Jurnalistul de succes nu se naşte, se face. Cele mai multe calităţi sînt valabile în orice domeniu. Inteligenţă, prietenie, să fie de nădejde, imaginaţie, ingenuitate, nerv, rapiditate, acurateţe, curaj, rezistenţă, autodisciplină, perseverenţă, vioiciune intelectuală, onestitate, punctualitate, optimism, pu­tere de observaţie, agerime, iniţiativă, umor, adaptabilitate. Jur­nalistul nu se poate reduce la abilitatea de a scrie. Ideile mari, mai mult decît cuvintele frumoase, fac textul să fie superior. Reporterul trebuie să fie iscoditor, receptiv şi sceptic. Curtis D. MacDougall

Sînt convins că scrisul trebuie să fie plătit la fel de bine ca munca zidarului şi că, dacă sînt plătiţi bine şi la timp tipografii, cu atît mai îndreptăţit sînt să cred că trebuie plătiţi jurnaliştii. Gabriel Garcia Marquez

foto: gaebler.com

 Cristian Lupșa și Lavinia Gliga, jumătate din echipa full time a trimestrialului Decât o Revistă, au stat de vorbă azi (până scriu se face ieri, ooops, s-a făcut deja), la Book Corner, cu cititorii clujeni. Au adus cu ei numărul 7 al revistei (vol. 1, că 2 apare în decembrie), o ediție ce are ca temă “puterea”, mai exact, puterea „cuvintelor și poveștilor”.

Și pentru că în cazul poveștilor ce se desprind din paginile DoR contează “ce vezi dincolo”, cei doi editori ne-au povestit unele lucruri care se află dincolo de revistă.

Citeşte mai departe…

…a fost conferința la care vreau să mai particip. A fost conferința care a arătat că există încă din primele secunde de brainstorming. A crescut oarecum sub ochii mei și tare mult m-am bucurat să-i urmăresc evoluția, iar când am văzut-o zburând din cocon îmi venea să o îmbrățișez. Pe ea, toți speakerii, participanții și, în special, organizatorii.

Joi, pe 12 mai, cum se auzea din atâtea articole de peste tot, la Hotel Timișoara, am văzut cum se împletesc și zboară idei piaristice, rupte din online, jurnalism și blogging. Cam toate domeniile ce prezintă un mare interes pentru mine și nu numai, că o sală de vreo 150 de oameni au stat atenți toată ziua, ca nu cumva să piardă vreo informație prețioasă. Că șlefuite cu gânduri profesioniste au fost toate.

#Speakeri la #Prbeta:

Prima parte a prezentărilor s-a numit Matematica comunicarii online.

1. Alina Crâncău – trilulița de PR ne-a vorbit frumos, deci a trilulit, despre PR-ul 2.0 comparat cu guralivele, dar și gospodinele femei. Ne-a purtat preț de câteva minute până la Baia Mare, orașul ei de baștină, unde ne-a lăsat gura apă în fața borcanelor cu murături. Cu borcanul la purtător, prins automat într-o licitație, Alina ne-a prezentat și campaniile de succes ale crocodililor de la trilulilu.

2. Monica Jitariuc – din echipa ThePractice a venit cu o serie de sfaturi interesante pentru bloggeri, dar nici cei care  n-au blog n-au fost neglijați, ci mai degrabă, învăluiți de o serie de enigme, care mai de care mai filosofice și amuzante. Monica a explicat cum agenția ei așteaptă ca bloggerii să îi caute, să se prezinte. Bineînțeles, s-a adresat celor care se pot lipsi de un banner, pentru că, spre surprinderea unor participanți, ThePractice se bazează pe ajutor, nu te încalță cu bannere, dar îți propune o promovare productivă, asta dacă ai ceva de spus, pe sistemul: “Build your credentials!”.

3. Bogdana Butnar – ne-a vorbit despre monitorizarea unei reputații online și despre importanța acestui fapt. Pentru că acum, oricine are un calculator conectat la Internet poate să fie un influențator într-o companie. Ne-a vorbit și despre diversele unelte de monitorizare, atât plătite, cât și gratis. Trăiască, așadar, Google Analytics și multe altele din ograda marelui motor de căutare!

• întrebări -  de la murături la ubervu, plus pauză de cafea și socializare.

A doua parte a prezentărilor s-a numit Online-ul: full-time job sau hobby.

