Uneori îmi plac și pietrele

Motto:

În singurătate, orice formă pare să respire. Orice piatră cu anumite configurații ciudate are ochi. De aceea oamenii singuri lovesc. Ca să nu se îndrăgostească de pietre sau de statui. Andrei Ruse

Pentru că: am visat că spuneam metafore cu pietre. Îmi descriam o bună prietenă ca fiind atât de optimistă, încât se bucură chiar și când vede o piatră pentru că are impresia că în scobitura pietrei e un zâmbet.

Ce spun alții: – pietrele sunt mai umane câteodată; indiferent cât de mult ne plac oamenii;

– pietrele îs tari, nu le poți mușca!

Fun: piatra care îl va lovi pe Băsescu se va numi piatră prețioasă! (twitter)

Știi pietricica aia pe care o aruncă îndrăgostitul în fereastra iubitei la miez de noapte? Sau piatra lansată de pe un pod îngust în râu, cea care face broscuțe – pac-poc-fleosc! Sau piatra norocoasă, purpurie semi și prețioasă purtată pe te miri unde de superstițioși. Știi piatra aia fină de pe plajă căreia îi mai spunem nisip? Stâncile pe care te cațeri ori de pe care te arunci plutind apoi în mare.

Mai e și piatra de la rinichi de care vrei să scapi. Când se depune pe inimă nu merge nici cu pepeni, nici cu ceaiuri și nici cu bere, chiar de-ai crede că-n cantități industriale se curăță. Îi dă doar luciu.

…piatra care lasă răni ce dispar, iar în zborul ei cu scop de lovitură doare mai puțin decât cuvintele. Unele minți sunt substituite de bolovani. Iar unii nu renunță la piatra din suflet până nu le devine funerară. Eu îmi întorc gândul la piatra cu surâs scobit în ea și zâmbesc când mă împiedic de vreuna mai cu ambiție.