În fiecare an de 1 Decembrie, de oriunde aș fi (din fericire n-am fost niciodată prea departe), mă întorc la Alba Iulia. Eu și Mihai Viteazul acum mult prea mulți ani. Și alte sute de români. Că știu că vin cu sutele, chiar de între timp nu mai e așa spectaculos sărbătorită ziua României nici în orașul Marii Uniri.

Programul acestei zile e cu siguranță unul foarte încărcat și realizat din timp. Eu, pentru că n-am reușit să arunc o privire pe el, am să vă invit doar la două, să le zic, evenimente, organizate cu acest prilej de către asociația ryma.

Primul eveniment va avea loc mâine, 30 noiembrie, la ora 18:00. Este vorba de expoziția  „EVOLUTION –VISE, MOMENTE, AMPRENTE”.

Expoziția descrie într-un mod explicit influenţa tinerilor în dezvoltarea cetăţii, pornind de la simple idei, vise şi proiecte, până la strategii, punere în faptă şi implicit amprenta pusa pe cetate de către generaţia noastră.

Expoziția reuneşte proiecte, planşe, fotografii, crochiuri, picturi şi afişe, toate expuse într-un cadru deosebit – Centrul Cultural „Poarta 7” din spaţiile RYMA din cetate.

Centrul cultural este rodul muncii a peste 100 de studenți şi 50 de voluntari a asociaţiei RYMA care şi-au adus aportul la amenajarea acestor spaţii din ravelinul Sf. Elisabeta.

Atmosfera va fi sustinuta de catalin @ bumbapa//brum conspiracy cu un live act.

Electro Hora

Te-ai plimbat toată ziua prin oraș și vrei să te încălzești undeva lângă un șemineu, să bei o cană de vin fiert și, de ce nu, să-ți antrenezi puțin oasele? Cei din Alba Iulia știu că atunci când vine vorba de locuri de ieșit în noaptea de 1 Decembrie, e foarte greu de ales. Și nu de ales între localuri -  că nu-s nici multe, nici prea plăcute, ci de ales dacă să mai rămâi pe undeva ori să mergi acasă. Asta dacă nu te ține un pic mai mult ceva trupă cât de cât normală în fața scenei. Numai anul trecut îmi amintesc cum căutam un loc decent de petrecut noaptea și am sfârșit în fostul Space, Steps sau cum e acum, nici nu știu dacă mai există. În fine, toată vorbăria asta a mea despre party-urile catastrofale de 1 Decembrie din Alba Iulia duce la următorul anunț. Tot cei de la asociația Ryma ne invită la un party… numit așa, în spiritul zilei – Electro Horă. Ne așteaptă cu vin fiert, cu muzică bună și oameni simpatici.

vino in hora prieteniei, alaturi de RYMA

ne vom serba reciproc pe ritmurile electro-funk-disco eliberate de BADEA, si vom decola spre o lume mai buna cu vibratiile progressive-techno onduite de eLDA

va asteptam cu cel mai mare drag si plini de veselie

preview

Badea

eLDA@cromatique
eLDA

Mai multe detalii despre ambele evenimente, găsiți pe site-ul RYMA.

1. Hachiko: A Dog’s Story

Un film cu o minunăție de cățel, unul numai bun de văzut în familie. Eu l-am văzut mai devreme cu mama și cu tata. A fost priceless momentul. Și-am lăcrimat. Și-am vrut câinele. Și-aș vrea așa loialitate-n oameni. Că-n câini sigur e, filmul e după caz real.

2.  Beksiński – Lord of Darkness

Domnul acesta a fost și fotograf și sculptor, dar de data asta, picturile lui sunt primele pe lista de recomandări. Fără să reușesc să citesc prea multe despre el, frapată fiind de opera sa, am aflat de la persoana ce mi l-a recomandat fugitiv, că omul era foarte optimist de felul lui, chiar de picturile nu arată asta. Apocalipsă, scheleți, oase peste oase, oase îngemănate, oase în pierzanie, clădiri și multe altele. Poftiți de priviți suprarealism polonez:

mult mai multe

3. Minune-i și moartea

Marin Sorescu

Nu mai faceam minuni, sistematic,
Imi placeau minunile ocazionale.
Ajutam o zebra sa-si intre in dungi,
Indreptam un batran de sale.

