trupelor românești din cadrul JazzTM, îi voi reasculta cu drag pe BRUM (la doar o săptămână de la Electric Castle) și pe Ana-Cristina Leonte Quintet – proiect descoperit la Alba Jazz. Dacă în ceea ce privește jazz-ul românesc, anul acesta merg la sigur, la celelalte capitole, mă aștept doar la surprize. Care surprize cu siguranță vor fi plăcute și sună cam așa:

Premiere în România:

  • Marcus Miller  (nu e ceva nou pentru mine la capitolul audiții, dar live și la doar câțiva pași de scenă… sigur vine la pachet cu multe răsfulări tăiate) – 3 iulie, 22:30
  • Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz  – jazz, R&B sau soul – nimic nu poate ieși rău din combinația asta, unde mai adăugăm că au lucrat cu Prince –  4 iulie, 22:30
  • Dianne Reeves –câștigătoare a 4 premii Grammy,  va închide festivalul în 5 iulie, 22:30

Tot la capitolul premiere, dar în secțiunea de mijloc a festivalului, dând valoare jazz-ului atipic, inventiv, pe listă răsar trei trupe super diferite pe care abia aștept să le descopăr, pentru că JAZZtm a fost mereu unul dintre festivalurile ce mi-a îmbunătățit playlist-ul:

Guillaume Perret + The Electric Epic reprezintă o adevărată gură de aer proaspăt pentru scena mondială de jazz. Guillaume creează un amalgam inovator de jazz contemporan, funk și metal. O muzică hibridă, fermecătoare, ce stârnește senzații și lasă imaginația să zboare liberă. Organizatorii mai spun și că dacă ne-a plăcut concertul lui Ilhan Ersahin cu Istanbul Sessions de acum doi ani, vom fi fascinați de quartetul lui Perret. Eu spun doar atât: acesta e pentru mine cel mai așteptat moment din festival.

Poza oficiala Guillaume Perret JazzTM 2015

Aufgang e altă trupă pe care de-abia o aștept la Timișoara, fiind și proiectul muzical pe care l-am ascultat cel mai mult de când au fost anunțați artiștii.

Prospețimea muzicală, capetele întoarse și săriturile din senin pe ritmuri suprinzătoare sunt lăsate anul acesta în seama celor de la The Ruff Pack aka hip hop în formă de jazz. Say what? Can’t wait!

JAZZ se va desfăşura la Timişoara în perioada 3-5 iulie 2015. Accesul la JAZZeste gratuit.

La primele 2 ediții, JAZZ a adus la Timişoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire şi Anoushka Shankar, o parte dintre aceştia, în premieră în România.

Programul JAZZ™ 2015

Vineri 03.07.15          20:00 Brum | 21:00 Aufgang | 22:30 Marcus Miller

Sâmbătă 04.07.15     20:00 Ana-Cristina Leonte | 21:00 The Ruff Pack | 22:30 Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz

Duminică 05.07.15    20:00 Exit OZ | 21:00 Guillaume Perret | 22:30 Dianne Reeves

Mai multe detalii despre festival pe:   www.JAZZ™.ro | www.facebook.com/JAZZ™Official

Ne vedem acolo!

Jun 25
Scris de
Diana.

Povești scurte de la FITS 2015

1

Bineînțeles, am fost și anul acesta la festivalul de la care nu mai lipsesc din 2008 și sper să îl tot prind și în anii următori. Prima veste bună a fost că nu se mai suprapune cu TIFF-ul, apoi că o să văd mai multe spectacole de Afrim ca niciodată și că dau și de cei de la Auăleu Teatru pe acolo. Cu gândurile astea am plecat și cu mult loc pentru surprize. Care n-au întârziat să apară. Și bune, și rele. Unele de scris, altele de povestit, câteva de transmis mai departe.