1. Alexandru Negrea -  a dat startul. Specialistul în Social Media de la BCR ne-a povestit despre Facebook și niște practici despre cum să/cum să nu în această rețea. Ne-a spus ce poze vrea și ar trebui să fie postate pe Facebook, căci pe Internet, în opinia sa, nu este vorba de privacy, dar noi putem selecta cu ce și cum ne prezentăm, căci e mai mult decât o carte de vizită, e tot, în funcție de cât de larg ne e share-ul.

2. Bobby Voicu - a fost prima dată când am avut ocazia să-l aud pe Bobby Voicu vorbind în cadrul unei conferințe din domeniul online. Sub motto-ul I wanna be your brand/ bobby (se amuzau unii), ne-a povestit despre brand și el ca brand, plus toate campaniile organizate. De asemenea, ne-a spus că în curând, vor fi aleși niște brand ambassadors in online, iar bloggerii vor incepe sa se lege de tot mai putine branduri.

3. Andrei Crivăț – pe sistemul să facem să fie bine, Andrei ne-a vorbit la #Prbeta despre influenţa în brand. Şi anume: Cum con vingi un brand prin influenţa ta ca blogger? Că ajung tot mai multe companii să îşi caute bloggeri care să le asigure o imagine şi toţi mai mulţi bloggeri incluşi în campanii de brand. Odată ce ai păşit pe căile brandului şi răspunzi de o anume marcă, automat ţi se răsfrâng bucăţi şi din brand-ul personal asupra respectivului produs. Şi, că tot a fost cu branduri, n-a uitat să le amintească pe cele mai dragi, dintre care se remarcă: Little Pub şi Ebucătăria.

4. Raluca Popa – ne-a povestit puţin despre PR şi bloguri, punctând cât de importantă e relevanţa, în ambele domenii şi ne-a prezentat un ghid de supravieţuire în această junglă. Din prezentarea ei am rămas cu gândul că trebuie să-mi completez frumos şi relevant pagina de about.

• dezbateri, unele mai răutăcioase, altele mai interesante şi pauză de masă.

Partea a treia a conferinţei a venit cu discuţii pe tema Campaniilor de succes din România, anul 2010.

1. Ruxandra Predescu – cea care se ocupă de comunicare în cadrul FITS2011 – ne-a precizat, bineînţeles, mai multe date despre festival, despre spectacolele de anul trecut şi despre cele de anul acesta, de locurile unde vor avea loc reprezentaţiile, chiar 70 – multe dintre ele foarte neconvenţionale. Cu toată modestia ei, a spus că aceasta campanie nu s-ar încadra printre cele de succes, acum, nu ştiu, ori e modestie, ori aşa crede, eu mă îndoiesc. Ştiu ce a reuşit Ruxa să facă anul trecut la FITS şi consider că a fost bine. Anul acesta, festivalul se bazează pe comUNITăţi!

2. Bogdan Theodor Olteanu – Managing Director la BORȚUN•OLTEANU ne-a vorbit despre Managerul comunicarii (online) atât în planul evoluţiei, cât şi în caz de recesiune. De asemenea, a amintit de agenţii, despre modul în care apar tot mai multe publicuri şi cum poţi să le măsori şi să le segmentezi, iar cele trei aspecte importante de care e bine să se ţină cont sunt: research, planificare şi implementare.

3. Ana Bulgar – omul de PR de la Petrom ne-a explicat una-alta despre dialogul social media şi a venit în faţă cu, consider eu, cea mai de succes campanie din online, Redescoperă România. Ne-a spus cum au început cu puţini oameni, puţine maşini, puţini sponsori, o hartă subţirică şi gândurile în direcţii deloc definite. Şi au ajuns să adune din toate direcţiile suport. O campanie cu şi pentru România, prezentată la #Prbeta de un om frumos şi foarte emoţionat.

4. Stefan Szakal – a prezentat pagina de Facebook a clubului din Timişoara, D’arc. Despre cum au început să se promoveze în online, având o perioadă de probă, timp în care mai mult s-au jucat, strategiile aplicate, iPhone-ul ajuns în mâna barmanului care a început să promoveze clubul şi clienţii tot mai interesaţi de acest demers. O prezentare demnă de un L’ike!

• încă o pauză de cafea, pentru un plus de concentrare.

