Anul trecut am fost pentru prima dată la Festivalul de Muzică de la Târgu Mureș, Peninsula. Ba chiar mi-am calculat ziua demisiei și perioada de preaviz în așa fel, încât să ajung din prima seară la seria de concerte inedite. Am pornit cu ozeneul și trei zile am respirat muzică. N-am putut sta până la final și chiar și acum regret că l-am ratat pe Gentleman. Anul ăsta voi fi mai atentă la program și-mi voi gestiona altfel timpul.

1o ani de festival, a doua ediție pentru mine (sper)

Festivalul Peninsula de la Târgu Mureș împlinește 10 ani. Între 23 și 26 august, iubitorii de muzică bună, care vor să meargă la concertele de pe malul Mureșului, vor plăti biletele de intrare la jumătate de preț. Organizatorii au anunțat că anul acesta, cu 100 de lei de căciulă, persoanele interesate, pot participa patru zile la festival, în timp ce biletul pentru o singură zi va costa 40 de lei.

De ieri a început vânzarea biletelor pe eventim.ro. De la 1 august și pe întreaga durată a festivalului, abonamentul crește la 140 lei, iar biletul pe zile, la 60 de lei.

Iată ce grăiește directorul festivalului, Bodor László:

Ne-am dori să sărbătorim cea de a zecea ediţie a Festivalului Peninsula cu cei care ne-au fost alături la petreceri şi la ediţiile precedente ale celui mai mare eveniment din Ardeal. Acesta este motivul pentru care am decis să fixăm preţuri accesibile pentru toate buzunarele: nu vrem ca eventuale greutăţi financiare să împiedice peninsularii să ne fie alături la această ediţie specială. Fanilor noştri le transmitem că vor putea revedea pe scena Peninsula anul acesta staruri de la ediţiile trecute care au făcut să răsune Valea Mureşului de bună voie şi distracţie!

Tot el mai zice că nu se reduce calitatea evenimentului odată cu scăderea prețurilor de intrare. Asta vom vedea, pe măsură ce se anunță artiștii. Momentan, se știe sigur că vor cânta la Peninsula: ATB (trance), Josh Gallahan (electronic), Babylon Circus (reggae-ska), Rotfront (raggamuffin), New Model Army (punk modern).

Foto de anul trecut

Nu știu dacă e coincidență sau o adevărată sursă de inspirație, însă în 2012 se domolesc crizele. Festivalul de Teatru de la Sibiu stă sub semnul crizelor, în timp ce filmele din competiția de la TIFF au ca temă centrală crizele de orice fel.

De asemenea, o parte din cei cinci cititori ai mei (da, a crescut numărul), știu că mie-mi place Sigur Rós. Unul, care probabil a citit de pe blogul ăsta cam tot ce am uitat eu c-am scris, știe cât de impresionată am fost când, acum doi ani, la FITS, un spectacol de dans a început pe una dintre piesele lor. Ce nu știe prea multă lume, poate doar cei care au răsfoit blogul festivalului de film și presa clujeană de ieri, e că un membru al trupei a făcut coloană sonoră a unui film ce va fi prezentat la TIFF, Vulcanul, și mai mult, va fi prezent la Cluj ca membru al juriului.

Și acestea nu-s singurele elemente care mă fac să îndrăgesc așa tare cele două festivaluri. Până la urmă, e vorba de teatru și de film, două stări în fața cărora îmi las ochii căscați, gândurile într-un ungher de minte, sufletul deschis, mintea tot mai limpede și toate grijile cât mai departe. Preț de câteva momente (până la câteva ore), mă las furată din viața mea și trăiesc cât mai frumos și mai ales, artistic, prin alții.

Abia aștept să vă povestesc și vouă prin ce vieți am mai trecut, ce trăiri am adunat și câte culori mi-au luminat retina (aici vin și cu partea foto, dacă aparatul meu antic și drag binevoiește să fie resuscitat). Între timp, vă las lista spectacolelor pe care intenționez să le văd la Sibiu, cine știe, poate vom fi colegi de sală și stări. În ceea ce privește filmele de la TIFF, vreau să las spontaneitatea să aleagă, mă las ghidată și de recomandările făcute de Mihai Chirilov, plus doza binemeritată de Kubrick.

