Scris de Diana.
Dec
31
Am aflat de la o prietenă că la Casa de Pensii din Alba Iulia este Wi-fi. Nu știu sigur dacă sunt suficiente scaune pentru pensionarii care de cele mai multe ori așteaptă toți grămadă, dar wireless, bineînțeles.
Din glumă-n glumă pe tema asta, m-a lovit gândul că într-un viitor destul de apropiat, degeaba vom avea cârja la noi, dacă n-avem conexiune. Că e tot mai greu să îți imaginezi un job decent unde să n-ai nevoie de Internet, am înțeles, dar gândul, ușor absurd, că peste ani (poate nu în tura noastră), nu se va mai putea fără Internet, mă cam sperie. Că va intra în categoria: curent, apă, căldură, să nu zic chiar aer.
Și-mi întorc gândul la Casa de Pensii și parcă văd niște bătrânei care-și întind bastoanele spre routere spre a mai fura puțină energie. Cum ar fi să ne mai țină numai Internetul în viață? Niște ființe virtuale conectate zi și noapte. Deja suntem răpiți și aproape captivi în rețelele sociale. Nu, nu spun că cei care folosesc facebook, twitter, au și blog și se mai si messenger-uiesc, n-au viață sau n-au viață în offline. Că au destulă. Și ce face în timpul liber, e pur și simplu alegerea fiecăruia.
Că treaba cu socializarea online se leagă de muncă nu e decât o scuză în plus și o consecință normală a vremurilor în care trăim. Ce e cert, e că prea multe opțiuni nu mai avem. Dacă deschidem o carte, citim câteva rânduri, dacă deschidem laptop-ul sau chiar telefonul, putem face mult mai multe. Dacă deschidem televizorul, rămânem scârbiți, dar asta e altă poveste. Dacă ieșim pe stradă, e deja o altă lume, una cu miros și încă, cea mai plină de viață.
Diferența dintre cartea concetată la cunoștințe, delectare și relaxare și laptopul conectat la Internet, ține de modul în care ne poate captiva (a fermeca vs. a ține captiv).
Că am ajuns eu de la Casa de Pensii la multe foi strânse între niște coperți e cam același lucru cu navigatul pe Interneți. Sau poate, exact așa ai reușit să ajungi tu la mine pe blog. Cine știe care și-a pierdut cupoanele de pensie și le caută pe google.
Dec
30
De ce (m)brrr (i)e? Sau de ce mi-e frig la final de Decembrie?
Dincolo de clișeele strâns legate de ultima lună din an, această Decembrie a lui 2010 mi-a fost cea mai dragă perioadă.
Decembrie e luna în care te plimbi mai grăbit pe stradă, dar gândești mai intens, ambele din cauza frigului. Și nu e rău să gândești “la rece” când gândurile îți pot fi legate de prea multe lucruri de bine, străine oarecum până acum.
A fost o lună începută în ritm de aventură și hotărâri de ultim moment. În călătorii și întâlniri cu oameni faini, scântei, stele verzi, nopți albe și zâmbete cât pentru zece zile fiecare. Decembrie m-a cadorisit cu un sac de endorfine pe care le-am cărat veselă întreaga lună. Am împărțit și cu ceilalți și am primit la rândul meu bucurii.
Știi senzația aia că totul e bine și nu se poate schimba prea curând, că nimeni și nimic nu te poate scoate din starea, parcă dintr-o dată, extra-meritată? Că dincolo de orice spirit ar putea aduce cu ea luna asta și orice tristețe te încearcă atunci când se mai schimbă un an, tu poți zâmbi (nu rânji) deasupra! Și o poți face sincer!
Pentru unii, treaba asta se întâmplă în Decembrie. Te surprinde râzând și te lovește când dispare. Te ajută să te întorci în starea ta cea veche. Dar lasă o urmă, urmă de bine, nu-i zic speranță, ci un fel de încredere. Nu în binele absolut care poate fi mai degrabă absurd, nu în fericirea după care toți ne urlă că trebuie să alergăm, ci încrederea în acele câteva clipe pe care le-ai transfera din Decembrie în fiecare lună și de care te-ai bucura la maxim chiar de-ar fi doar minute. Și mai e starea de după, care-n cel mai vesel caz, nu sapă-n tine altceva, decât niște riduri de expresie.