Ultima parte, prezentări ale jurnaliştilor sub tema: De la articolul publicitar, la ştirea de pe prima pagină.

sursa: oradeanul.com

1. Amalia Matei – de la Kiss Fm nu ne-a vorbit despre radio sau jurnalism, ci despre PR, a întocmit chiar un decalog în acest sens:

cele 10 porunci ale PR-ului: 1. baza comunicării eficiente, 2. să nu desconsideri, 3. respectă, 4. graba strică treaba, 5. construieşte, 6. să nu furi, 7. să nu înşeli, 8. să nu minţi, 9. ajută-ţi aproapele, 10. ai grijă ce-ţi doreşti, poate se îndeplineşte.

wordpress taie capete

2. Victor Kapra -  un om a cărui prezentare am aşteptat cu mare interes să o ascult. Ne-a spus că în cele mai multe companii, departamentul de comunicare se află în competiţie cu cel de marketing, iar acest lucru nu e tocmai favorabil, când ar trebui să fie formată o legătură armonioasă între cele două, pentru un minim de succes. Totodată, companiilor le este indicat să nu-şi ţină ascunsă prezenţa în Social Media, ci să se arate, să se prezinte, să se promoveze. Sunt multe conturi de companii care stau în umbră. De asemenea, Victor Kapra indică site-urilor care se adresează bloggerilor, presei, să aibă un social-media kit vizibil, disponibil şi încărcat cu toate informaţiile necesare.

3. Cristina Bazavan – cea care a fost redactor-şef Tabu pentru o bună bucată de vreme, a venit la #Prbeta încărcată de emoţii şi gadget-uri şi ne-a vorbit frumos despre ce iese din combinaţia: blogger + jurnalist. Este vorba de jurlogger, termen inventat de Cristina şi îl prezintă, defapt, pe animalul 2.0, acel om conectat nonstop, cu abilităţi îndreptate spre ambele medii. Cristina ne-a mai spus, iar asta tare bine mi-a rămas întipărită, că Like-ul este cea mai perversă unitate de măsură din online. Fără pic de perversitate, i-am dat like prezentării mele preferate de la #Prbeta. Şi pentru că nu putea încheia altfel decât memorabil, ne-a spus ca o soluţie – un proverb japonez legat de adevăr, de unde şi titlul. Pe scurt: Adevărul nu există, există adevărul meu, adevărul tău, adevărul fiecăruia. Concluzia ar fi că e musai să credem în adevărul nostru.

Organizatorii #PRbeta:

• Cristina Puţan – cea care a muncit zi şi noapte, care a uitat să mai mănânce uneori şi care a uitat să se amintească atunci când ne-a prezentat ca fiind din echipă, ea fiind un pilon mai mult decât important.
• Oltea Zambori – numai ea ştie cum a reuşit să se împartă între atâtea proiecte în care este implicată, să poată la distanţă de câteva zile să-şi testeze tipul de ten, să afle cine a fost green man, să-şi pregătească bagajele pentru o nouă excursie şi, pe lângă astea, să organizeze într-un mare fel, alături de echipa ei, o conferinţă de succes.
• Cristian Sitov – omul din umbră fără care n-ar fi fost posibil mare lucru, începând cu numele conferinţei, site-ul acesteia şi suportul tehnic, dar şi psihic în dezvoltarea acestui eveniment.

Conferinţa s-a vrut încă de la început una încărcată de dezbateri, întrebări au fost mereu, certuri nu s-au aprins, prezentările au fost relevante şi s-a cam punctat ce era de spus. Nu s-au certat bloggerii cu piariştii sau jurnaliştii, precum se credea. Totuşi, pe final s-a descoperit unde e problema şi de unde s-ar putea isca un adevărat debate. De pe băncile şcolilor de jurnalism. Victor Kapra a aruncat pastila: aceste şcoli sunt inutile. Eu îi dau dreptate, am absolvit şi eu una şi dacă nu scriam prin diverse locuri într-una, acei trei ani puteau fi aruncaţi fără regrete. Toţi blamează fie şcoala românească, fie studenţi neinteresaţi, fie profesorii nepăsători. Soluţia poate sta şi aici, tot în adevăr.

să nu uităm moderatorul!

Prezentările şi multe alte articole vor apărea în curând pe blogul PRbeta. Mai multe fotografii, aici.

