Diana.
Atenție iubitori de folk din Iași! Aflu de la Vlad Dulea că Alexandra Andrei, cea care a câștigat premiul I al Festivalului și Concursului de Folk “Ziua de Mâine” și Cosmin Vaman, favoritul bloggerilor și câștigătorul premiului III al concursului amintit, vor cânta vineri la Iași. Partea interesantă a lucrurilor, dincolo de recitalul în sine, este că cei doi tineri folkiști premiați la Alba Iulia aveau acest eveniment programat înainte de ce s-a întâmplat weekendul trecut în Cetatea cu folk.
Despre Cosmin Vaman nu este foarte greu să deduci că e mare fan Taxi, îl dă de gol stilul. El va cânta și sâmbătă (19 nov.) la Iași, de data aceasta în deschiderea concertului Taxi.
Titlul e de aici:

concurentii #folkalba
…iar ei sunt cei care au participat la Concursul de Folk de la Alba Iulia.
de același Alex Petrescu
Il tineam in palma stanga pe Chronos,
Beat de plictiseala, ratacit in propria-i scurgere;
In palma dreapta tineam doua clipe vesele,
Saltand ca fulgi de jar ce fug de-a focului vapaie…Si mi-a obosit mana – mana dreapta, culmea!
Uimit am inceput sa ma intreb de ce e “sange” un cuvant asa de rosu,
Cum arata partiturile tacerii, cine e vamesul la granita dintre specii,
De ce nu ne nastem batrani, daca pestilor li se face sete
Si ce vede, cand se priveste in oglinda, singuratatea?Mi-au raspuns niste voci… Cred ca erau doctori.
- au fost trei și-au fost cu folk. Se tot întâmplă toamna la Alba Iulia de șapte ani încoace. Aflu că ar fi cel mai mare festival de folk din țara noastră.
- au fost invitați artiști care mai de care și concurenți entuziasmați și bine pregătiți. Nu cred că rămân prea mulți iubitori de folk indiferenți atunci când văd pe un afiș nume precum Alifantis, Ducu Berți, Baniciu, Vintilă, Poesis, Țapinarii și nu numai.
- au fost multe locuri unde s-a cântat folk. Lăsând la o parte sălile Caselor de Cultură și a teatrului Prichindel, m-am bucurat să văd că se cântă și în cafenele, dimineața la cafeaua cu folk din Art Cafe Downtown, dar și în aer liber, cum au făcut-o cei de la Plus Noi, dându-le senzația celor din jur că ar fi undeva pe munte. Un alt loc unde eu am ascultat folk a fost cafeneaua La Pas, una cu “tendințe de garsonieră”, dar una unde parcă simți altfel muzica când ai prieteni în jur și chef de cântat o noapte-ntreagă. De aceea cred că un plus adus festivalului, pe viitor, ar fi alegerea mai multor locuri neconvenționale pentru cântări naturale. Un festival spontan al folk-ului, parcă i-aș zice Folk când și unde nu te-aștepți.
- au ținut oameni prinși de muzica folk cu orele. E de apreciat cum an de an, sala Casei de Cultură a Sindicatelor e plină ochi și cum ore bune, lumea stă și ascultă și se bucură de muzica folk, de ceea ce stârnește în fiecare câte un acord de chitară, niște versuri bine gândite sau unele note pe care le-au uitat și care amintesc de alte vremuri.
- au adus multe surprize. De la autobuzul cu scurt-metraje de la Tiff, la Șoni care servea trecătorii cu mâncare la mall, la cântecele de munte din ultima seară din fața Casei de Cultură, servite cu ceai și vin fiert și așezate în jurul unui foc de tabără improvizat până la o piesă de teatru, unde n-au lipsit nici cântecele, nici chitarele.
- au adus și bloggeri care să relateze de la evenimente. “Ziua de Mâine” este primul festival din Alba Iulia care le-a oferit și bloggerilor acreditare. Și bine a făcut. Am fost prezenți la recitaluri, la gale, la concursul folk și pe unde s-a mai cântat. După ce i-am ascultat pe cei zece concurenți, am decis, îndrumați de Marius Matache, să facem un juriu al bloggerilor și să ne alegem favoriții. Câștigător a ieșit Cosmin Vaman:
- am să mai revin cu impresii, că cele trei zile de folk au fost tare concentrate.