Unii credeau ca-mi pierdusem puterea
Aceea grozava si minunata
Si ma incercau cu invierea,
Omorandu-ma scurt, dintr-o bucata.

Dar cum o minune-i si moartea,
Lor nu le iesea decat pe jumatate.
Chiar umbra mea imi tinea atunci partea
Cea vatamata si pe vindecate.

Si regeneram ca o oaza,
Ce rasare mereu in acelasi chip
Si, luand de mana o raza,
Ma indepartam cu pasi de nisip.

4. Do you believe in what you see?

Nine to five
Living lies
Everyday
Stealing time
Everyone’s taking everything they can

Noembrie e luna care te desparte de scris, luna care te pune pe gânduri, îți joacă feste sau te face să fii mai rațional ca până acum. Luna în care totul poate să îți pară logic și luna în care cauți explicații prin toate cotloanele. Noiembrie-i luna când nu-ți găsești locul și nici timpul. Te îndeamnă la lenevit, uneori la cugetat.

E luna în care te simți mai apropiat de părinți și de ceilalți dragi și luna când cauți să stai cât mai mult pe acasă. Luna când îți cauți prietenii și când petreci câteva clipe faine cu cei mai vechi dintre ei. Dar prea puțin e luna regăsirilor. Mai degrabă e cea a adâncirii cuțitului în rană.

Noiembrie e luna cu frunze sfâșiate, cu ploi răzlețe, uneori furioase și, de data asta, cu prima ninsoare. E luna renunțărilor și luna când ești prost plătit.

Noiembrie e, cel puțin pentru mine și sper că doar de data asta, luna despărțirilor. A despărțirilor de orice fel. Prostești, din senin, necesare și uneori, definitive. Despărțirea unui om de umbra sa ori a sufletului de trup. E când luna de bun rămas, când cea de adio. E luna înrămată în negru, dincolo de alți stropi.

Până nu demult luna mea preferată, Noiembrie devine din ce în ce mai sumbră. Noiembrie e ca o boală ce te ia pe neașteptate, boala pe care te ferești să o afli și cu care ai prefera să poți trăi pe ascuns.

Dar mai e și luna când reușești să te bucuri cu niște prieteni de realizările lor. Și să cânți apoi cu ei toată noaptea. Noapte în care poți cunoaște mai bine o persoană căreia să-i spui tot ce-ți trece prin minte și cu care să descoperi mai multe lucruri comune decât te așteptai. Pentru că mai sunt și astfel de oameni. Și măcar pentru o astfel de noapte pe lună, fie ea și umbrita lună a lui brumar, merită să mă agăț de calendar!

Plouă perfid.
Şi-n doză minimă
Picură-n inimă
Neant acid.

(Noiembrie – George Topârceanu)

sursa foto: 1, 2

- tura asta, de duminică.

1. Cashback

I gotta go. I’ll kiss you tomorrow.

*  un film pentru insomniacii îndrăgostiți, pentru îndrăgostiții de neîndrăgostit.

*  unul pe care aș vrea să-l vezi, tu, oricine ai fi!

*  unul de unde poți învăța, dacă nu ai reușit până acum, că orice secundă are importanța ei.

You can speed it up. You can slow it down. You can even freeze a moment, but you can’t rewind time.

*  o peliculă unde timpul se poate opri și lumea poate fi pictată.

*  un film ce-mi amintește acum, la a doua vizionare, de filmul pe care-l prezentam aici, ambele având drept element desenarea și contemplarea în liniște a frumuseții feminine.

Once upon a time, I wanted to know what love was. Love is there if you want it to be. You just have to see that it’s wrapped in beauty and hidden away in between the seconds of your life. If you don’t stop for a minute, you might miss it.

