Am început azi ieri de vreo trei ori să scriu despre Social Media Summit-ul de la Cluj organizat de revista Biz. Am scris kilometri, că ieri la conferință am reușit să fiu aproape multifuncțională, așa cum trebuie să fii la un astfel de eveniment. Am fotografiat, am ascultat, am urmărit #smscluj pe twitter, am notat, am învățat.

După ce am scris acei kilometri despre care vorbeam, mi-am dat seama că nu mai are sens să relatez și eu despre ce-a vorbit fiecare, că au făcut-o unii chiar în ziua cu pricina. Cum ar fi Bogdan Beșliu. Apoi, răsfoind interneții, se pot găsi chiar și unele prezentări. Oricum, la cum mă știu, adic[ lungă la vorba scrisă, mă-ndoiesc că mă voi rezuma la câteva rânduri.

Tura asta de #smscluj a fost inedită  faptul c-au fost invitați mai mulți bloggeri locali ca speakeri, care m-au surprins cu prezentările lor. M-am bucurat să aflu povestea blogului tvdece.ro, trecerea de la promovarea pe coșurile de gunoi la prezentarea “detergentului” în fața a vreo 180 de oameni interesați de mediul online.

• Noi suntem bloggeri și ne jucăm cu cuvintele! Dragoș Răzvan

Citeşte mai departe…

Mie mi-e tare drag Sibiul, se ştie deja. Ce nu mi-a plăcut, cât am fost acolo, a fost faptul că nu prea se întâlneau bloggerii, iar când se vedeau nu eram eu în oraş. Abia după ce am plecat au început să facă diverse întâlniri mai dese, tematice. Fireşte, le-am apreciat, dar de la distanţă. Au fost drăguţi şi mi-au dat şi mie câte un mail, însă a trebuit să le cam ignor, căci nu puteam ajunge nicicum.

Mă bucur în continuare să văd cum creşte blogosfera în oraşul unde am început să scriu serios pe un blog (dincolo de tentativele cu yahoo360degrade din liceu), locul unde am fost blogger şi mai serios, acreditat la Festivalul de Teatru etcetera.

Cel mai recent mail primit de la blogosfera sibiană n-a putut fi ignorat.

Aşadar, mare atenţie, mare! Mâine la Sibiu se întâmplă următoarele:

Tag the Flag – adică un mod inedit de turism la Sibiu

Trei bloggeri sibieni, împreună cu Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS) şi a Primăria Municipiului Sibiu (mă bucur să văd primăriile tot mai implicate în iniţiativele care chiar merită!), organizează un concurs prin care se doreşte identificarea, dar şi promovarea prin intermediul Internetului a locurilor şi evenimentelor nu foarte cunoscute din Sibiu.

Citeşte mai departe…

Cum am ajuns ultima la Sighișoara, scuzată de circumstanțe, iată că scriu tot ultima despre acel weekend, de data asta fără nicio scuză. Timp am avut, dar am amânat și m-am luat cu altele, apoi am fost toți implicați în #PRbeta, care încă mai răsună pe bloguri. Poate, un bine e și în amânarea mea, că reușesc așa să vă reamintesc de Farmec.

Oricum, o grămadă de semne m-au îndemnat să scriu. De exemplu, ajunge lumea la mine pe blog prea mult din căutări de “farmec”, mă sună colegele de la muncă să mă întrebe unde găsesc produse farmec sau dau de aceleași produse farmec la fiecare pas, prin farmacii, căci, da, cam pe acolo se găsesc.

Ați citit, probabil, la celelalte fete cu blog cum a fost la Sighișoara.

Eu am avut un drum mai special, am trecut și prin Sibiu, oraș de care mi-era tare dor. După care, grăbită să nu pierd trainingul din care ratasem deja începutul, am apelat la auto-stop, că trenul m-ar fi obosit prea tare, către Sighișoara.

Am ajuns când își testau fetele tenul. M-a întâmpinat Cristina, o tipă simpatică ce se ocupă de online la Farmec. Mi-a dat să completez niște date și apoi am așteptat. În alt colț, fetele-mi din online erau fermecate de o doamnă care le povestea câte în lună și-n stele, doar că nu minciuni. Mă interesez cine e și aflu că doamna Jofi se ocupă de cercetare. O prind apoi, la câteva minute la o pauză de țigară și-mi povestește cum stă treaba cu testele făcute pe animale.

sursa: raluxa.com

Apoi, îmi bag și eu tenul la aparate, văd pe un ecran că pielea din cot îmi arată ca o stâncă și, după ce mă minunez de diferite cruste gri, aflu că am tenul relativ normal. Totuși, după privirea aruncată de doamna Jofi, în care am mai mare încredere decât într-un aparat, mi se confirmă că e cam mixt și-mi spune și cum trebuie să-l tratez.