Organizator: Consiliul Județean Alba
Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Alba Mall, Art Cafe Downtown
S-a terminat weekendul de folk. A fost unul nebun de frumos, la Alba Iulia, că tot am auzit și pe aici de Horia Bădescu cu a sa toamnă nebun de frumoasă de la Cluj (nu știu de ce, dar parcă mă urmărește versul ăsta).
E drept, n-am reușit în astea trei zile să interacționez prea mult cu toți bloggerii acreditați, dar i-am citit surprinsă fiind de cât de mult le place la #folkalba. Nu suprinsă c-ar fi greu să-ți cadă drag un astfel de eveniment ori, mai bine zis, mare parte din artiștii prezenți, ci de faptul că au reușit să cuprindă cam tot ce-a avut festivalul de oferit. Și nu pot decât să mă bucur că Alba Iulia cu-al ei festival de folk a fost, prin intermediul lor, unul dintre principalele subiecte din blogosferă în astea trei zile.
Au transmis online, încărcați cu entuziasm, de la festival: Alex Ciucă, Auras Mihai Geambașu, Oltea Zambori, Vlad Dulea, Feri Teglas, Ovidiu Sîrb, Andrei Dobra, Marius Rusu, George Andone, Liviu Stanciu și Bogdan Beșliu.
Eu am fost într-o continuă alergare. Am avut de la început nişte idei referitoare la ce vreau eu de la acest festival și am încercat să le ating:
* să îi aud pe cei de la Plus Noi și să mă bucur de veselia celor care i-au descoperit abia acum, stare pe care o caut mereu, cu fiecare recital pe care-l au. Știu că deja v-am stricat capul cu ei, dar nu mă pot abține și-mi pare rău că mulți dintre cei prezenți la festival habar nu au că în timp ce Ada Milea și Bobo Burlăcianu le ofereau bonus spectatorilor o bucată din spectacolul “Insula”, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor, cei patru băieți despre care am amintit atât, se aflau acum în mediul lor, cu un foc de tabără improvizat, cu vin fiert și ceai pentru spectatori și cu cântecele de munte cu care i-au întâmpinat pe cei ce-au venit înarmați cu chef de mai bine de cinci ore de folk.
* să-i ascult pe cei care au participat la concurs, să văd ce și cum cântă aceștia și să aștept apoi decizia juriului. Premiul I i-a revenit Alexandrei Andrei din Negrești. Cine sunt ceilalţi tineri folkişti premiaţi plus video cu aceltia puteți afla de aici. Preferaţii mei, pe lângă câştigătoarea locului I, au fost: Mirona Pascu, Roxana Zăpârţan, Marius Daşcău, Ionuţ Mangu şi Cosmin Vaman (care a primit premiul 3 şi pe cel oferit de bloggeri şi a avut un super moment aseară, pe scena Casei de Cultură, invitând toţi concurenţii şi cântând împreună “Nu sunt destul de trist să fiu folkist“).
* să revăd Nasul, căci nuuu, nu se poate trăi fără nas! Dar se poate cânta și… chiar colinda cu nasul, spre hazul unei săli pline. Ăsta e un spectacol pe care eu nu mi-l pot scoate din minte de vreo trei ani de când l-am văzut prima dată și acum n-a făcut decât să mă umple de energie și voie bună, dar să mă poarte şi prin bucăţile dramatice ale poveştii maiorului Kovaliov, care se trezeşte într-o dimineaţă cu… faţa netedă, neverosimil de netedă, fără nas.
“Orice s-ar spune, asemenea tărăşenii se întîmplă pe lume. Rar, dar se întîmplă.”
Se poate trăi fara o mână, se poate trăi fără un picior…
Şi fără urechi se mai poate trăi,
dar fără nas… nu se poate trăi.Se poate trăi fără păr, fără ochi, fără dinţi, fără ambii părinţi...
Se poate trăi fără creier..
Ah, ce bine se poate trăi!
Dar fără nas… nu se poate trăi.