2. The Illusionist

Fotografia de data asta îi aparține tot Andreei Anghel, pentru că poate. Și pentru că eu mă simt ca-n imagine… cum ar spune un megastarist, mă simt captiv într-un spațiu ciudat.

3. Piatra și Moartea

de Nichita Stănescu

(Pentru că aștept cu înfrigurare din clipă-n clipă o veste proastă.)

Ma spal pe fata cu sufletul unei pietre
pe maini ma spal cu nisip.
Imi lipesc de inima fata traita
si singuratica a bolnavului

N-au amintiri pietrele omorate
de potcoave inverzitoare.
N-au morminte stramosii pietrelor
moarte sub raza de soare.

Aducere aminte nu exista
pentru viata curata si fara martori
a pietrei.

Nu am fel
decat acela pe care mi-l spal
cu sufletul pietrelor moarte,
cu sufetul lor ratacind
cu sufletul lor care-si cautau
un mormant
in chipul meu sarat.

4. Inside

* din filmul amintit mai sus.

How can someone feel like we did out there
Have you lost the dream that was in our hands
Is it ok now

Find me
Inside every heartbeat
Inside every worry
Keep me in your heart again.

filed under ficţiuni din ozeneu și sad happiness emoletă

It’s so hard to forget pain, but it’s even harder to remember sweetness. We have no scar to show for happiness. We learn so little from peace. Chuck Palahniuk

Sunt prea mulți pași de care ne împiedicăm, începând cu primii pași pe care oricum îi facem împiedicați până la pașii îndrumători ce ni se alătură pe drum. Mai sunt și pașii care ne calcă în picioare și ne murdăresc. Pașii ce ne lovesc sau care ne trezesc la realitate. Pașii ce îi faci în căutare de prieteni. Pașii înapoi în fața unui eșec. Pașii prea grăbiți înainte. Sau pașii la care renunți.

Într-o dimineață ploioasă în vremea când aveam ore de dimineața și studiam în orașul de pe malul Cibinului, mă îndreptam în zig-zag spre facultate, sperând să culeg cât mai puțini stropi. Călcam grăbită, iar printre picurii de ploaie și ale mele tălpi ce-alunecau prin bălțile proaspăt formate, auzeam niște pași. Îi auzeam tot mai tare, tot mai aproape, dar nu era nimeni în jur. M-am întors de câteva ori pe furiș în ideea de a prinde făptpasul, dar nimic. Pașii nevăzuți m-au condus până la facultate și după ore, înapoi la cămin.

Au rămas de atunci cu mine pentru clipele când hoinăream singură pe străzi, oricând, oriunde. I-am numit pași protectori și i-am ținut ascunși pentru clipele mele egoiste. Iar după un timp, după căutări printre alți pași, am ajuns să mă plimb de mână cu pașii ce până nu demult mă protejau pe neștiute. Până ce, în scurt timp, pașii așteptați m-au antrenat într-o continuă, dar fără răspuns alergare. Am ajuns eu cea care urmărea pașii, care încerca să le înțeleagă galopatul. Și i-am pierdut.

Nu mai aud în urma mea pașii care mă urmăreau cu grijă, care pe timp de ploaie ar fi scos de nicăieri o umbrelă. Pașii au împietrit și nu mai reușesc să le văd decât umbra. Fără pași, primul gând a fost: ce bine că e liniște! Dar în următorul moment am auzit milioane de pași venind din toate direcțiile, pași cu ale lor treburi, pași haotici, iritanți, pași fără răspunsuri, deloc protectori, mai degrabă amenințători. Pași zbuciumați, cu gânduri negre.

Despărțirea de pașii ce mă protejau o asociez cu cea a unei frunze tomnatice de creanga sa. Din această ecuație, elementul cel mai vulnerabil se usucă, se rupe, cade pe trotuarul unde fluturii copți îl așteaptă, fără să-și dea seama că va fi călcat în picioare de sute de pași netrebnici. Pași care nu au nimic de suferit. Pentru că nu poți să rănești o umbră.