Cu laptopul în braţe, tastând frenetic, cu căştile de la telefon bine înfipte în urechi şi pe picior de plecare. Aşa am văzut-o prima dată pe Ruxandra Predescu, cea care se ocupă anul acesta de comunicare în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Ruxa este bucureşteancă get-beget, dar vine cu gânduri bune de fiecare dată la Sibiu. Anul acesta o găsesşti în organizarea FITS. A studiat psihologie şi litere, dar mai mult se bazează pe şcolile vieţii, care îi sunt de mai mare ajutor.

PR la FITS 2010

Iubesc Sibiul, iubesc teatrul şi comunicarea şi îmi place să lucrez într-un ritm cât mai susţinut. Toate aceste lucruri înseamnă pentru mine, printre multe altele, FITS.

Ruxandra este într-o relaţie foarte bună cu echipa ce organizează festivalul. Absolut toţi colegii mei sunt nişte oameni minunaţi care muncesc 20 de ore pe zi pentru ca acest festival să fi devenit ceea ce este acum. Îi respect şi îi apreciez enorm pentru ceea ce fac. Şi, ca să dau din culise, să ştiţi că mai au şi umor!, aminteşte ea.

Ruxa a fost prezentă la festival şi anul trecut, dar nu a reuşit să stea pe toată durata festivalului la Sibiu, din cauza job-ului. Acum a îmbinat munca şi plăcerea şi chiar dacă nu poate spune că se relaxează prea mult, profită de orice clipă din festival care-o poate bucura.

Îi place teatrul. Şi cel mai mult îi place comunicarea. Teatrul presupune, spune ea, o formă de comunicare, dar şi creaţie, viziune şi, pe alocuri, geniu. De asemenea, găseşte foarte uşor asemănări şi între meserii. Un bun comunicator e bine să aibă calităţile unui actor, precum autoco ntrolul, o bună memorie şi forţa de a transmite un mesaj.

Nu cred că FITS ar fi putut avea loc la Bucureşti, nu cu toată aceasta magie care îl însoţeşte.

Cred că Ruxandra cunoaşte pe de rost programul festivalului. Pe lângă spectacolele indoor (de preferat Warum Warum) o atrag cele stradale. Recomand tuturor spectacolele de stradă şi concertele pentru acea interacţiune extraordinară cu publicul şi pentru că permit unei mulţimi să devină o entitate unică. Mi se pare fabulos acest lucru.

Citeşte mai departe…

Cătălin este din Râşnov, iar la 18 ani a plecat de acasă cu ambiţia de a deveni ofiţer al armatei române. Acesta era visul său. Studiile şi le-a făcut la Academia Forţelor Terestre. „În 2003 păşeam cu mândrie peste pragul unităţii militare…eram ofiţer”.

Pe lângă actor al trupei „Teatrul Vostru” Sibiu şi colaborator al Teatrului Radu Stanca, Cătălin este şi liderul studenţilor Universităţii Lucian Blaga şi Director al Festivalului Internaţional Universitar „Universtudent” Sibiu 2010.

Nu s-a gândit niciodată că va deveni actor. Visul pentru care a luptat de la 18 ani a fost acela de a deveni ofiţer. Când era mic era fascinat de poveştile de pe front ale bunicului său. A avut parte de o copilărie fericită, presărată cu multe întâmplări haioase. Nimic nu se compară cu a merge la scăldat, cu jocurile copilăriei mele pe care, din păcate nu mulţi copii le mai joacă astăzi. Obişnuiam pe atunci să facem foarte multe farse oamenilor, iar câteodată cădeau victime chiar bunicii mei… distracţia era pe măsură, îşi aminteşte el.

Citeşte mai departe…

Desenează, cântă la pian, găteşte şi se visa astronaut. Dar cel mai bine îi stă în ipostaza de voce a trupei sibiene Guilty Lemon. Mihaela Pîţan cântă de 10 ani şi-şi doreşte să cânte în continuare. Cine a ascultat-o a simţit cu siguranţă nota dulce pe care o aduce în trupa lămâilor de Sibiu.