* să ascult folk-ul ăla care parcă sună altfel departe de sala de spectacol, într-un băruleț sau o cafenea, fără microfoane, cabluri și restricții temporale (legat de ideea asta am să revin cu un articol scris de altcineva, nu zic cine
);
* să-i ascult, din cadrul galelor, pe următorii:

- Poesis, chiar dacă n-a fost decât Marius Bațu, măcar e bine c-a cântat ce-am vrut eu să aud;

- Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, pe care-i mai ascultasem live la Festivalul de Jazz de la Sibiu.
- Marius Matache & Folk Band Imperfect de care eram tare curioasă, fiind omul care a avut grijă de bloggerii acreditați;
- Țapinarii, fără de care cred și acum că festivalul ar fi fost puțin mai trist, mai ales pentru pescăruși.
- Baniciu și Vintilă care, deși apăreau în program cu recitaluri diferite, au cântat împreună. Clipele Colibri ai ţinut momente bune sala în picioare şi palmele-n bătăi ritmate.
- Alifantis cu Șemineu Band, pe care n-am reușit să-i ascult decât câteva minute, că așa se întâmplă când un oraș respiră folk prin toți porii și ai vrea să fii în două locuri în același timp. Telefolkare!
* să mă revăd cu prieteni buni și dragi și să mă simt ca acasă, căci nu prea am cum altfel în Alba Iulia.
* să fac cât mai multe fotografii folkistice.
Organizator: Consiliul Județean Alba
Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Alba Mall, Art Cafe Downtown
Aseară i-am ascultat iar pe băieții de la Plus Noi, care-au cântat la Prichindel, după a doua parte a concursului.
Am așteptat recitalul ăsta cu emoție și entuziasm. Emoție pentru ei și pentru cei din sală, care urmau să-i asculte pentru prima dată, entuziasm pentru energia și uneori nostalgia ce muzica lor o oferă ascultătorilor. Lucruri de care avem nevoie.
Scriam zilele trecute că abia aștept ca bloggerii care vin la festival să-i audă pe cei patru băieți cu o chitară (sau cinci cu două chitare, căci i-a acompaniat și Marius Popa), pentru că eram sigură că o să le placă. Și cam așa a fost. Vezi aici, aici și aici și nu numai.

Când am citit articolul scris de Andrei m-am bucurat și revoltat în același timp. Mi-a plăcut să-l văd interesat de formație și m-a intrigat ce spune despre felul în care se promovează sau, mai bine zis, de faptul că nu știu să se vândă. Trupa chiar așteaptă cu interes sugestii.
Cât despre prezența lor pe Internet, trebuie doar să cauți cu atenție. E drept, au blog pe blogspot, dar de care se folosesc de fiecare dată când au ceva de anunțat. Tot aici se găsește un playlist cu toate piesele de pe primul lor album, Cântece Crude. Aproape toate melodiile lor se găsesc și pe Trilulilu și Youtube, unde se sunt și multe filmări de la concerte, realizate de cele mai multe ori de prieteni, căci pe asta se bazează Plus Noi și dintr-o poveste despre prietenie și-au început existența muzicală.
Pe de altă parte, ca blogger, scriu despre Plus Noi, adăugirea din pânzele muzicii folk, cum îmi plăcea să-i numesc, cam de la începuturile lor. Lansarea lor se petrecea acum doi ani în cadrul festivalului “Ziua de Mâine”. După un an au cântat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor în cadrul aceluiași festival. Au fost apreciați cu ropote de aplauze. Ba mai mult, dincolo de toate articolele pe care le-am scris despre ei și care se găsesc foarte ușor, mai este și o variantă video prin care puteți afla mai multe despre ei. Una tot de la începuturi.
Plus Noi există! Și stați aproape de Ziua de Mâine și cu urechea lipită de folk, căci grupul ne pregătește o surpriză pentru ultima seară de festival.
P.S.- ce mai trece prin mintea lui Padre (responsabil în mare cu muzica și versurile cântecelor crude și demidulci), auzită ieri la cafeaua cu folk:
De jale
Deja mi-e dor de tine
Deja doare
Deja Vu
Organizator: Consiliul Județean Alba
Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Alba Mall, Art Cafe Downtown











