Am descoperit pastila vieții!

Acum,

strâng medicamente pentru o viață și le presar printre vise,

să nu se scurgă prin canalul de la marginea gândurilor.

Îmi deschid în fiecare zi ochii în fața unor tablete,

tac și înghit, vorba aceea…

“una și-un sfert pe zi

cu jumătate de oră înainte de micul dejun”,

spun ei.

Apoi începe viața.

Am început azi ieri de vreo trei ori să scriu despre Social Media Summit-ul de la Cluj organizat de revista Biz. Am scris kilometri, că ieri la conferință am reușit să fiu aproape multifuncțională, așa cum trebuie să fii la un astfel de eveniment. Am fotografiat, am ascultat, am urmărit #smscluj pe twitter, am notat, am învățat.

După ce am scris acei kilometri despre care vorbeam, mi-am dat seama că nu mai are sens să relatez și eu despre ce-a vorbit fiecare, că au făcut-o unii chiar în ziua cu pricina. Cum ar fi Bogdan Beșliu. Apoi, răsfoind interneții, se pot găsi chiar și unele prezentări. Oricum, la cum mă știu, adic[ lungă la vorba scrisă, mă-ndoiesc că mă voi rezuma la câteva rânduri.

Tura asta de #smscluj a fost inedită  faptul c-au fost invitați mai mulți bloggeri locali ca speakeri, care m-au surprins cu prezentările lor. M-am bucurat să aflu povestea blogului tvdece.ro, trecerea de la promovarea pe coșurile de gunoi la prezentarea “detergentului” în fața a vreo 180 de oameni interesați de mediul online.

• Noi suntem bloggeri și ne jucăm cu cuvintele! Dragoș Răzvan

Citeşte mai departe…

azi am fotografiat numai copaci…

Ca să nu mă uit, cei din jur îmi dau din când în când teme de casă. Ca să nu uit, e nevoie, bineînțeles, să mi se reamintească. Pentru că da, uit, mă ocup și cu asta, mai ales cu asta. Uneori e destul de greu. Cândva luam lecitină, dar uitam s-o iau. Altădată uitam de mine prin librării sau alte locuri cu lucruri dragi ochiului. Într-o tomnatică vineri din noiembrie, am uitat de griji prinsă cu degetele polare de Canon, m-am îndreptat către cea mai apropiată bucată de natură. Pentru copaci, pentru frunze, pentru aspirații, pentru reîmprospătarea unei memorii tot mai stângace, pentru ochiul ce caută lumină, dar se lovește de crengi. Le încadrează cum își amintește, construiește cu ele ceva lăcaș, un cocon din lemn poate. Și dintre ele, cu priviri timide, încearcă să-și îndrepte iar obiectivul către oameni. Să nu-i uite. Citeşte mai departe…

Social Media Summit Cluj 2

Miercuri o să avem parte la Cluj de a doua ediție Social Media Summit. Am fost și anul trecut, m-am bucurat de prezentările speakerilor, de multele informații despre Social Media, iar anul acesta îmi propun să fiu și mai atentă și să nu pierd nimic din ceea ce au de spus invitații despre promovarea prin Social Media. Programul conferinței se găsește aici, unde se pot descoperi și speakerii, în funcție de temele ce vor fi abordate - Social Media locala si relevanta, Social Media pentru Companii, și Cum lucreaza bloggerii cu brandurile.

Nepoți de Crăciun

Deși n-am reușit să mă implic, pentru că în zilele alese de ei pentru diferitele activități știam că nu voi putea fi în Cluj, nu pot să nu apreciez și să nu dau de veste ce fac bloggerii de aici în prag de sărbătoare. Este vorba de “Nepoți de Crăciun”, un proiect de voluntariat ce vine să ajute clujenii în vârstă, bunicii din Cluj care au o situație materială grea și care pot fi găsiți în centrele de zi pentru vârstnici. Anul trecut, bloggerii clujeni s-au transformat în nepoți pentru 100 de bunici care aveau nevoie un Crăciun mai cald. Oricine poate să fie nepot de Crăciun, pe 18 decembrie, la Polus Center, ora 13:00, când se va finaliza strângerea alimentelor. Mai multe informații se găsesc pe nepotidecraciun.ro si pe pagina de facebook.