Atunci când pune mâna pe microfon…

Mihaela cântă alături de soţul ei, Mihai, de foarte mulţi ani, ba mai mult, ambii au făcut parte şi din trupa lui Horia Brenciu şi au înregistrat albumul “35”. Experienţa Horia Brenciu mi-a oferit ocazia să lucrez cu unul dintre cei mai mari  entertaineri din showbiz-ul românesc şi să iau contact cu multi artişti români de valoare, aminteşte cântăreaţa.

mi-am găsit  identitatea artistică

Colegul Mihaelei de trupă, Adi, spune că aceasta se aseamănă foarte mult cu soţul ei: sunt unul şi acelaşi, unul dintre cele mai reuşite cupluri pe care eu le-am întâlnit până acum.

Artista consideră că eşti fericit atunci când reuşeşti să-ţi împlineşti visele alături de persoana iubită. În acest caz, ea poate fi foarte uşor numită – o persoană fericită, visul ei fiind să cânte alături de soţul ei, lângă care se simte împlinită pe plan artistic. Mă simt norocoasă pentru că în primul rând îmi doresc să cânt cu soţul meu Mihai, alături de care pot să spun că mi-am găsit  identitatea artistică, a mai spus solista.

De departe cea mai mare bucurie a mea este că în ultimii 10 ani am reuşit să rămân pe scenă şi să transmit publicului frumuseţea şi sensibilitatea muzicii.

Mihaela e un om liniştit, nu-i place să iasă foarte mult în evidenţă, dar îi place să-şi impună punctul de vedere şi se contrazice bazându-se pe argumente atunci când e vreo problemă. Atunci când pune mâna pe microfon şi e şi implicare muzicală, rămâi fără cuvinte. Câteodată îmi e greu să cânt la tobă din cauza emoţiei transmise de voce, de clapă, bas, chitară…, povesteşte Adi, colegul Mihaelei.

De asemenea, tot Adi mi-a spus că un hobby ascuns al Mihaelei ar fi desenatul în stil manga.

Guilty Lemon -  o trupă în ascensiune

Guilty Lemon este o trupă sibiană care abordează mai multe genuri muzicale, precum Neo-Soul, Jazz şi Funk. Pentru că aceste genuri sunt de origine americană, versurile artiştilor sibieni sunt în engleză. Odată cu maturizarea noastră ca muzicieni am început să ne descoperim propria voce ca şi grup, concretizată prin conceperea unui material de studio, semnat Guilty Lemon, precizează artista. Compoziţia de care aminteşte va conţine piese atât în limba engleză, cât şi în română.

Citeşte mai departe…

Ar fi vrut să trăiască în anii 60-70. De la cele mai vechi filme şi melodii la piesele de teatru care se pot juca chiar şi în cafenele, totul îl pasionează pe Mihai. E acel tânăr care preferă să asculte muzica pe vinil şi să filmeze când are ocazia cu camere pe film. De doi ani e student la Drama and Writing la “Anglia Ruskin University” din Cambridge, iar înainte să plece în Marea Britanie, se număra printre cei mai străluciţi elevi sibieni.

Mihai Kolcsár sau Kolcs cum îi spun prietenii, s-a născut în Zalău, dar s-a bucurat foarte mult când părinţi lui s-au mutat în Sibiu. Sibiul e frumos şi încep să-l apreciez tot mai mult în comparaţie cu alte oraşe, spune el.

Pasionat încă de mic de limba germană, a reuşit în 2007 să obţină locul I la Olimpiada Naţională de Germană Modernă, secţia proiecte. A fost elev al Colegiului Naţional “Gheorghe Lazăr” şi spune că de limba germană s-a lipit încă din clasa a II-a când se uita la desene animate pe programele nemţeşti.