Am aterizat ieri, îndemnată de Cristina, la o întîlnire cu niște jurnaliste-bloggerițe din Franța. Asta a fost în Cuib D’arte, un loc unde, deși am fost doar de două ori pînă acum, eu mă simt foarte bine. Unde mai pui că au și Dr. Pepper. Iar încăperea unde a avut loc întîlnirea e minunată. Cînd am întrebat în ce limbi o să vorbească, eu avînd o franceză spartă-n cap, mi s-a spus că fetele vorbesc și spaniolă, turcă, iar pînă să spună și de engleză mi-a picat jumătate de față. Dar cam atît despre ignoranța-mi.

Întîlnirea a fost mai mult decît interesantă, chiar productivă și mi s-a părut că asist la adevărate dezbateri, nu simple discuții banale. Ideea era să împărtășim ce cunoștințe avem despre bloguri, ce facem noi cu blogurile noastre și ce viziuni avem despre acest mediu și nu numai. Fetele, împreună cu încă vreo 40 de oameni, scriu pe blogul Bondy Blog, blog franțuzesc despre comunitatea din Bondy care tratează diverse aspecte la nivel local: ce îi supără, ce nu le merge bine și de ce etc. Ca un blog personal, doar că-i proiect colectiv și poți observa mai multe viziuni, plus că pare util și pentru străinii care vor să treacă o vreme prin orașul respectiv.

Fetele de la Bondy Blog vor să facă și un Bondy Blog Timișoara pe care eu personal îl aștept cu interes și cu pana pregătită pentru că mi-ar plăcea să scriu acolo din cînd în cînd, doar am cerințele: puțină pană, puțin spor, sunt și nouă-n Timișoara, deci observ mai repede și cu alți ochi ce se întîmplă în jurul meu.

Fetele de la Bondy Blog

Bun, în altă ordine de idei, la întîlnire ne-am așezat la discuții frumoase. Ne-am prezentat cu blog, cu trafic, cu ultima postare, ocazie cu care am aflat că mai nou, bloggerii cînd se prezintă nu-și zic numele prima dată, ci adresa blogului, cam ce cred ei că îi identifică.  După asta, avînd printre noi un blogger român suficient de cunoscut și apreciat și toate alea, au început intrigile. Noi, serioși, firești, cu toate în regulă, francezii tot mai intrigați. De ce? Păi, odată ar fi conținutul blogului pe care vor să-l facă aici. Sunt mulți bloggeri în Timișoara și la fel de multe păreri și întîmplări, unde mai pui că-s și foarte multe personale, deci noi am cam aduna ce vor ele pe un blog, doar că pe mai multe.

Singura diferență e că proiectul acestora e colectiv. Și aici am ajuns să ne întrebăm cine va citi acest blog? Nu știu cît de mult și-au pus ele problema publicului, considerînd că totul e web, dar cînd începi ceva de genul, trebuie să ai un public țintă, credem noi, oricît de generalist ți-ar fi proiectul. Ele n-au particularizat atît de mult această chestiune, au spus că da, sunt românii și francezii cei care vor citi, pentru că și blogul o să fie bilingv. Cred că audiența nu se rezumă numai la publicul care crezi că o să te citească în funcție de ceea ce postezi, dar și la cel care speri să te citească.

Bloggingul francez și cel românesc sunt destul de diferite, toata întîmplarea mi-a amintit de capitolul din licența mea despre bloguri, unde am trasat și eu niște diferențe vizibile între blogul european și cel american, iar noi am cam preluat cel de-al doilea model. Din pragmatism, ca să profităm, că ne vrem profesioniști sau chiar pentru că putem vedea în asta o profesie, nu știu, că-s tare împărțite părerile. Dar dacă tot e Internetul unealta viitorului, iar publicațiile devin tot mai online și-s tot mai puțini angajați să scrie, iar alții, care au un blog personal și au devenit cunoscuți cu ajutorul lui, lumea îi crede, înseamnă că nu-i tocmai greșit să și profite din asta.

Nu poți să-nchizi ușa în botul unei companii care vrea conținut la tine pe blog. Iar acest lucru nu trebuie musai să-ți schimbe ție păreri și să te facă să postezi lucruri cu care nu ești de acord. Așadar, noi îi numim idealiști, deși ne-au explicat că și la ei sunt bloggeri care fac bani din blog, dar problema lor se îndrepta înspre transparența de care noi uităm și le cam dau dreptate. Că ține de cultură faptul că noi știm că cititorii își dau seama dacă un post e sau nu plătit, dar tot e mai fair să scrii tu asta. În cealaltă parte, ei consideră că definiția nostră dată blogging-ului este foarte business-like.

