» portrete

Jan 29
Posted by Diana.

Un Labiş al prozei

1

Deşi l-am văzut de nenumărate ori când treceam pe lângă Facultatea de Litere, pe Alex Radu l-am descoperit prin intermediul Internetului, la el pe blog. L-am recunoscut imediat şi am rămas surprinsă de calităţile lui de scriitor. M-a impresionat faptul că până la această vârstă a avut atâtea realizări. S-a grăbit să lase cât mai multe în urma lui, însă timpul nu s-a numărat printre prietenii săi.

Acest profil trebuia să spună povestea unui băiat foarte talentat şi muncitor, a unui tânăr scriitor din Sibiu. Şi până la urmă, e povestea lui, dar una care se încheie subit la vârsta de doar 21 de ani, una care nu e spusă de el, o poveste scrisă la trecut.

Alexandru Ioan Radu s-a născut în 1989 în Sibiu. Copilăria şi-a petrecut-o în Daia, un sat din apropiere, unde locuiesc părinţii săi. Visa să devină preot, apoi agent de circulaţie. Prin clasa a VII-a şi-a dat seama că menirea lui e să predea literatură. „Vroia să se facă profesor de română. Îi plăcea să se joace de-a profesorul, făcea lecţii cu mine, cu părinţii, cu mătuşa mea. Şi o făcea la modul serios: aduna lumea, pregătea lucrări de control, le corecta cu roşu, dădea note mici! Mie prefera să-mi dea lucrare la română că la matematică ştia că luam notă mare. Iar el vroia să pună cât mai mult roşu pe hârtie”, îşi aminteşte fratele său, Ciprian Radu.

A fost pasionat de scris încă de la 9-10 ani când a început să compună poezii. „Poezia nu-i prea plăcea, s-a înclinat spre proză. A scris şi ceva poezii, dar puţine”, a mai spus Ciprian. Nu poezia a fost cea care l-a captivat, la 16 ani a început să lucreze la primul său roman, numit “Amicul meu, diavolul”, iar de atunci s-a dedicat complet prozei.

Citeşte mai departe…

Jan 1
Posted by Diana.

Şi blondele gândesc!

0

S-a născut la Sibiu. Tot aici a făcut şi liceul. Brukenthal. S-a înscris apoi la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj – specializarea stomatologie. Studenţia nu i s-a terminat încă, doar a schimbat oraşul. îşi continuă studiile “gurii umane” la Bucureşti, oraş care i s-a lipit de suflet. S-a remarcat, însă, prin activitatea sa principală din timpul liber. Şi anume “datul cu părerea şi băgatul de vină” pe blogul personal. Da, Miruna Siminel e o tipă cu blog, e copila blondă care gândeşte!

Am 23 de ani. Trăiesc în România şi asta mă oboseşte din ce în ce mai des. Dar încă nu accept să îmi cobor standardele doar pentru a nu îmi fi înşelate aşteptările. Sau poate trebuie să mai cresc puţin, până ce societatea îmi va asimila naivitatea.

Aşa se prezintă Miruna pe blogul personal. Dacă ar putea să schimbe ceva în ţara aceasta obositoare, ar fi gropile din asfalt şi legăturile între oraşe. „Mă enervează că fac 250 km în patru ceasuri. Şi semafoarele nesincronizate. Şi sistemul sanitar, ca să-i aducă acasă pe cei goniţi de atâta scârbă. O consultaţie la medic costă 200 lei, iar revizia la maşină e 1000 lei. E inadmisibil”, explică bloggeriţa.

…uneori din frază în frază, ajungi să găseşti lucruri pe care nici nu mai ştiai că le păstrezi în vreun sertar.

Mi-a spus că locul ei preferat e chiar camera ei, locul de la birou, o lumânare parfumată şi nişte acorduri de pian, iar ea la tastatură, eventual scriind pe blog. Miruna scrie pe blog din 2007. Îşi scria şi până atunci gândurile, dar le salva într-un fişier din My Documents. Iscăleşte poveşti despre copile blonde, adevăruri nespuse, nervi  şi ignoranţă.

A scrie pe blog înseamnă, în opinia Mirunei, a sta de vorbă cu tine, a te descoperi, a găsi în tine lucruri şi gânduri inedite. „E un exerciţiu foarte complex chestia asta cu scrisul. Vii în contact destul de intim cu tine, într-un fel în care nu apuci până nu începi să sapi după sentimente. Şi ştii, uneori din frază în frază ajungi să găseşti lucruri pe care nici nu mai ştiai că le păstrezi în vreun sertar. Adică, să faci descoperiri. Despre tine. Iar asta e fabulos, să ştii”, povesteşte Miruna.

Blondele există din pasiune şi nu or să moară din interes.

Bineînţeles, un blog îţi poate aduce multe satisfacţii. Tot mai multe personaje ale online-ului românesc au început să facă bani din blog.

Citeşte mai departe…

Dec 14
Posted by Diana.

O altfel de Românie?

2

Octavian Repede este unul dintre acei tineri care nu-şi ignoră pasiunile şi visele. Un tânăr perseverent şi dedicat proiectelor asumate. Ajutat în special de prieteni, de o echipă sudată şi energică, a realizat filmul documentar “Sibiu 1989″, care va fi lansat în 21 decembrie 2009. Apropiaţii ştiu cât de mult şi-a dorit să finalizeze acest proiect.

Filmul s-a născut în jurul  unei poveşti. O poveste trăită de fiecare locuitor din Sibiu care a prins revoluţia şi care ar avea ceva de povestit.

Octavian priveşte cu un vădit entuziasm evenimentele de acum 20 de ani, le consideră deosebite şi unice, în felul lor. Tocmai de aceea a luat în calcul posibilitatea de a realiza un film documentar pe această temă, un proiect despre Sibiul acelor zile incredibile. „Ideea realizării unui documentar a fost a tatălui meu, care în decembrie 1989 a fost şi el în rând cu miile de manifestanţi anonimi. Uitându-ne acum, după 20 de ani, la ce s-a petrecut atunci, cred că multora li se pare un eveniment cu totul special şi neobişnuit. Nu cred că o să mai avem parte în viitor de aşa ceva“, spune Octavian.

Nu putem minimaliza contribuţia locuitorilor din Sibiu. Am avut oameni care au ieşit în stradă cu cele mai curate speranţe.

Documentarul realizat de echipa lui Octavian nu se vrea a fi o anchetă a evenimentelor din decembrie 1989, nici nu s-ar fi încadrat în formatul de documentar, ci constituie mai degrabă „un mesaj sentimental şi deschizător de drum pe viitor”. Aş spune că filmul s-a născut în jurul  unei poveşti. O poveste trăită de fiecare locuitor din Sibiu care a prins revoluţia şi care ar avea ceva de povestit. Am început să ne organizăm munca pentru film prin martie 2009. Din păcate, nu există foarte multe informaţii despre ce s-a întâmplat în Sibiu, anchetele Parchetelor Militare în Dosarele Revoluţiei nu sunt încă publice şi sunt multe lucruri ascunse”. Citeşte mai departe…

 Page 2 of 2 « 1  2