Revin la constatarea că nici măcar o lună ca asta ^ nu poate dura o lună. Oricât ai încerca să prelungești ca să-ți amintești apoi cu drag Decembriele complet, lovituri tot ai să primești. Măcar cât să-ți mai aduci picioarele la nivelul pământului. Oricum, că Făt Frumos nu există, nu e gând tocmai negru, ci tocmai absența lui îl împiedică să-ți taie din rădăcini endorfinele.
Și pentru că Decembrie mi-a fost un moment lung de liniște cu endorfine presărate (liniște interioară, că petrecerile mi-au cam exploatat puterile), vă las să ascultați:
sursa foto: flickr.com
Dec
25
*un film care te lasă pe cele mai de neașteptat, cele mai calme gânduri și poate cele care te macină cel mai mult;
*un film după care taci o bucată de timp, te uiți în jur și-ți vine să-i îmbrățișezi pe cei din jur numai cu privirea;
*un film după care îți vine să ieși la o discuție cu vecinul de palier sau să îți suni prietenii vechi, uitați, să retrăiești clipe acoperite deja de praf.
*un film despre care nu-s în măsură să zic mai multe, dar pe care mă bucur că l-am descoperit; unul ce m-a prins și m-a purtat plutind prin acvariul său cu povești și regrete.
P.S. – doar mă întreb…
* ce rost să aibă să mai resuscitezi, evident zadarnic, o iubire deja și demult pierdută?
* de câte ori ne putem pierde simțurile prin aceleași amintiri?
alt P.S. – aici puteți asculta superba coloană sonoră a filmului.
2. nudul ascuns
Fotografii mai mult decât superbe realizate de Mona Kuhn, care spun mult mai mult decât o poveste, nuduri care se vor a fi descoperite, care nu ți se dezvăluie cum te-ai aștepta. Care te învăluie, te așteaptă și te-ndeamnă să-ți conturezi singur visul.
3.Să rămân singură și goală de gând
Sa raman singura
Si goala de gand
Cum numai brazii si pietrele
Sunt singuri si goi.
Sa spun
Auzului meu sa adoarma
Si ochilor mei sa se-nchida
Asa cum
Candva
Brazii si pietrele
Au renuntat la ochii
Si la urechile lor.
In tacere si intuneric
S-astept sa zaresc
Prin stralucitoarele crapaturi
Ale sufletului meu rasturnat peste mine
Soarele vesnic si orb
Implantat in zapada…Ana Blandiana
4. Where did you get those… ?
Pentru că zilele astea nu este altă melodie care să-mi placă mai mult decât aceasta:
Și nu-s singura atrasă puternic de piesa asta, vezi aici.
Where did you get those eyes?
Cause they’re the ones that are keeping me alive.
Where did you get those ears?
Cause i’m dying to hear, i’m dying to hear their hiss
Where did you get those lips?
I need a set that I can set for words to grip.
Where did you get those knees?
That hit the floor and bring out the best in me
Dec
20
De când am venit în Cluj am așteptat un astfel de eveniment. De fapt, așteptam măcar un amărât de tweetmeet, că până să ajung eu aici tot auzeam că lumea se întâlnește, tuitmit-ește și www-ește. Na, joi, 16 dec. (musai să trec și data, la cât de încet m-am mișcat cu scrisul) dis-de dimineață, fără să știu că nu mă mai întorc decât în 22h, mi-am părăsit camera și m-am îndreptat spre Hotel City Plazza, care s-a dovedit a fi mai aproape decât aveam impresia.
La #smscluj, eveniment organizat de revista Biz a fost mai interesant decât mă așteptam. A fost o singură prezentare (nokia) care m-a făcut să privesc cu drag modelele psihedelice din covor, în rest am fost ochi și urechi (și pix și lentilă și snaptu), căci, da, devenim multifuncționali. Ah, și a mai fost una la care deși am fost puțin mai atentă (că era printre primele), nu m-a lămurit deloc (bt).
În rest, trăgând acum cu ochiul peste notițele semi-conștiincioase, notez următoarele idei:
* Sorin Apostu, fără să știu mare lucru despre domnu’ ăsta, care btw, e primarul Clujului, pare un om destul de… social media friendly?, zic bine? Oricum, mi-a plăcut că a numit bloggerii – lideri de opinie ai lumii digitale – dar, sper că a înțeles pe parcurs, deși nu l-am mai văzut, că liderii ăștia își cam răsfrâng din activitate și în offline, carevasăzică, opiniile lor digitale pot forma opinii puternice și în real life.