Pînă mai dau cu pana pe aici, că subiecte mi s-au adunat în cele mai ascunse și iscusite sertărele din minte, așezate în drafturi mărețe, pe categorii, vă las să citiți ce am mai scris prin alte părți. Tot cu sufletul, precum aș fi scris și aici:

• primul, scris pentru thesexist alături de un tip, doar că versus, numai că nu, e următorul:

Nu se simte bine în fața altarului, i se face rău de la lumânări și mirosul de tămâie, dar te iubește ca un nebun și știe că fără două verigi de aur nu te poate ține cu forța lângă el. Fuge cât îl țin picioarele, însă pe o bandă care se întoarce. Totuși, tot el e cel ce-ți vine sub fereastră sau ți se aruncă-n față, în genunchi, îngînă niște jurăminte în șoaptă și mai mult bîlbîite, dar îi simți și sinceritatea și rușinea, dar mai ales curajul de toreador cu care a luat hotărîrea de a începe drumul așteptat.

Îl sperie de la început, fie din respect fie din teama de prea multe responsabilități. Numai gîndul de a se vedea legat îl face să dispară înainte de a aduce tema în discuție. Iar gîndul că va fi legat, numai el știe de unde l-a extras. Că au fost alții înaintea lui, că are părinți supuși ori prieteni distruși, orice îi certifică faptul că un ștreang îl va urmări la scurt timp după ce va avea o mînă în plus. mai mult

• al doilea, pentru roportal.ro, unde scriu multe de tot, e despre păpușari și a venit pentru că m-am trezit eu într-o dimineață cu o cântare folk în minte, una despre păpușari, bineînțeles:

Cand incepe sa puna marioneta in scena, papusarul se retrage din tot ce credea pana atunci, trebuie sa aiba capacitatea de a-si ingropa mandria, dar nu si demnitatea. Insa atunci cand reuseste sa fie relativ inferior, dincolo de a deveni absurd, papusarul dispare si marionetele prind mai multa viata ca oricand. In fata acestui joc spectatorul se inchina. Inferioritatea isi pierde din nuanta, iar papusarul ar trebui sa-si revina imediat dupa spectacol, insa de cele mai multe ori acest sentiment revine prea repede, ori la iesirea din teatru ori pe strada sau intr-o cafenea, unde se poate intalni cu un actor adevarat, un pilon in mintea celui din urma. Actorul pare mai real pentru ca apare, pentru ca e el papusa din mainile unui papusar invizibil, urias, ascuns dupa o cortina stravezie. Si chiar daca arunca un aer de superioritate, de multe ori interpretat gresit de cel care manuieste marionetele, tot papusarul ar putea sa-i prevada urmatoarele gesturi si sa le inteleaga dintr-o simpla privire. Psihologia si limbajul trupului nu-i mai sunt demult straine. mai mult

• a treia, nu chiar ultima, dar e suficient aici, e o postare despre clovni, că tot parcă aș fi și eu un om ce se plimbă cu circul, om fără stare și cu zîmbete cioplite fără prea mult sens:

Clovnii sunt cei care iti apar in fata la circ, atunci cand adevaratele personaje, cele pentru care platesti, se pregatesc pentru spectacol. Vin cu nasul lor rosu si cu pantalonii largi in carouri, imbujorati, cu parul verde si cu buzele pictate si incearca sa intretina atmosfera. Multi ii considera de umplutura, insa cei mai mici sunt bucurosi sa vada cum din mainile unei fiinte colorate apare un catelus transformat din balon.

Clovnii sunt intr-o trupa de circ precum codasii la invatatura dintr-o clasa de scoala generala sau tocilarii in liceu. Sunt cei in care se arunca cu hartii si pe care se da vina la fiecare atentionare. Pentru ca au un zambet permanent, cei din jur au impresia ca nu ii deranjeaza nimic. Pentru ca scot sunete ciudate, toti ajung sa ii asocieze cu niste mascarici, chiar de zgomotele aduc mai mult a jale decat a haz. mai mult

Cam atît de prin alte părți, iar în curînd chiar de sub pana mea pentru acest blog. Să ne citim sănătoși.

sursa foto: flickr.com