Instalată puțin și doar așa, că mi-am amintit de noiembriele trecut. Și de faptul că am renunțat la a scrie despre luni și la a scrie despre multe. I-am promis cuiva că într-o zi cu spor și chef de amintit lucruri pe care nu mi le-aș prea aminti, am să scriu și despre august, ca să-mi întregesc calendarul. Până una-alta, vă las cu Azure Ray, care glăsuiește în limba lui noiembrie cum nu se poate mai potrivit (da, știu, mă repet cu melodia asta, dar poți să-i reziști?).

Dar glazura nostalgiei am gustat-o printr-o poezie găsită, recunosc, la întâmplare.

Noiembrie

de Oana Popescu

Lasă-mă să caut cenuşa, să scormonesc cu retina
prin epiderma ta,
toate clipele pe care am adormit dincolo de pol
înainte de a-mi pierde fiordul zbuciumatelor aurore
care se înfiinţau flămânde în osul meu uman.

Lasă-mă să te reclădesc printre musonii reci,
care mi-au adus arşiţa în rănile penumbră
şi dă-mi puţin răgaz ca să respir
în adâncul ochiului verde
un parfum de begonie înzăpezită.

Lasă-mă să am dreptul să vieţuiesc printre
ramurile convergente
care îţi zvâcnesc febril în piept
şi care se răsucesc contondent
în încercarea lor de a fi o prelungire tristă a cordului.

Vreau un fragment de iris ca să pot să-mi bandajez
vârful de săgeată care mi-a răscolit meningele.

Nici nu ştiu sub ce hartă iluzorie stă acest mai lasă-mă
acum în continentul ăsta pustiu care miroase a febră.

Lasă-mă să fiu o Diana nesăbuită şi tristă
care îşi caută definirea de sine
într-o pădure înzăpezită de cuvinte nonsens
prin care s-a aşternut uitarea.

Lasă-mă să te caut dincolo de timpul în care te-aş putea găsi,
ca să pot atinge cu mâinile,
conturul unui noiembrie rătăcit
în care aş putea să iubesc.

foto

Am ajuns pe la opt fără cinci minute în curtea Teatrului Prichindel, i-am salutat pe rând, pe unii nu-i mai văzusem de un car de luni, poate chiar de la ultimele concerte, iar astea nu-mi mai amintesc când au fost, probabil în cretacic. Băieții de la Plus Noi purtau tricouri noi, albastre și erau cinci. “Se rebrănduiesc”, am gândit. Mi-am amintit apoi că l-au invitat și pe Marius Popa, cel cu care au colaborat pentru mult așteptatul “Demidulce”. Padre m-a întâmpinat cu “uite cel mai călător blogger”.

Nu mai aveam răbdare. Trebuia să-i reascult pe cei de la Plus Noi așa cum sună cel mai bine, live, în fața multor prieteni și a curioșilor care vin să-i descopere și care știu că nu au cum să plece nemulțumiți.

După ce i-am văzut pe toți, asigurându-mă că da, sunt acolo și vor lansa albumul, chiar dacă primăvara a devenit toamnă, i-am auzit vocea Andei din încăperea alăturată. Anda Caș, prietenă a formației, membră Trascău Corp și cântăcioasă necunoscută (încă!), a fost chemată de băieți pentru a cânta alături de ei, poate una dintre cele mai faine melodii, Luna.

Dar până acolo, Anda, cea care-și înfioară în cel mai bun sens prietenii când cântă de la Janis Joplin, a fost convinsă de Iulian Timar, venit de la Mediaș, să cânte împreună cu el.

De Iulian sau Yoyo nu știam absolut nimic, am aflat apoi că a mai cântat prin Ceainăria La Port din Cluj, unde sper să mai cânte și, poate, unde vor aduce și Plus Noi Demidulcele. Revenind la cei doi, nu pot să zic decât că Iulian transmite o energie care n-are cum să nu te prindă, iar Anda, timidă la început, și-a revenit și-a reușit să-mi stârnească niște fiori prin contribuția ei la “Tron în Apuseni”, melodie fredonată de întreaga sală.

Citeşte mai departe…

 Cristian Lupșa și Lavinia Gliga, jumătate din echipa full time a trimestrialului Decât o Revistă, au stat de vorbă azi (până scriu se face ieri, ooops, s-a făcut deja), la Book Corner, cu cititorii clujeni. Au adus cu ei numărul 7 al revistei (vol. 1, că 2 apare în decembrie), o ediție ce are ca temă “puterea”, mai exact, puterea „cuvintelor și poveștilor”.