* Revista Biz, cu 10 ani la activ și cam prima în toate etapele ce țin de afaceri și online, cea care ia oamenii de afaceri și-i bagă îmbrăcați în piscină, pregătește o serie de evenimente, care mai de care mai tentante, pentru 2011. Cred că aproape fiecare ființă din sală a salivat, măcar un strop, când au spus de Apriliele verde de la Amsterdam sub numele de High Impact Friends!
* Primarul Trilulilu, Sergiu Biriș, a vorbit mai mult despre campaniile trilulilu.ro, decât despre online-ul local, online despre care, cred că ar fi câteva de spus. Adică, mă întreb eu așa – să ne plângem că nu prea există sau să scormonim și să motivăm ce este? (la modul cel mai general). Totuși, prezentarea lui e foarte de văzut, așa că, aici puteți afla de ce social media is the new black.
Dec
20
De la inceputul anului s-au aratat Semne: pe 16 martie ard mormintele sacre kasubi, in aprilie cade avionul cu poloneji, din iulie belgienii preiau conducerea UE, pe 2 decembrie NASA prinde gandacul facut din arsenic, p-orma Assange distruge increderea in Democratie.
E clar ca lumea asa cum o stim se va sfarsi in 2011. Voi ce vreti sa primiti de la Mos Craciun inainte de Apocalipsa?
Iată ce-și doresc 26 de blogări:
draga ultim si cel in care se pare ca trebuie sa cred pe cea din urma suta de metri, Mos Craciun, dedubla-m-ai! adica, mai pe intelesul renilor sfarsiti, scoate-ma din mine si lasa-ma sa privesc ranjind, de la distanta, cum se dizolva toate, sa ma incarc cu ale mele iluzii psihedelice. ah, cum mereu ti-am lasat a doua optiune, la fel de usor ai putea sa ma plasezi intr-un ozeneu.
***
pentru mine “the end of the world movie collection”, Bad Santa’s cut [aka Santa's Bad cut] in aceasta ordine: The Omen, The Second Coming, Millennium, Antichrist, Armageddon, Apocalypto, Judgment Day.
***
O balenă!
***
***
imi doresc de Craciun ca oamenii sa fie singuri, complet si absolut singuri, macar o ora in viata lor.
***
Vreau un elefant dotat cu hidrant.
***
Amenintarea vine de la trafalmadorieni. Mr. Assange a aflat si el asta la un pahar verde. Doar sobolanii lui Banksy vor ramane la fel sa spuna povestea. Postumanitatea suna comfortably numb. Sa fim dada!
***
eu de la Mos Craciunul de dinainte de Apocalipsa as vrea sa primesc o pereche de pantofi aurii.
***
daca tot vorbim de imposibilitati [Mos Craciun, Apocalipsa.. ce-s astea??? gimme a break!] atunci m-ar interesa ca Mos Craciun sa-mi aduca inainte de Apocalipsa, urmatoarele obiecte: filmul de absolvire al lui Terrence Malick – Lanton Mills [un scurt metraj existent doar in arhiva American Film Institute] si una din cele mai celebre carti disparute de-a pururi: Cartea Razboaielor Domnului [autor necunoscut]. pe care sa o ecranizeze Malick, fireste. daca o mai avea vreme..
bine, as mai vrea un lucru, insa asta ar implica o schema de tip dotarea masinii timpului cu o roata [de rezerva] a norocului. cam greu, deci raman primele doua.
***
One-way Moon trip.
***
Apocalipsa inseamna Revelatie, asa ca nu imi pot dori altceva decat asta: “to feel greater than the sum of all my parts”.
***
[tocmai m-am intors din Targoviste de la o piesa de teatru chiar cu Apocalipsa - dupa Visniec, de data asta. implozie solara]
asa ca vreau ca ultimul Mos Craciun sa ma faca frumoasa, in timp ce-as scrie poezii mai bine decat Miruna Vlada! aceasta-mi fu dorinta de pe urma.
***
avand in vedere faptul ca asta ar cam fi ultimul craciun si ca nu-s pretentioasa din fire as vrea sa fac un ultim gest tembel, plin de ambitz si inconstient intru totul, asa cum fac cretinoizii de mai jos.
***