Sunt unele momente în care, deși ți-s dragi cei din jur, poveștile lor, aventurile lor, simți nevoia să nu mai auzi altceva decât ceea ce ești tu în stare să-ți spui. Să fii egoist și să nu mai asculți nicio întâmplare, să nu mai stai ca un stâlp în fața lucrurilor ce se petrec fără voia ta, ca o carte goală pe care se aștern rânduri adunate de mâini și minți străine. Să fii tu cu gândurile tale, să pui pe pauză tot ce vine din alte părți, să te bucuri de liniște, să nu-ți auzi decât gândurile, fără zgomotele de fond venite din partea celorlalți care uită că “borcanul” în care-și aruncă poveștile, are și el un suflet, are povești, dar în fața lor ajunge să aibă doar tăcere. Tocmai de aceea, uneori borcanul se sparge și ca să se reîntregească nu trebuie să audă decât clinchetul cioburilor, al părților sale bune care vor să se unească, de data asta într-un borcan încărcat de vise. Ca să fie cu noroc! Oricum, momentele astea sunt scurte și rare și așa trebuie să fie, altfel, la prea mare distanță de semne de viață din afară, poți cădea din tine.

1. Finding Forester (2000)

Forrester: No thinking – that comes later. You must write your first draft with your heart. You rewrite with your head. The first key to writing is… to write, not to think!

Spre rușinea mea, filmul ăsta l-am văzut abia de curând. Și-mi pare rău, că mi-ar fi prins bine în multe din momentele mele smulse din “criza scrisului”. “Finding Forester” este un film despre curaj și ambiție, despre perseverență și încredere și mai ales, despre prietenie. Despre nevoia de-a avea pe cineva care să te-ndrume, care să creadă în tine și să te-ndemne să continui… să te regăsești, să faci ce-ți place și să muncești. Un film pe care cu siguranță am să-l revăd. Iar Sean Connery e, ca să citez pe cineva, impecabil. 

* pentru că e vorba despre scris și pentru că de cele mai multe ori, cel mai  drag îmi este să scriu povești despre oameni, fac  o excepție și pun aici, la recomandările de sâmbătă, link către un articol scris de mine pentru Flacăra, despre Adrian Hădean. Apare și-n print, chiar mi-a bucurat ziua să-mi văd numele acolo.

2. Artemis

de Nichita Stănescu

Tigrii sunt zvelti, fiindca-i iubeste ea.
Ea e Artemis! Ea poate, ea stie.
Palisandrii se-nchina cu umbra grea
când trece si suna sandaua ei vie.
Ea-si tine inima în trupul meu
si coama si-o tine în ramuri.
E arcul ei vertical curcubeu!
De degete-i flutura flamuri.
Ea e Artemis! Vorbeste când vrea
Tace când vrea, ca delfinii.
Ea vede zigzaguri numai de stea
si gândeste ca iarba, în linii!
Ea-si tine timpul în reci nisipuri
dintr-o clepsidrã de noapte-zi.
Daca vrea ea, pe chip, sapte chipuri
ca ale mele-i pot straluci!

3. flori de zăpadă

din arhiva ozeneului

4. Shoot into the darkness with your hands

The moon isn’t far,
Hold her by the reins,
It’s worth it to stay.
Nothing stable, nothing patient here

Ce să mai faci atunci când, după o perioadă îndelungată de stagnare a condeiului, te decizi să scrii ceva și primul subiect care-ți vine în minte e “renunțarea”, iar cineva, fără să știe ce gânduri ai, te îndeamnă să  scrii un articol pornind de la “de ce să nu renunți?”. Privești inițial dubios persoana cu idei de motivație crezând că ți-a cotrobăit cumva prin mintea tot mai confuză, apoi n-ai ce face altceva decât să scrii.