Și pentru că în cazul poveștilor ce se desprind din paginile DoR contează “ce vezi dincolo”, cei doi editori ne-au povestit unele lucruri care se află dincolo de revistă.

Citeşte mai departe…

Titlul inițial era “Ziua de mâine aduce… folk la Alba Iulia”, dar Marius Rusu a fost mai rapid și a gândit ceva asemănător.

Eu la Alba Iulia sunt ca acasă și de multe ori chiar acasă, chiar de aici mă regăsesc la categoria: bloggeri din țară. Când m-a întrebat un prieten dacă m-ar interesa o acreditare la festival, n-am stat pe gânduri și-am primit astfel unul dintre cele mai faine cadouri ale toamnei. Astfel, între 11-13 noiembrie voi fi prezentă la Festivalul de Muzică Folk “Ziua de Mâine”.

Prin noiembrie 2008, dintr-o întâmplare, am ajuns cu doi foști colegi de liceu la Festivalul de Folk “Ziua de mâine” și am avut o seară încărcată de… ropote de aplauze. O ascultam pentru prima dată live pe Ada Milea și eram mai mult decât absorbită. M-am bucurat tot atunci să îi ascult pe Țapinarii, Poesis și l-am descoperit încântată pe Emeric Imre, care cânta cu Gashkademia de Folk. Am plecat atunci de la recital fredonând într-una “Nebun de alb” și “Condamnare”.

De atunci n-am mai ajuns la festival până anul trecut, când am mers special să-i ascult și să-i susțin pe Plus Noi.

Anul acesta voi putea savura fiecare părticică a festivalului. Sunt foarte curioasă care sunt participanții (despre concurs), iar în același timp abia aștept să mă bucur de recitalurile celor din program (și ce program!). Vor fi trei zile pline de poezie și muzică la Alba Iulia.

Inițial, văzut-am pe blogul lui Paul, erau și Ada Milea cu Bogdan Burlăcianu în program, cu Nasul, după Gogol, un spectacol pe care mi-ar fi plăcut să-l revăd.

Am să revin cu informații! Între timp, puteți urmări foreverfolk.com și folkalba.ro pentru mai multe detalii despre festival.

Organizator: Consiliul Județean Alba

Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Alba Mall, Art Cafe Downtown

P.S. – dacă anul trecut pe afiș se găsea o umbră pe care o cunosc, anul acest am să ascult, sper, Umbra:

*scrisă în lipsa foamei, regăsită în plin nesomn, postată de amuzament:

De câteva zile nu mai simt foamea.
Mi-am desenat în stomac struguri,
să nu le uite forma,
până când, într-o zi, stomacul a început să mă privească cruciș
în mărimea lui de bob de strugure.

foto

N-am reușit nicicând s-ajung exact ce îmi doream să fiu,
Am fost întotdeauna doar “aproape”…
Știți cum e sentimentul ăsta?
E ca și cum în loc de-ocean ai fi doar insulă-ntre ape…
Dar nu sunt trist, oricât aș fi-ncercat:
… Insula-i un loc bun de naufragiat!

Stelian “Padre” Petrescu / 2011 – Poezie matinală

Hălăduiam încotro nici eu nu mai știu unde pe străzile orașului de care mi-era dor, ochii mi se înălțau curioși și luau la rând clădirile, le verificau parcă decorul, se asigurau printre gene că totul e ca înainte, când, ca să nu fie vai de picioare, s-au coborât la nivelul realității și destul de mare le-a fost mirarea, dar și mai mare bucuria, când le-a răsărit în cale asta:

Orice-ar fi, oricum ar fi și oricum mi-ar fi, dacă e Travka în orașul acesta [în cazul de față - Cluj], trebuie să fac cumva să fiu și eu. Fie c-am pornit de la Sibiu și-am prins jumătate de concert, fie că m-am luat singură și am savurat fiecare notă cu un entuziasm surprinzător, fie c-am făcut un drum de opt ore pe tren și n-am mai prins nici măcar bis-ul, când vine vorba de energia transmisă de un concert Travka, ozeneul își revine din orice stare și începe să funcționeze cu spor.

Travka există! Mi s-a (re)confirmat în prima seară de New Wave Fest din Irish Music & Pub, iar dacă toate vor fi bune și frumoase, toamna asta îi voi asculta din nou, tot la Cluj, pe 18 noiembrie, de data asta în Flying Circus (concert la care aș vrea să aud lumini).

