Nici n-am revenit bine în Cluj, că am și început să simt că în orașul ăsta lucrurile chiar se întâmplă. Chiar dacă în ultima vreme am început să mă împrietenesc mai mult cu liniștea, e bine din când în când să-mi mai agit existența, iar la Cluj am foarte multe șanse să-mi încarc zilele.

Totuși, în seara asta am răspuns unei invitații care mai degrabă m-a liniștit. Raluca m-a chemat la o degustare de ceaiuri, dacă pot să-i spun așa. E drept, a fost mai mult savurare de ceai alb bun de tot, calmant, cu multăăă iasomie (după o zi încărcată, dar și după efectul ceaiului am ajuns să-i spun iasomnie). M-am bucurat să văd la întâlnirea curioșilor într-ale ceaiurilor mai multe persoane din online-ul clujean și să cunosc persoane noi.

organique.ro

Ne-am întâlnit la Napoca 15, locul ăla unde-mi spunea un prieten că merg foarte mulți studenți arabi, asta pentru că e un local destul de select, prețurile nu-s tocmai de buzunarul meu și nici atmosfera nu mi-e tocmai la îndemână. În seara asta totuși, înconjurată de ceaiuri calde și oameni ce-mi par la fel, m-am simțit chiar bine.

Specialiștii în ceaiuri ne-au povestit câte ceva despre istoria ceaiului, despre tipurile de ceai, cum se beau, ce proprietăți au. Știam deja că ceaiul alb conține cei mai mulți antioxidanți, că trebuie să bei ceaiul neîndulcit pentru a-i simți aroma, că ceaiul este mult mai vechi decât cafeaua.

Printre astfel de discuții, felurite curiozități despre ceaiuri și povești despre diverse produse din SUA cu aromă de bacon (puțin off topic, dar foarte amuzant), ne-am căscat ochii mirați în fața ceaiului care înflorea în apa fierbinte. Pe lângă gustul foarte aromat, de flori de iasomie, crizanteme și alte minunății, am avut parte și de un spectacol vizual. Ceaiurile minunate sunt de la organique.ro și pot fi comandate. De asemenea, în eShop-ul lor puteți găsi diverse produse bazate pe ingrediente naturale.

Cu siguranţă vă amintiţi de eroul din benzile desenate şi apoi desenele animate, Plasticman. Acest personaj mă fascina când eram mică. Eram încântată de capacităţile lui de a se lungi cum i se năzărea, de a se încolăci, de a sări ca un arc şi, mai ales, de a salva una-alta, căci vorbim de un super-erou cu acte în regulă.

Dansatorul Arthur Cadre, sau lebăda breakdance-ului, mi-a amintit, prin dansul său, de acest erou al copilăriei.

descoperit în almanahul de link-uri al Ligiei.

1. XXY (2007)

Vreţi o dramă cu hermafrodiţi? Asta e! Vreţi să ştiţi cîţi dintre noi avem mentalitate de hermafrodit? Priviţi în jur!

2. Elixir

de Alex Petrescu

MOTTO: Ochii mei abia pot ţine pasul cu ritmul în care creşti în ei…

Am trăit Doi-ul…
De-acum pot să mor liniştit,
Celălalt va trăi pentru mine
Şi chiar de-ar fi să murim amândoi,
Tot va rămane amintire
Locul bătătorit de sub noi…

3. viitor

din arhiva ozeneului fotograf

4. she loves everybody

But you feel so clean
Well she craves affection
So I use protection
And I know she loves me
She loves everybody

Mirosul m-a îndreptat zilele astea către Sibiu, locul unde teatrul e la el acasă, unde n-aş mai îndrăzni să calc fără să văd o piesă de teatru, să mă încarc de câteva clipe diferite, energizante. Am mai avut o tentativă de a ajunge la “Îmi place cum miroşi”, numai că nu mi-a plăcut că nu mai erau bilete. De data asta, deşi am ajuns pe ultima sută de metri, am avut baftă.

Comedia ”Îmi place cum miroşi”, în regia lui Şerban Puiu, este una dintre cele mai noi piese de pe scena sibiană. Structurat în trei acte, după un text de Neil Simon, spectacolul ne prezintă, sub carapacea muzicală a beatleşi-lor, povestea comico-amoroaso-olfactivă a trei personaje, jucate într-un foarte mare fel de Adrian Matioc, Ciprian Scurtea şi Ofelia Popii (care nu joacă pentru prima dată într-o comedie, cum am citit în presa sibiană… a se vedea „Cerere în căsătorie”).

Spectatorii sunt scufundaţi de la început, alături de un yellow submarine, pe fundul unor glume ce le lungesc colţurile gurii şi stârnesc repetate hohote de râs timp de o oră jumătate.

Norman Cornell, jurnalist la ziarul Prăbuşirea, se prăbuşeşte treptat mirosând-o pe ea, Sophie, vecina blondă ce s-a mutat de curând în apartamentul gol de alături. O miroase când vine cu autobusul, o miroase când urcă scările, îi scrie mesaje pe scări, dar ea n-are parte decât de vopsea alunecoasă sub tălpi, îi cumpără mâncare pentru pitici, îi leagă parfumuri de coada pisicii, o adulmecă cu toate simţurile şi-şi acoperă cu mireasma ei luciditatea. Ea… n-are nări pentru el, simţul mirosului ei este îndreptat către altcineva.

Când te ia valul, când simţurile ţi-s invadate de stări, ajungi să nu te mai recunoşti, să îmbrăţişezi doar ce simţi, fără a realiza o clipă că reciprocitatea-i zero. Esenţa e puţin dureroasă, însă spectacolul vine cu o doză sănătoasă de haz de necaz.

Ne mai sinucidem uneori.

Când te-arunci de la etaj şi-n drumul fulger vrei să schimbi o vorbă cu persoanele ce-ţi urmăresc căderea de pe ferestre, e ca-n viaţă, când te încăpăţânezi să te implici în relaţii, când simţi nevoia asta, când o faci automat, uneori involuntar. Te mai prinzi de câte-un pervaz, zăboveşti preţ de câteva secunde, dar persoana din fereastră reuşeşte să-ţi frângă şi ultimele suflări, încât te forţezi să-ţi desprinzi rapid degetele de pe o aşa zisă salvare. Dar, în drum, o iei de la capăt, mai încerci o dată, te mai prinzi de-o alinare, mai atingi un suflet de sticlă şi-ţi umpli astfel călătoria cu dese junghiuri care-ţi dau impresia că trăieşti mai intens, rupându-te din drumu-ţi lin spre dizolvare.

sursa foto: deviantart.com