La evenimentul caritabil de la Teatrul de Păpuşi “Prichindel” s-au adunat aproximativ 100 de oameni, au cântat 13 voci, ne-au amuzat 6 actori de la Skepsis, s-au dat nu-mai-ştiu-câte-dar-destul-de-multe-şi-interesante premii la tombolă, 4 bloggeri prezenţi (care-au fost şi la festivalul de folk din toamnă), dintre care doi spectatori grăbiţi dar interesaţi (Marius Rusu şi Makavelis), unul cântăcios (Feri Teglas) şi-un marţian, bineînţeles (fata de la bilete). Şi s-a adunat o sumă frumuşică pentru Ana Maria Salcu. Nu spun cât, dar au fost multe persoane care nu s-au limitat la a plăti doar biletul de intrare. Ba unii au venit doar pentru a lăsa bani, fără să mai rămână la spectacol (pierderea lor).

E drept, a fost cam frig şi recitalurile lungi, dar plăcute. M-am bucurat să văd că Fane n-a cântat singur, ci cu-a lui Ţâmbur, şi că şi aşa, l-au ajuns emoţiile şi a spus că Luna, melodie pe care au interpretat-o, a ascultat-o prima dată acum 3 sau 4 ani la acelaşi festival (care, repet, a ajuns la a III-a ediţie). A cântat apoi Laura Todică, pe care o ascultasem şi la Ziua de Mâine, fata care cântă despre cai.

Au urcat apoi pe scenă Cristina Baca şi Marius Smărăndoiu din Sibiu, despre care unii zic c-au fost senzaţia serii, eu nu mă pronunţ, pentru că n-am reuşit să-i ascult foarte mult. Totuşi, mandolina lui Marius a făcut plăcută plimbarea pe ritmuri irlandeze şi de prin sudul Italiei. După ei a cântat Filip Dan Robert din Cluj-Napoca (pe care l-am ascultat prin noiembrie la Ceainăria La Port), apoi Adi Mitescu şi Puiu Bretoiu din Teiuş, iar prima parte a recitalului a fost încheiată de un blogger cu-o chitară, Feri Teglas din Mediaş.

Cei de la Skepsis şi-au adaptat pantomima la câteva secvenţe scurte şi amuzante, apoi au fost împărţite premiile pregătite pentru public (din partea fundaţiei Inter-Art), iar pentru cei care au rămas pentru a doua parte de cântări, au apărut pe scenă cei de la Plus Noi şi Marius Popa.

Mai degajaţi şi parcă mai grăbiţi ca de-obicei, aşteptaţii demidulci, au mai gafat-o pe alocuri, dar orice s-ar întâmpla, cel puţin unul dintre ei a dovedit că are mereu cuvintele la el şi ştie cum s-o-ntoarcă, nu degeaba-i filosof. Padre a avut nişte intervenţii aşa spirituale, că nici nu am mai simţit lipsa poeziilor rostite de el înainte de unele melodii.

Aşa cum a spus şi el, la un astfel de eveniment, invitaţii n-au stat deloc pe gânduri când au fost chemaţi să participe, au venit şi au cântat cu drag şi cu speranţa pe care-am avut-o şi noi, cei de pe margine, cei din sală, că ne-am adunat pentru o faptă bună, al cărei rezultat sperăm să-l primim cu zâmbetul pe buze.

bonus muzical: No clear mind (and nuclear soul )

Se ştie că la Alba Iulia folk-ul e la el acasă. Şi pentru că nu e un simplu vizitator, ce calcă pragul cetăţii în noiembrie, la festivalul deja suficient de amintit, Ziua de Mâine, aflaţi că folkului îi mai place să hălăduiască uneori prin câte-un bar, pe unde un trubadur pus pe note muzicale, scoate o chitară sau, după caz, o ukulele şi bucură fiinţele venite la o porţie de relaxare.

Pentru albaiulienii ce îndrăgesc oamenii cu chiatare şi cântecele lor de munte şi nu numai, se va organiza vineri, 3 februarie, recitalul de folk “Ritmuri de iarnă”, care se pare că a ajuns deja la a III-a ediţie.