Spectacole de la FITS 2012, care vor trece prin retina ozeneului:

25 mai –    1. ispita ciorna –

2. akropolis (film)

3. intre noi totul e bine

4. corabia nebunilor

26 mai -     1. floarea de lotus

2. Woyzeck

3. Fata din Curcubeu

27 mai -     1. Hotul de oase

2. Otros aires

3. Werther

4. Buzunarul cu paine

28 mai -     1. Caii la fereastra

2. Iubirea Fedrei

3. Sentimente Amestecate

29 mai -     1. Regele Lear

2. Procesul

30 mai -     1. Noptile lui Helver

2. The full monty

31 mai -     1. Calatoriile lui Guliver

2. Intim

DRACO-chipurile de piatra” s-a finalizat dupa 1 an si jumatate.
Filmul expune intr-o maniera originala, neprotocronista sau in legatura cu fenomenul daco-traco maniac, o portretizare a vechilor locuitori ai spatiului romanesc. Productia contine imagini deosebite de la Vatican, Roma, cetatile dacice patrimoniu UNESCO din Muntii Orastiei,de pe cursul Dunarii, Marea Neagra, Adamclisi, sau statui de daci realizate de sculptori romani putin cunoscute, etc.

Documentarul se constituie intr-o intriga a spectatorului referitoare la inca enigmatica si pasionala civilizatie daco-geta.

Trailerul producției ce conține teme precum marte, viziune asupra morții și a vieții etcetera, puteți să-l vedeți mai jos și, dacă vă convinge, să transmiteți mai departe:

pagina de facebook

Tricoul a venit după mai puțin de o oră exact din locul unde mergeam. Apoi încă două. Ajunsă la final de agendă, am început să caut colțuri pe care să-mi mai notez una-alta. Ce-a venit imediat spre mine? O agendă.

După o zi cu cură de pufuleți, ce-am primit azi? Un prânz la un restaurant japonez. E drept, când am văzut supa, m-am simțit nevoită să fac ceva ce rar fac, spre rușinea mea: să-mi spun rugăciunea înainte de masă. Felul doi sau ce-o fi fost, a curs mai bine.

Ideea e următoarea: cere și ți se va da sau măcar îndrăznește să nu catastrofezi când ți se-ntoarce fusta-n cap pe stradă, ci să-ți schimbi direcția gândului.

Și nu, nu dezvălui THE SECRET acum, ci doar scurte și mărunte experiențe care m-au bucurat azi și m-au făcut să nu observ nici cu coada ochiului vremea furtunoasă.

I promised myself I would never end alone, alone
You said if I wouldn’t dream, we might have a chance to go on, to go on
Waging this war we don’t understand we grow, we grow
We don’t feel like don’t feel like it’s over but it’s falling apart
I don’t want to wait, don’t want to wait, no more

De ce despre această zi? Pentru că e una pe care n-aș rata-o sub nicio formă sau mai bine zis n-aș îndrăzni să n-o petrec acasă. De când mă știu în univers, în Vinerea Mare mi-am făcut plinul cu lumânări, i-am luat pe ai mei de mână, apoi de braț, apoi doar ne-am luat și-am mers în cimitir, la mormântul bunicii… și-al străbunicului (despre care am aflat c-a prins și monarhie și războaie și perioada interbelică, evident și puțin din comunism). Între timp, au mai murit oameni apropiați, iar vizitele printre morminte s-au îndesat, dar să nu ajungem în partea funebră a lucrurilor.

Vreau doar să prezint partea luminată, ca să-i spun așa, a luminațiilor, că așa îi zicem noi, pe marte, acestei zile. Mergem în cimitir la luminații, unde aproape tot orașul s-a îndreptat să aprindă o lumânare. E un prilej perfect de a te întâlni cu cei pe care nu i-ai mai văzut de ceva vreme, dar și cu cei cu care ți-e imposibil să te mai întâlnești. E o zi completă, în care se întâlnește toată lumea. Nu mă sperie, ci mă face să mă bucur mai mult de cei care mai sunt lângă mine.

Vouă ce vă place la sărbătoarea asta?

P.S. – până acum vreo patru ani, aș fi pus noaptea de Înviere în balanță cu sentimentul din cimitir de vinerea, însă întâmplarea a făcut, că minune nu-i pot zice, ca în an electoral, după ora 12, nu “Hristos a Înviat să” auzim, ci zgomote de artificii.