Bineînțeles, te lovești de lipsa exercițiului, ștergi rând după rând, fiecare expresie îți pare stupidă, fiecare cuvânt rupt dintr-un dicționar al cuvintelor banale, fiecare propoziție parcă duce o luptă de acceptare a părților sale. Răsfoiești prin vechile postări și alte articole și te minunezi că puteai scrie cândva așa. Că scriai, c-o făceai din plăcere, că postai cu ușurință cele mai bizare și sincere gânduri. Că te bucurai când aflai că ești citit și mai ales când observai chiar tu o evoluție în ceea ce lăsai pe foaia virtuală.

De ce să nu renunți, ajuns într-un punct în care toate lucrurile-ți par semne, toate semnele întrebări și puținele, dar importantele lucruri bune care apar, reverii?

Citeşte mai departe…

1. What dreams may come (1998)

Thought is real. Physical is the illusion. Ironic, huh ?

Recomandare pentru visători!

Un film pe care-l vezi tocmai atunci când nu-ţi mai prea aminteşti cum se visează, dar vrei s-o faci din nou, căci, după cum zicea Octavian Paler, “avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm”. Ce se întâmplă cu toate visele reinventate? Dar cu sufletele pereche despărţite de moarte atunci când după viaţă nu există altceva decât visul închipuit de fiecare? “What dreams may come” este un film pe care l-am văzut de câţiva ani şi care m-a bucurat atunci mai mult prin culoare, gânduri şi doza de încredere transmisă.

Acum l-am văzut cu alţi ochi, trecând diferitele idei şi, de ce nu, sentimente, prin filtrul omului care îşi recuperează şi inventează vise. Treptat. Poate de aceea am şi ales ca acesta să fie filmul pe care-l recomand odată cu revenirea postărilor de sâmbătă. Rămâne după a doua vizionare un film-refugiu, despre culori şi vise, şuturi, ambiţie, regăsiri şi timp pentru a doua şansă. Despre pelicula – tablou  ”pictată” de Vincent Ward puteţi citi mai multe aici.

2. Dreptul la timp

de Nichita Stănescu

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

 3. iubiri pansate

Pe Robert Mapplethorpe l-am descoperit citind “Just Kids“, o poveste boemă de iubire, scrisă de Patti Smith. Povestea lor. “We gathered our colored pencils and sheets of paper and drew like wild, feral children into the night, until, exhausted, we fell into bed.”

 5. Arroused

You said only a back page
Will get as read as the first page
Now you’re observing the corners
And showing the first signs of aging
I’m not trying to read you anymore
Just keep on turning me through the days
Until the latest chapter unfolds

Atenție iubitori de folk din Iași! Aflu de la Vlad Dulea că Alexandra Andrei, cea care a câștigat premiul I al Festivalului și Concursului de Folk “Ziua de Mâine” și Cosmin Vaman, favoritul bloggerilor și câștigătorul premiului III al concursului amintit, vor cânta vineri la Iași. Partea interesantă a lucrurilor, dincolo de recitalul în sine, este că cei doi tineri folkiști premiați la Alba Iulia aveau acest eveniment programat înainte de ce s-a întâmplat weekendul trecut în Cetatea cu folk.

Despre Cosmin Vaman nu este foarte greu să deduci că e mare fan Taxi, îl dă de gol stilul. El va cânta și sâmbătă (19 nov.) la Iași, de data aceasta în deschiderea concertului Taxi.

Titlul e de aici:

concurentii #folkalba

…iar ei sunt cei care au participat la Concursul de Folk de la Alba Iulia.

sursa foto

de același Alex Petrescu

Il tineam in palma stanga pe Chronos,
Beat de plictiseala, ratacit in propria-i scurgere;
In palma dreapta tineam doua clipe vesele,
Saltand ca fulgi de jar ce fug de-a focului vapaie…

Si mi-a obosit mana – mana dreapta, culmea!

Uimit am inceput sa ma intreb de ce e “sange” un cuvant asa de rosu,
Cum arata partiturile tacerii, cine e vamesul la granita dintre specii,
De ce nu ne nastem batrani, daca pestilor li se face sete
Si ce vede, cand se priveste in oglinda, singuratatea?

Mi-au raspuns niste voci… Cred ca erau doctori.