Eu, cel puţin, recunosc cu ruşine că abia acum am aflat de acest eveniment, care pe lângă faptul că va aduce în faţa spectatorilor câţiva tineri ce le vor încălzi sufletele, le va pune pe tavă şi-un spectacol de pantomimă (grupul Skepsis) şi este o manifestare cu scop caritabil, iar banii strânşi (va fi 5 lei intrarea) vor fi donaţi Anei Maria Salcu, o elevă de 16 ani, diagnosticată cu cancer, despre care puteţi citi mai multe aici.

În ritmuri sensibile de iarnă, cei care vor merge vineri la Teatrul de Păpuşi Prichindel, din Alba Iulia, vor putea să-i asculte pe:

• Dan Viorel Ștefan (Zlatna)
• Laura Todică (Alba Iulia)
• Cristina Gabriela Baca (Sibiu)
• Marius Smărăndoiu (Sibiu)
• Filip Dan Robert (Cluj-Napoca)
• Adi Mitescu și Puiu Bretoiu (Teiuș)
• Feri Teglas (Mediaș)
• Plus Noi (Aiud – Zlatna)

Evenimentul este coordonat de Sebastian Kincses (membru al grupului folk Plus Noi) şi Radu Truţă, iar partenerii sunt:

Teatrul de Păpuși “Prichindel”, Alba Iulia

Fundația “Inter-Art”, Aiud

Centrul Cultural “Liviu Rebreanu”, Aiud

Consiliul Județean Alba

Grupul “Skepsis”

P.S. – va avea loc şi o tombolă cu premii surpriză.

The ball I threw while playing in the park
Has not yet reached the ground.

by Dylan Thomas

Un film-poezie despre, după cum tare bine-i zice titlul, partea întunecată a inimii. Partea care încapsulează-n ea frustrări, temeri, dar și încercări și vise. Oliviero este poetul veșnic idealist, pe de o parte copilul-artist care refuză să crească, pe de altă parte bărbatul ce caută femeia care știe să zboare, iar când o întâlnește, devine el cel care va trebui să-și ia zborul, după câteva încercări de plutire, întrerupte de rațiuni oarecum neînțelese. Un poet care uneori își vinde ideile în rime pe câte-un prânz. Mai multe crâmpeie despre film se pot extrage din poezia următoare.

2. Táctica y estrategia

de Mario Benedetti

Tactica mea e
sa te privesc
sa invat cum esti
sa te iubesc asa cum esti

tactica mea e
sa iti vorbesc
si sa te ascult
sa construiesc in cuvinte
un pod indestructibil

tactica mea e

sa raman in amintirea ta
habar n-am cum habar n-am

sub ce pretext

dar sa raman in tine

tactica mea e

sa spun ce gandesc
si sa stiu ca tu spui ce
gandesti

si sa nu ne vindem unul
altuia

vrajeli
sa nu fie intre noi doi
nici cortina
nici abisuri

strategia mea e

in schimb

mai profunda si mai
simpla

strategia mea e
ca intr-o zi
habar n-am cum habar
n-am sub ce pretext

in sfarsit

sa ai nevoie de mine.

3. crengi deloc apuse

*din arhiva ozeneului.

4. Hanging on

Fanfara Transilvania nu-i numai un mit aflat din poveștile unor prieteni care-mi ziceau că vine o fanfară care a fost și anul trecut la ziua unui coleg de-al lor și că e atââât, dar atât de fain, încât abia așteaptă să se întoarcă și să le bucure înc-o noapte.

Transilvăneni și moldoveni, cu rădăcini țigănești – membrii fanfarei realizează un mix între nou și vechi, combinând mai multe culturi, reușind să depășească diferențele etnice și să formeze un “univers colorat și strălucitor, în care fiecare să-și găsească locul”.

Noi ne-am găsit locul, deși am fost bruiați de câteva ori de poliția, bruiată la rându-i de vecinii deranjați de cele mai vesele și încărcate de bună dispoziție “zgomote” pe care le-am auzit în ultima vreme.

Din bărulețul de lângă universitate, La Pas, unde m-am minunat la începutul serii să văd adunată atâta lume, în al cărui beci s-a ascuns apoi fanfara, să scape de amenzi, dar să nu ne scape de muzică și bucurie, fanfariștii au ajuns apoi, cu ceata de oameni dornici să continue petrecerea, cu chef în saxofon, la Habitat, unde-au dat de-o petrecere “zduți-zduți”, care s-a transformat în cel mai fain party la care-am fost, grație energiei fanfariștilor.