Dintre toate, las aici doar o poveste, iar mai jos ce mi-am notat cât eram acolo, pe FB și în agendă. Pentru revista bulevard am scris un articol care a ajuns exact unde trebuie, la rușii din Hamlet, prințul păcii – cea mai mare surpiză din festival, care a dus la următoarea poveste pe care n-am cum s-o uit, deși a implicat pălincă:

Dacă nu poți să le spui unor ruși cât de mult ți-a plăcut spectacolul lor, deși le bagi în engleză aproape niște cronici pe care mintea nu ți le-ar gândi în veci în română, dar pe care ei nu le înțeleg nicicum, atunci le dai palincă, în semn de mulțumire. În ultima mea noapte de festival la Sibiu am băut palincă cu rușii din Hamlet și am fost mai mult decât lost în translation. Am decis, după ce-am încercat un fel de limbaj al semnelor, să vorbim noi în română, ei în rusă și în rest au fost doar foarte multe zâmbete și îmbrățișări. Și a fost mai revigorant decât toate discuțiile despre teatru și festival pe care le-am avut în ultimele zile. E vorba de o apropiere ca de un spectacol drag de teatru. Cum a fost al lor – o nebunie de la care mulți au plecat, că nu suntem noi pregătiți cu așa ceva, una făcută de studenți în mare parte, una care-ți arată că se poate și altfel.

Scrise în timpul festivalului, pe facebook:

Adunate de la ‪#‎FITS2015‬:

Ce recuperez la SibFest când pierd spectacole sau mă pierd la ele? Scrisul pe agendă. E drept, nu prea mai înțeleg notițele trecute grăbit, pe lângă rânduri mai mult, la Clubul Festivalului, dar până le adun măcar într-un .doc, las câteva idei aici:

- Vicleniile lui Scapin e cel mai bun spectacol văzut la ediția asta, momentan.

- La sala de la parter de la Gong e obositor la spectacolele străine dacă ai loc undeva în spate jos/sus sau pe scări – am alergat deloc mahmură la “Moscova Mahmură” să văd când subtitrarea (care tot gri/galben pe negru a rămas), când actorii.

- Am alergat și la Casa de Cultură a Sindicatelor, dar nu să văd ceva, ci să nu mai aud traducătoarele de la “Vizita bătrânei doamne” – spectacol nemțesc cu căști care au bruiat pe toată lumea.

– La sala studio a teatrului, printre spectacolele de la ora 23, mai mereu dau de câte ceva ce mă bucură că mai am ochi pentru teatru și la ore fantomă – Visions – spectacolul cu mai puțini spectatori decât merită, intră și el în topul meu de anul ăsta.

– Festivalul mi l-am început cu “Ferma Animalelor” de la Auăleu Teatru și de atunci îmi tot bat capul cum și unde să-i chemăm pe oamenii ăștia și la‪#‎Cluj‬.

– mimul festivalier – nenea alb fără rol în festival, are rolul lui precis pe Bălcescu și uneori mai mult public decât niște unii pe picioroange franțuzești.

- O supradoză de teatru împachetată în nesomn îți poate afecta visele și te poate trimite la teatru de păpuși cu baloane cu smiley face pe care ai vrea să le înțepi.

* după maratonul Afrim de la SibFest, recomand Tattoo și aștept Lei (dacă ajungeți prin Sibiu la toamnă, fiți atenți la Girafe și Bizoni)

* Încă mai am răbdare la spectacole care abia de la jumătate încolo încep să te prindă-n poveste (“Însemnările unui nebun” n-au fost așa neînsemnate cum prevăzusem la început).

* Nu înțeleg oamenii care se înghesuie la spectacole, se așează în cele mai “in the middle of the people” locuri, apoi, după 20 de minute se gândesc că ar vrea să plece totuși, deranjând vreo 2 rânduri de oameni și niște scări ticsite de ochi atenți (sau dacă nu fac asta, stau pe telefon cu luminozitate maximă și restul redus…)

* “Nu ieșiți nicăieri, stați la spectacol!” a fost replica hotărâtă ce mi-a făcut seara mai bună ieri, în fața unei situații cum e cea de mai sus.

* Kathie si hipopotamul – e un spectacol studențesc neașteptat de bun (mai ales când îl vezi la ore la care simți că nu mai ai cap – îți adună ei gândurile la un loc, dar nu prea-ți dai seama unde, începi să cotrobăi și te reactivezi)

* spectacolele de stradă s-au cam stricat ori m-am stricat eu, că oricum nu prea ajung să le văd (dacă vreți să-mi recomandați ceva?)

*sunt unele zile, cum a fost cea de ieri, în care nu vrei să vezi decât dans, inclusiv când ți se vorbește (mă bucur c-au venit chinezii și la Sibiu cu spectacolul pe care l-am ratat la ‪#‎Cluj‬, iar niște belgieni aproape că și-au dat sufletul pe scenă în miez de noapte). 

 Page 1 of 48  1  2  3  4  5 » ...  Last »