Pentru Mihai, o atracţie mai puternică decât cea pentru cunoaşterea limbii germane, o reprezintă cea pentru teatru. În 2006, acesta şi-a a fondat grupa teatrală ExtremelyLowBudgetProductions – ELBP, iar în 2007 participa la Festivalul Underground „Nart-Nopţile ArtCafé” cu programul de stand-up comedy “Tri Uaiz Gaiz” şi cu piesa de teatru “Catargul”, drept actor şi co-scenarist. De asemenea, a fost actor şi într-un cor, în piesa de teatru MenschMaschine KlangMaschine de Sigune von Osten, grupul teatral Art Point la Sibiu.

Filmul e o pasiune arzătoarea de a mea de când am fost mic şi mă ducea tata la cinema

Când vine vorba de filme, vă pot spune că Mihai ajunge să vadă şi câte 200 pe an. Îi plac filmele de când era mic. Totodată ce vede şi analizează, Kolcs scrie cronici de film atât pentru blogul personal, cât şi pentru publicaţia Sibiu 100%. De asemenea, aţi putut răsfoi şi pe Cuvinte online unele din materialele lui.

Filmul e o pasiune arzătoarea de a mea de când am fost mic şi mă ducea tata la cinema (încă ţin minte când am văzut prima dată Jurassic Park). De atunci gustul meu pentru filme s-a maturizat şi s-a rafinat, povesteşte Mihai. Foarte mult apreciază filmele vechi, iar prin recenziile de pe blog vrea să convingă lumea că un film nu-şi pierde valoarea dacă e mai vechi de doi ani. Consideră că până şi un film vechi de 80 de ani poate încânta lumea.

Printre filmele sale preferate se numără The Fountain, Brazil, The Assasination of Jesse James by the Coward Robert Ford. Deşi regizorul său preferat este Terry Gilliam, susţine că Tarkovsky e cel mai bun ever.

Îmi place muzica veche. Ar fi trebuit să mă nasc în anii 50 ca să profit din plin de anii 60-70

Până şi muzica pe care o ascultă e în mare parte din filme, Clint Mansell se numără printre favoriţii săi. Ascultă de la Rammstein la Pink Floyd, Muse, Radiohead, DeVotchka, The Tiger Lillies, dar şi muzică românească precum Viţa de Vie, Şuie Paparude, Vama Veche. Îmi place muzica veche. Ar fi trebuit să mă nasc în anii 50 ca să profit din plin de anii 60-70, mai puţin de partea cu comunismul, mai spune Mihai.

Citeşte mai departe…

“Să te trezeşti în fiecare dimineaţă fără să te doară nimic, să-ţi aminteşti numai lucruri plăcute şi să nu ai nicio datorie. Aş mai adăuga o bere…”. Aceasta e definiţia fericirii dată de Ovidiu Baron, prozator şi muzeograf sibian.

Lucrează la Muzeul “ASTRA” unde coordonează un serviciu care se ocupă de promovare, pedagogie muzeală şi alte proiecte turistice. În puţinul său timp liber citeşte, ascultă muzică, joacă şah sau merge în drumeţii.

Îmi place foarte mult ceea ce fac şi că, din fericire, într-un muzeu ca acesta nu ai cum să te plictiseşti, menţionează el.

Pentru Ovidiu Baron totul este sau poate deveni literatură.

Prefer să văd oamenii şi lucrurile în continuă mişcare, să reorganizez realitatea după o formulă proprie, care să mă ajute să înţeleg mai bine totul. E drept că se întâmplă să adaug unele nuanţe, din când în când. Ce să faci, realitatea e cam seacă uneori, spune Ovidiu.

Îmi place să prelungesc unele incertitudini, de multe ori te pot duce pe căi necunoscute, oferindu-ţi aventuri cu totul neaşteptate.

Pe Ovidiu Baron îl puteţi găsi online pe unul din blogurile sale – Nedumeriri întârziate – titlu inspirat din numele cărţii sale publicate în 2009.

Citeşte mai departe…