Jurnalistul de succes nu se naşte, se face. Cele mai multe calităţi sînt valabile în orice domeniu. Inteligenţă, prietenie, să fie de nădejde, imaginaţie, ingenuitate, nerv, rapiditate, acurateţe, curaj, rezistenţă, autodisciplină, perseverenţă, vioiciune intelectuală, onestitate, punctualitate, optimism, pu­tere de observaţie, agerime, iniţiativă, umor, adaptabilitate. Jur­nalistul nu se poate reduce la abilitatea de a scrie. Ideile mari, mai mult decît cuvintele frumoase, fac textul să fie superior. Reporterul trebuie să fie iscoditor, receptiv şi sceptic. Curtis D. MacDougall

Sînt convins că scrisul trebuie să fie plătit la fel de bine ca munca zidarului şi că, dacă sînt plătiţi bine şi la timp tipografii, cu atît mai îndreptăţit sînt să cred că trebuie plătiţi jurnaliştii. Gabriel Garcia Marquez

foto: gaebler.com

În cazul meu e vorba de o carte. O recomandare care m-a aruncat într-un vârtej de căutări. Culmea, o recomandare făcută la horoscop, așa, râdeți, deci ar putea fi o carte banală după care eu m-am plimbat și-am căutat o vreme bună. Anticariate, librării, resurse online, bibliotecă, bibliotecile cunoștințelor și cam atât.

Căutările disperate s-au încheiat, formând cel mai frumos cadou pe care mi l-am putut face ieri, de ziua mea. Am găsit cartea. E vorba de Oblomov. Nu zic mai mult, nu vreau să aflu mai mult, vreau s-o savurez ca pe-o recomandare sinceră și după care am tânjit prea mult. Unde-am găsit-o?

Ei bine, dacă sunteți la Cluj zilele astea, ar trebui să frecventați și voi locul. La Târgul de Carte “Gaudeamus”, căutările livrești, cel puțin, își găsesc sensul. Până pe 1 aprilie găsiți o serioasă resursă de carte și nu numai, în marele cort din Piața Unirii.

Și, dacă sunteți norocoși, puteți nimeri în mijlocul unei lansări de carte, căci organizatorii au pregătit multe surprize de răsfoit și ascultat. Și nu cumva să ratați expoziția fotografică “Istoria imaginară a cărții și a scrisului”, realizată de franțuzul Jean Marc Godès.

Să revenim la stradă. Odată cu descoperirea ei, am dat și de soare, care a fost cam zgârcit în raze azi. Și uite-așa, am fost cadoristiă cu lumina potrivită, cu case-palat sub ochi, cu copăcei bine plasați, câteva urme de zăpadă încadrade perfect, așadar,  cu un adevărat “moment kodak”, cum ar spune o prietenă. Singura problemă e că n-am avut aparatul la mine, lucru ce se întâmplă de cele mai multe ori când găsesc ceva bun de holbat. Oricum, am să revin pe Al. Borza, am să captez casa uriașă care mi-a furat privirea și-am s-o agăț de postarea asta.

Ce mi s-a părut curios, au fost câinii-boieri, cum i-am numit, care păzeau respectivele “palate”. Câini mai plictisiți ca aceia n-am mai văzut. Îmi pare rău că nu mă pricep la rase, dar pot să vă asigur că nu erau din categoria câinilor blânzi și leneși, numai buni de ținut la picioare când dormi. Nicio plăcuță cu câine rău n-am găsit atârnată, nici nu-și aveau rostul.

Un pseudo-fioros negru se întindea la soare, privindu-și curios labele din față. Eu, și mai curioasă, îl priveam de după gard, așteptând și chiar încercând să-i provoc vreo reacție. Degeaba am mârâit, câinele m-a privit plictisit o secundă, după care și-a văzut de trândăveală, uitându-se parcă în gol.

La următoarea casă “boierească”, altul, dormea la soare. Am pâsâit, am “lătrat”, i-am inventat nume, el a continuat să mă ignore. Asta nu e viață de câine, categoric! Mă întreb dacă nu cumva câinii ăștia nu sunt mult mai puțin băgați în seamă de către stăpân, decât palatele pentru care sunt plecați toată ziua la munci, să le întrețină?