De pe site-ul muzicienilor, aflu că Fanfara Transilvania este formată din 10 oameni pasionați de muzică și de valorile lor etnice. Se pare că fanfara, cunoscută și ca “Fanfara lui Gălan”,  este foarte activă și destul de cunoscută pe “scena balcanică”. De ce fanfara lui Gălan? Pentru că a fost formată în ’91 de către Mihai Gălan și băieții din familia lui (puteți citi mai multe aici).

Tot pe site descopăr cu încântare, dar și regret, că i-am ratat de câteva ori, că cei 10 au cântat la Sibiu, în cadrul programului Sibiu Capitala Culturală Europeană, au fost prezenți și la Festivalul Pro Etnica de la Sighișoara, la Festivalul Național de Folclor de la București și chiar și în cadrul TIFF-ului și la deschiderea Festivalului de Film Documentar Astra, de la Sibiu. Pe lângă festivalurile și petrecerile la care sunt invitați în țară, sunt foarte multe festivaluri din afară care i-au avut ca participanți, în cadrul cărora au fost chiar premiați pentru munca lor, cum ar fi “Oscar Folklore Prize”, la Festivalul Mondial de Folclor din Gorizia (Italia, 2008).

Atipic de savuros, incredibil de colorat, fără supradoze de emoții, spontan, vesel și cu-o stare de bine transmisă surprinzător. “Me and you and everyone we know” e un film numai bun de ridicat colțurile gurii și de reamintit că atunci când se instalează mirarea, următoarea stare e bucuria că suntem aici ca să descoperim, să ne descoperim.

O fetiță ce se visează o mămică fericită, casnică, ce-și adună de prea devreme zestrea, două liceene puse pe explorat, dar care renunță la timp, un vânzător de pantofi proaspăt divorțat, ce-și arde mâna visând păsări printre crengi, o artistă deloc apreciată, cu job de “elder cab” și alte câteva personaje în care te și miri pe cine din juru-ți mai regăsești.

2. Fără punctuație

de Marin Sorescu

- Care apropie oamenii, ai spus?
Nu stiu – parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa.
- Poate în palma.
- Eu nu ghicesc decât în talpa.
- Ce semn de punctuatie?
- Nimic, adica pune un numar.
Ce numar porti la pantofi?
- 36.
- Foarte bine, 36 mă inspira.
Oricum, e un numar cistigator -
Imi place cum inchizi tu ochii.
Atunci când inchid ochii, plutesc

3. Back to the future, again!

by Irina Werning

4. Somebody That I Used To Know

You can get addicted to a certain kind of sadness
Like resignation to the end
Always the end

Încă de la lansare, Habitat, prin concept şi abordare, va motiva şi impulsiona viaţa artistică din Alba Iulia si va impune în mediul urbei noastre noi standarde de calitate.

Aseară am trecut iar pe la Habitat, de data asta cu mai mult entuziasm în spinare, căci știam că în perioada 8-11 ianuarie se organizează un workshop de artă, mai exact, toți cei care vor călca pragul loculului în această perioadă, vor putea să-și lase imaginația să zboare, vor fi îndemnați să fie creativi și să realizeze cele mai simpatice și inspirate, mai mult sau mai puțin, colaje, la Open Doors – Collage Workshop.

Bineînțeles, văzând câte idei colorate se lipesc de planșete, n-am rezistat și ne-am jucat și noi puțin. Plecând de la tema “irelevant” de care ne-am ținut cu îndârjire, am lipit sclipiri de “geniu”, decupate din revistele pe care mai că nu le-aș fi distrus, ci aș fi preferat să le iau acasă la răsfoit.

Toate “lucrările”, probabil chiar și cele irelevante, vor fi expuse la Habitat. Dacă sunteți prin Alba Iulia zilele acestea, puteți pune pauză grijilor sau le puteți transforma în “artă” până miercuri, 11 ianuarie, la 20:00 vineri, 13 ianuarie (s-a prelungit perioada de creație).

Daca as putea m-as cuibari intr-o coaja de nuca
si mi-as inveli trupul jilav cu nervurile unei frunze…
Si atunci nu mi-as mai dori decat
sa nu vina veveritele…  (Refugiu – Alex Petrescu)

Finalul unui an ca 2011, căruia am încetat să-i mai atribui invective și începutul unui 2012 – care ne găsește curioși și parcă abia așteaptă să fie descoperit – aceste câteva zile m-au prins undeva deasupra norilor, deasupra orașelor pe care le-am numărat pe-nserate, e drept, destul de blurate, că ochii nu-mi văd “ca la carte”, sub stelele pe care tot atunci încercam să le dibuiesc, exact de pe prispa locului unde din când în când aș vrea să trăiesc.

Am avut parte, pe scurt și deloc liric am să continui, de un revelion liniștit, într-un refugiu (la propriu și la figurat) despre care până acum am tot scris și de-acum vreau să-l tot vizitez, un loc de unde te întorci curățat, cumva vindecat, fie și doar pentru o vreme.

Un revelion fără televizor, deși, în drum spre Săruni am tot dat de televizoare, ba de unul vechi, cu cutie de lemn, scos în drum, pentru trecătorii cu imaginație bogată, ba de unul minuscul, pe care-l credeam de jucărie și pentru care, în plină miopie, aș fi avut nevoie de înc-o pereche de ochelari, dar care-aduce știri și umple clipele unor oameni calzi, ce trăiesc departe de “civilizație” și care ne-au întâmpinat cu cel mai bun vin fiert și cea mai “usturoaie” brânză.

Un revelion petrecut în liniște, chiar și fără prea multă muzică, doar câteva melodii cântate la chitară și puțin radio Guerrilla, fără șampanie, dar cu o vânătorească prea tentantă, fără artificii extra colorate, doar cu niște pâlpâieli de la distanță și vreo două petarde trase cu arma lui Avram Iancu (deja m-arunc în inside jokes, se-aude țăcănitu’?).

Câteva zile cu multă liniște pentru suflet și bucurie pentru ochi. Un revelion cu nu te supăra frate și ceva cărți pe sub nas lecturate. Și mai pe scurt, un revelion cum mi-ar plăcea să le am pe toate.

P.S. – De la Săruni, în amurg, asfințitul parcă-i sfințit, în roșu-aprins plus alte culori, mai ales când sunt mai puțini nori care se-ntind lăptos de-asupra lumii lăsate-n urmă la poalele munților.

mai multe fotografii

O zi în care te-ai izola și ți-ai umple clipele cu povești de nerealizat,
unele de pe torrente sau din bibliotecă,
când ți-ai turna ciment peste planuri,
când n-ai mai căuta cuțitul perfect să tai ceața ce cade în valuri de atâta timp,
când te-ai cufunda în nămol și ai spera cu un fir prea subțire de încredere că te vei vindeca.

O zi în care îți crește o fărâmă de dispreț față de locul unde te simți iar captiv,
de unde nu prea vezi șanse de scăpare,
unde oamenii posaci aruncă cu energii negative în tine.
Fără intenție!
poate așteaptă un zâmbet de încurajare,
poate așteaptă o palmă sau doar o mână întinsă
spre ei, spre nicăieri, spre un capăt de zi care promite…

…o noapte în care

nu știu, poate în care fluturii vor încerca să zboare
din stomac, de ce nu?
înspre o zare care-mi pare că…
nu, nu că moare, dar care, cuprinsă de ninsoare, că oare, nu astă-i momentul în care…
împovărat după un an cât un semn de-ntrebare,
n-ai vrea decât să stai într-un colț, să te ningă.
Stupoare!
Și poate s-aștepți și tu, cel cu mână pân-acum întinsă,
o altă îngrengătură de degete hilare
de la care să simți instant cum nu te mai doare.

Ăsta-i locul unde simt iar cum se moare.
Te rog nu mă-ntreba care!

P.S. – în cazul în care vă-ntrebați “fata asta câte doage mai are”, aflați că

blogu-mi trece printr-o stare de profundă nepăsare
pe el chiar nimic nu-l doare,
râde când arunc în el cu rime banale.
… are, n-are, care, oare?
Râde tare!
Știe că inspirația mi-e undeva în zare…
exact, în depărtare!

Lumea se zguduie puternic, se rupe şi se năruie, apoi, preţ de o clipă, dispare. Totul se transformă într-o pulbere pură, care se risipeşte în toate direcţiile. Apoi lumea se reclădeşte. O nouă substanţă ne îmbracă. Totul se petrece cât ai clipi din ochi. Haruki Murakami