Urmează apoi prezentarea celor multe slide-uri pregătite de fetele de la Farmec. Numărul m-a speriat inițial, dar după ce am văzut cum curg informațiile voiam să-mi ruleze în continuare, ca un film documentar bine făcut, prin fața ochilor, cu doamna cercetător pe post de comentator.

Căci dacă ceva suna dubios în prezentare, ea știa să ne lămurească cu un limbaj la mintea noastră (nu slabă, dar cel puțin a mea nu-i prea cosmetizată).

Nu mai scriu ce era în prezentare, că au scris adevărate lecții de cosmetică ale mele colege de echipă, dar trebuie să spun că am aflat multe și interesante (plus că urmează, altundeva, un articol cu mai multe date – soon). Oricum, au fost prezentate date si lucruri care au dovedit că Farmec e o firmă, dincolo de tradiție și clișee, care se respectă și se reinventează. Iar cuvântul “natural” nu vine doar să te farmece.

Fetele de la Farmec ne-au bucurat, spre final, cu niște surprize din noua gamă, cea pentru plajă și oje colorate. Să ne fi făzut, ca niște copile, cum făceam schimb de culori și ni le încercam pe unghii.

Ciudat a fost pentru mine din două motive. 1. Prea multe fete în jur. Nu m-a deranjat, mai degrabă m-a vindecat de alte ofuri. 2. Sunt afoană când vine vorba de cosmetică și machiaj and stuff, dar mi-am dat seama că n-ar trebui să fiu și că parcă mă interesează mai mult după weekendul ăsta. Iar asta e o reușită!

În rest, un weekend foarte fain la Hotel Sighișoara. Am mâncat cât pentru o săptămână, ne-am plimbat pe străduțele medievale, l-am cunoscut pe cătelul-leu Gimmy, ne-am veselit în Crama hotelului până în miez de noapte și ne-am hăhăit cu inside jokes despre orez și alți demoni. Cine? Eu, Ruxa, Nebuloasa, Alina, Oana, Mirona, Raluxa, Cristina, Denisa, Andreea și Corina.

P.S. – la întoarcere, împreună cu timișorencele din echipă, ne-am oprit să descoperim biserica fortificată din Richiș. Ce-am aflat, am scris aici.

…a fost conferința la care vreau să mai particip. A fost conferința care a arătat că există încă din primele secunde de brainstorming. A crescut oarecum sub ochii mei și tare mult m-am bucurat să-i urmăresc evoluția, iar când am văzut-o zburând din cocon îmi venea să o îmbrățișez. Pe ea, toți speakerii, participanții și, în special, organizatorii.

Joi, pe 12 mai, cum se auzea din atâtea articole de peste tot, la Hotel Timișoara, am văzut cum se împletesc și zboară idei piaristice, rupte din online, jurnalism și blogging. Cam toate domeniile ce prezintă un mare interes pentru mine și nu numai, că o sală de vreo 150 de oameni au stat atenți toată ziua, ca nu cumva să piardă vreo informație prețioasă. Că șlefuite cu gânduri profesioniste au fost toate.

#Speakeri la #Prbeta:

Prima parte a prezentărilor s-a numit Matematica comunicarii online.

1. Alina Crâncău – trilulița de PR ne-a vorbit frumos, deci a trilulit, despre PR-ul 2.0 comparat cu guralivele, dar și gospodinele femei. Ne-a purtat preț de câteva minute până la Baia Mare, orașul ei de baștină, unde ne-a lăsat gura apă în fața borcanelor cu murături. Cu borcanul la purtător, prins automat într-o licitație, Alina ne-a prezentat și campaniile de succes ale crocodililor de la trilulilu.

2. Monica Jitariuc – din echipa ThePractice a venit cu o serie de sfaturi interesante pentru bloggeri, dar nici cei care  n-au blog n-au fost neglijați, ci mai degrabă, învăluiți de o serie de enigme, care mai de care mai filosofice și amuzante. Monica a explicat cum agenția ei așteaptă ca bloggerii să îi caute, să se prezinte. Bineînțeles, s-a adresat celor care se pot lipsi de un banner, pentru că, spre surprinderea unor participanți, ThePractice se bazează pe ajutor, nu te încalță cu bannere, dar îți propune o promovare productivă, asta dacă ai ceva de spus, pe sistemul: “Build your credentials!”.

3. Bogdana Butnar – ne-a vorbit despre monitorizarea unei reputații online și despre importanța acestui fapt. Pentru că acum, oricine are un calculator conectat la Internet poate să fie un influențator într-o companie. Ne-a vorbit și despre diversele unelte de monitorizare, atât plătite, cât și gratis. Trăiască, așadar, Google Analytics și multe altele din ograda marelui motor de căutare!

• întrebări -  de la murături la ubervu, plus pauză de cafea și socializare.

A doua parte a prezentărilor s-a numit Online-ul: full-time job sau hobby.

1. Alexandru Negrea -  a dat startul. Specialistul în Social Media de la BCR ne-a povestit despre Facebook și niște practici despre cum să/cum să nu în această rețea. Ne-a spus ce poze vrea și ar trebui să fie postate pe Facebook, căci pe Internet, în opinia sa, nu este vorba de privacy, dar noi putem selecta cu ce și cum ne prezentăm, căci e mai mult decât o carte de vizită, e tot, în funcție de cât de larg ne e share-ul.

2. Bobby Voicu - a fost prima dată când am avut ocazia să-l aud pe Bobby Voicu vorbind în cadrul unei conferințe din domeniul online. Sub motto-ul I wanna be your brand/ bobby (se amuzau unii), ne-a povestit despre brand și el ca brand, plus toate campaniile organizate. De asemenea, ne-a spus că în curând, vor fi aleși niște brand ambassadors in online, iar bloggerii vor incepe sa se lege de tot mai putine branduri.

3. Andrei Crivăț – pe sistemul să facem să fie bine, Andrei ne-a vorbit la #Prbeta despre influenţa în brand. Şi anume: Cum con vingi un brand prin influenţa ta ca blogger? Că ajung tot mai multe companii să îşi caute bloggeri care să le asigure o imagine şi toţi mai mulţi bloggeri incluşi în campanii de brand. Odată ce ai păşit pe căile brandului şi răspunzi de o anume marcă, automat ţi se răsfrâng bucăţi şi din brand-ul personal asupra respectivului produs. Şi, că tot a fost cu branduri, n-a uitat să le amintească pe cele mai dragi, dintre care se remarcă: Little Pub şi Ebucătăria.

4. Raluca Popa – ne-a povestit puţin despre PR şi bloguri, punctând cât de importantă e relevanţa, în ambele domenii şi ne-a prezentat un ghid de supravieţuire în această junglă. Din prezentarea ei am rămas cu gândul că trebuie să-mi completez frumos şi relevant pagina de about.

• dezbateri, unele mai răutăcioase, altele mai interesante şi pauză de masă.

Partea a treia a conferinţei a venit cu discuţii pe tema Campaniilor de succes din România, anul 2010.

1. Ruxandra Predescu – cea care se ocupă de comunicare în cadrul FITS2011 – ne-a precizat, bineînţeles, mai multe date despre festival, despre spectacolele de anul trecut şi despre cele de anul acesta, de locurile unde vor avea loc reprezentaţiile, chiar 70 – multe dintre ele foarte neconvenţionale. Cu toată modestia ei, a spus că aceasta campanie nu s-ar încadra printre cele de succes, acum, nu ştiu, ori e modestie, ori aşa crede, eu mă îndoiesc. Ştiu ce a reuşit Ruxa să facă anul trecut la FITS şi consider că a fost bine. Anul acesta, festivalul se bazează pe comUNITăţi!

2. Bogdan Theodor Olteanu – Managing Director la BORȚUN•OLTEANU ne-a vorbit despre Managerul comunicarii (online) atât în planul evoluţiei, cât şi în caz de recesiune. De asemenea, a amintit de agenţii, despre modul în care apar tot mai multe publicuri şi cum poţi să le măsori şi să le segmentezi, iar cele trei aspecte importante de care e bine să se ţină cont sunt: research, planificare şi implementare.

3. Ana Bulgar – omul de PR de la Petrom ne-a explicat una-alta despre dialogul social media şi a venit în faţă cu, consider eu, cea mai de succes campanie din online, Redescoperă România. Ne-a spus cum au început cu puţini oameni, puţine maşini, puţini sponsori, o hartă subţirică şi gândurile în direcţii deloc definite. Şi au ajuns să adune din toate direcţiile suport. O campanie cu şi pentru România, prezentată la #Prbeta de un om frumos şi foarte emoţionat.

4. Stefan Szakal – a prezentat pagina de Facebook a clubului din Timişoara, D’arc. Despre cum au început să se promoveze în online, având o perioadă de probă, timp în care mai mult s-au jucat, strategiile aplicate, iPhone-ul ajuns în mâna barmanului care a început să promoveze clubul şi clienţii tot mai interesaţi de acest demers. O prezentare demnă de un L’ike!

• încă o pauză de cafea, pentru un plus de concentrare.

Ultima parte, prezentări ale jurnaliştilor sub tema: De la articolul publicitar, la ştirea de pe prima pagină.

sursa: oradeanul.com

1. Amalia Matei – de la Kiss Fm nu ne-a vorbit despre radio sau jurnalism, ci despre PR, a întocmit chiar un decalog în acest sens:

cele 10 porunci ale PR-ului: 1. baza comunicării eficiente, 2. să nu desconsideri, 3. respectă, 4. graba strică treaba, 5. construieşte, 6. să nu furi, 7. să nu înşeli, 8. să nu minţi, 9. ajută-ţi aproapele, 10. ai grijă ce-ţi doreşti, poate se îndeplineşte.

wordpress taie capete

2. Victor Kapra -  un om a cărui prezentare am aşteptat cu mare interes să o ascult. Ne-a spus că în cele mai multe companii, departamentul de comunicare se află în competiţie cu cel de marketing, iar acest lucru nu e tocmai favorabil, când ar trebui să fie formată o legătură armonioasă între cele două, pentru un minim de succes. Totodată, companiilor le este indicat să nu-şi ţină ascunsă prezenţa în Social Media, ci să se arate, să se prezinte, să se promoveze. Sunt multe conturi de companii care stau în umbră. De asemenea, Victor Kapra indică site-urilor care se adresează bloggerilor, presei, să aibă un social-media kit vizibil, disponibil şi încărcat cu toate informaţiile necesare.

3. Cristina Bazavan – cea care a fost redactor-şef Tabu pentru o bună bucată de vreme, a venit la #Prbeta încărcată de emoţii şi gadget-uri şi ne-a vorbit frumos despre ce iese din combinaţia: blogger + jurnalist. Este vorba de jurlogger, termen inventat de Cristina şi îl prezintă, defapt, pe animalul 2.0, acel om conectat nonstop, cu abilităţi îndreptate spre ambele medii. Cristina ne-a mai spus, iar asta tare bine mi-a rămas întipărită, că Like-ul este cea mai perversă unitate de măsură din online. Fără pic de perversitate, i-am dat like prezentării mele preferate de la #Prbeta. Şi pentru că nu putea încheia altfel decât memorabil, ne-a spus ca o soluţie – un proverb japonez legat de adevăr, de unde şi titlul. Pe scurt: Adevărul nu există, există adevărul meu, adevărul tău, adevărul fiecăruia. Concluzia ar fi că e musai să credem în adevărul nostru.

Organizatorii #PRbeta:

• Cristina Puţan – cea care a muncit zi şi noapte, care a uitat să mai mănânce uneori şi care a uitat să se amintească atunci când ne-a prezentat ca fiind din echipă, ea fiind un pilon mai mult decât important.
• Oltea Zambori – numai ea ştie cum a reuşit să se împartă între atâtea proiecte în care este implicată, să poată la distanţă de câteva zile să-şi testeze tipul de ten, să afle cine a fost green man, să-şi pregătească bagajele pentru o nouă excursie şi, pe lângă astea, să organizeze într-un mare fel, alături de echipa ei, o conferinţă de succes.
• Cristian Sitov – omul din umbră fără care n-ar fi fost posibil mare lucru, începând cu numele conferinţei, site-ul acesteia şi suportul tehnic, dar şi psihic în dezvoltarea acestui eveniment.

Conferinţa s-a vrut încă de la început una încărcată de dezbateri, întrebări au fost mereu, certuri nu s-au aprins, prezentările au fost relevante şi s-a cam punctat ce era de spus. Nu s-au certat bloggerii cu piariştii sau jurnaliştii, precum se credea. Totuşi, pe final s-a descoperit unde e problema şi de unde s-ar putea isca un adevărat debate. De pe băncile şcolilor de jurnalism. Victor Kapra a aruncat pastila: aceste şcoli sunt inutile. Eu îi dau dreptate, am absolvit şi eu una şi dacă nu scriam prin diverse locuri într-una, acei trei ani puteau fi aruncaţi fără regrete. Toţi blamează fie şcoala românească, fie studenţi neinteresaţi, fie profesorii nepăsători. Soluţia poate sta şi aici, tot în adevăr.

să nu uităm moderatorul!

Prezentările şi multe alte articole vor apărea în curând pe blogul PRbeta. Mai multe fotografii, aici.

Am aterizat ieri, îndemnată de Cristina, la o întîlnire cu niște jurnaliste-bloggerițe din Franța. Asta a fost în Cuib D’arte, un loc unde, deși am fost doar de două ori pînă acum, eu mă simt foarte bine. Unde mai pui că au și Dr. Pepper. Iar încăperea unde a avut loc întîlnirea e minunată. Cînd am întrebat în ce limbi o să vorbească, eu avînd o franceză spartă-n cap, mi s-a spus că fetele vorbesc și spaniolă, turcă, iar pînă să spună și de engleză mi-a picat jumătate de față. Dar cam atît despre ignoranța-mi.

Întîlnirea a fost mai mult decît interesantă, chiar productivă și mi s-a părut că asist la adevărate dezbateri, nu simple discuții banale. Ideea era să împărtășim ce cunoștințe avem despre bloguri, ce facem noi cu blogurile noastre și ce viziuni avem despre acest mediu și nu numai. Fetele, împreună cu încă vreo 40 de oameni, scriu pe blogul Bondy Blog, blog franțuzesc despre comunitatea din Bondy care tratează diverse aspecte la nivel local: ce îi supără, ce nu le merge bine și de ce etc. Ca un blog personal, doar că-i proiect colectiv și poți observa mai multe viziuni, plus că pare util și pentru străinii care vor să treacă o vreme prin orașul respectiv.

Fetele de la Bondy Blog vor să facă și un Bondy Blog Timișoara pe care eu personal îl aștept cu interes și cu pana pregătită pentru că mi-ar plăcea să scriu acolo din cînd în cînd, doar am cerințele: puțină pană, puțin spor, sunt și nouă-n Timișoara, deci observ mai repede și cu alți ochi ce se întîmplă în jurul meu.

Fetele de la Bondy Blog

Bun, în altă ordine de idei, la întîlnire ne-am așezat la discuții frumoase. Ne-am prezentat cu blog, cu trafic, cu ultima postare, ocazie cu care am aflat că mai nou, bloggerii cînd se prezintă nu-și zic numele prima dată, ci adresa blogului, cam ce cred ei că îi identifică.  După asta, avînd printre noi un blogger român suficient de cunoscut și apreciat și toate alea, au început intrigile. Noi, serioși, firești, cu toate în regulă, francezii tot mai intrigați. De ce? Păi, odată ar fi conținutul blogului pe care vor să-l facă aici. Sunt mulți bloggeri în Timișoara și la fel de multe păreri și întîmplări, unde mai pui că-s și foarte multe personale, deci noi am cam aduna ce vor ele pe un blog, doar că pe mai multe.

Singura diferență e că proiectul acestora e colectiv. Și aici am ajuns să ne întrebăm cine va citi acest blog? Nu știu cît de mult și-au pus ele problema publicului, considerînd că totul e web, dar cînd începi ceva de genul, trebuie să ai un public țintă, credem noi, oricît de generalist ți-ar fi proiectul. Ele n-au particularizat atît de mult această chestiune, au spus că da, sunt românii și francezii cei care vor citi, pentru că și blogul o să fie bilingv. Cred că audiența nu se rezumă numai la publicul care crezi că o să te citească în funcție de ceea ce postezi, dar și la cel care speri să te citească.

Bloggingul francez și cel românesc sunt destul de diferite, toata întîmplarea mi-a amintit de capitolul din licența mea despre bloguri, unde am trasat și eu niște diferențe vizibile între blogul european și cel american, iar noi am cam preluat cel de-al doilea model. Din pragmatism, ca să profităm, că ne vrem profesioniști sau chiar pentru că putem vedea în asta o profesie, nu știu, că-s tare împărțite părerile. Dar dacă tot e Internetul unealta viitorului, iar publicațiile devin tot mai online și-s tot mai puțini angajați să scrie, iar alții, care au un blog personal și au devenit cunoscuți cu ajutorul lui, lumea îi crede, înseamnă că nu-i tocmai greșit să și profite din asta.

Nu poți să-nchizi ușa în botul unei companii care vrea conținut la tine pe blog. Iar acest lucru nu trebuie musai să-ți schimbe ție păreri și să te facă să postezi lucruri cu care nu ești de acord. Așadar, noi îi numim idealiști, deși ne-au explicat că și la ei sunt bloggeri care fac bani din blog, dar problema lor se îndrepta înspre transparența de care noi uităm și le cam dau dreptate. Că ține de cultură faptul că noi știm că cititorii își dau seama dacă un post e sau nu plătit, dar tot e mai fair să scrii tu asta. În cealaltă parte, ei consideră că definiția nostră dată blogging-ului este foarte business-like.