Tura asta m-am bucurat mai mult de piesele noi ale trupei, le-am ascultat cu mai multă atenție!, mi-a făcut bine să fiu parte din mulțimea de oameni care n-ar mai fi lăsat trupa să părăsească scena, am profitat de concert pentru a alunga tot ceea ce mă ține departe de mine, deși tot “Urban Violent” a fost piesa după care-am tânjit mai mult.

Dar după cum foarte bine spunea cineva, Travka tratează! Am țopăit pe Zgârba și Ceva mi s-a rupt, în timp ce, la celălalt capăt al “firului”, cineva asculta cu încântare melodiile, că nu m-am putut abține în a-mi suna oamenii dragi și iubitori de Travka.

* “Existați!”, și-a îndemnat George publicul, după un concert cum numai Travka știe să ofere. Iar pe lângă versurile trupei care te-ndeamnă oarecum la disecat, la final de desfătare muzicală, solistul a aruncat o altă pastilă: “Fiți deștepți și nu uitați: sfârșitul lumii e atunci când muriți!”

De câteva zile se tot agață niște vizitatori de blogul meu în urma unor căutări precum “demidulce”, “plus noi demidulce”, “plus noi”, “plus noi calator demidulce” și alte combinații care duc în aceeași direcție. E drept că și eu îi caut, dar nu pe Google, nici pe bloguri.

Îi caut pe băieții ăștia pe care mi-e dor să-i văd/aud și o să am ocazia asta foarte curând, pentru că Plus Noi lansează “Demidulce”, al doilea album, căruia îi făceam un pre-review de ceva vreme. Între timp am și achiziționat albumul, l-am ascultat pe drumuri, l-am ascultat de multe ori prin Timișoara când mi se făcea dor de munți și de casă, iar pe 29 octombrie, la Teatrul Prichindel, în Alba Iulia, îl voi asculta și live.

Am găsit și afișul lansării pe care am fost surprinsă să-mi găsesc și ozeneul:

Ora nu e încă stabilită, dar când o să aflu o să actualizez 20.00. Intrarea este liberă, albaiulienii iubitori de folk sunt așteptați cu mare drag și nu numai ei, că și fanii din alte orașe au aflat de eveniment și deja s-au anunțat.

Am mai aflat și că băieții de la Plus Noi vor avea niște invitați speciali, și-anume Adi Mitescu din Teiuş  şi Iulian Timar din Mediaş. Va fi prezent și Marius Popa, cu care Plus Noi a colaborat pentru acest album.

Vă mai las două motive:

Susţinători: Grupul Skepsis şi ATE Trascău Corp Zlatna.

…unor întâmplări, unor oameni, unor raze de soare, unei bucăți de liniște, unei bucăți de minte, unor vise prăfuite, unei schimbări, unei reinventări, unor motive, unui loc.

Mira y ríe
dos buenas razones
para continuar

M-am pierdut cândva pe nişte străduţe mai europene şi câteodată-mi amintesc cu drag cum am descoperit în grabă un oraş-poveste. În momente de neliniște,  îmi apare-n față o fotografie făcută atunci, cu niște versuri de Pessoa și culmea, mă liniștește.

Aqui esta-se sossegado, de Fernando Pessoa

(în cazul în care înțelege careva)

Aqui está-se sossegado,
Longe do mundo e da vida,
Cheio de não ter passado,
Até o futuro se olvida.
Aqui está-se sossegado.
Tinha os gestos inocentes,
Seus olhos riam no fundo.
Mas invisíveis serpentes
Faziam-a ser do mundo.
Tinha os gestos inocentes.
Aqui tudo é paz e mar.
Que longe a vista se perde
Na solidão a tornar
Em sombra o azul que é verde!
Aqui tudo é paz e mar.
Sim, poderia ter sido…
Mas vontade nem razão
O mundo têm conduzido
A prazer ou conclusão.
Sim, poderia ter sido…
Agora não esqueço e sonho.
Fecho os olhos, oiço o mar
E de ouvi-lo bem, suponho
Que veio azul a esverdear.
Agora não esqueço e sonho.
Não foi propósito, não.
Os seus gestos inocentes
Tocavam no coração
Como invisíveis serpentes.
Não foi propósito, não.
Durmo, desperto e sozinho.
Que tem sido a minha vida?
Velas de inútil moinho —
Um movimento sem lida…
Durmo, desperto e sozinho.
Nada explica nem consola.
Tudo está certo depois.
Mas a dor que nos desola,
A mágoa de um não ser dois
Nada explica nem consola.

Și-un strop de fado: